G4Media.ro

Peste 260 de schelete umane, descoperite în zona unde se va construi…

sursa foto: Facebook/ Asociația Culturală ”Vasile Pârvan”

Peste 260 de schelete umane, descoperite în zona unde se va construi Spitalul 2 din Vaslui

Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui, transmite Agerpres.

Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcţii demarate în zonă şi sistate ulterior, au fost descoperite 13 schelete umane, 12 adulţi şi un copil. Specialiştii Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui au anunţat la acel moment că nu există indicii potrivit cărora este vorba despre o eventuală groapă comună, ci despre un fost cimitir.

„Au fost efectuate săpături şi până la sfârşitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate şi transmise la Iaşi pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”, a declarat, luni, pentru AGERPRES directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

Cu ocazia săpăturilor au fost descoperite şi o serie de obiecte care vor fi prezentate în cadrul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, care urmează să aibă loc în cursul lunii septembrie.

Lucrările de construcţii la Spitalul 2 Vaslui au fost reluate. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...