Peste 3.700 de canadieni au apelat la moartea asistată în doi ani de la adoptarea legii. Procedura rămâne controversată

În doi ani de la adoptarea legii privind moartea asistată în Canada, peste 3.700 de pacienţi au apelat la „moartea cu demnitate,” după cum este ea cunoscută. Un raport publicat de Health Canada indică faptul că numărul celor care au recurs la aşa-numita Medical Assistance in Dying (MAiD) a crescut cu aproape 30% în a doua jumătate a anului 2017. Potrivit documentului, 1.525 de persoane și-au grăbit moartea cu ajutorul unui medic sau al unei asistente medicale în perioada 1 iulie-31 decembrie 2017, de la 1.179 de astfel de decese în prima jumătate a anului trecut (o creștere de 29,3%).

(Sursa foto: Pexels.com)

Moartea asistată a devenit legală în întreaga Canadă începând cu iunie 2016, după ce Parlamentul de la Ottawa a adoptat Legea C-14. Parlamentarii din provincia Quebec aprobaseră propria legislație privind moartea asistată cu șase luni mai devreme decât autorităţile federale, susţinând că moartea este parte a asistenţei medicale, care este o responsabilitate provincială în Canada. Deşi canadienii sunt majoritari favorabili „dreptului de a muri decent,” MAiD continuă să provoace controverse.

În iunie 2016, ca răspuns la o hotărâre a Curții Supreme a Canadei, Parlamentul federal a adoptat Legea C-14 sau MAiD propusă de guvern, care permite moartea asistată medical pentru persoanele care suferă din cauza unei afecţiuni incurabile și a căror moarte este previzibilă în viitorul apropiat. Moartea asistată a devenit aşadar legală în Canada, dar cu anumite condiţii stricte. Printre altele, bolnavii trebuie să fie adulţi, în deplinătatea facultăţilor mintale, iar afecţiunea de care suferă să fie în fază terminală. Doi doctori trebuie să ateste că pacientul este eligibil pentru a benenficia de moartea asistată. Pentru a împiedica „turismul sinuciderilor,” procedura este accesibilă doar persoanelor acoperite de sistemul de sănătate din Canada.

Potrivit Health Canada, numărul canadienilor care au apelat la moartea asistată a crescut cu aproape 30% în a doua jumatate a anului trecut, când s-au înregistrat 1.525 de decese asistate. În primele şase luni din 2017, 1.179 de canadieni au recurs la ajutorul doctorilor sau al asistentelor pentru a muri. Decesele din categoria morţii asistate au reprezentat aproximativ 1% din totalul deceselor din a doua jumătate a anului 2017 în Canada.

„Aș spune că numărul este în concordanță cu ceea ce ne așteptam,” a declarat Jeff Blackmer, un oficial din cadrul Asociației Medicale Canadiene. „Dacă te uiți la alte jurisdicții, în special în Europa, tendința în timp este că, pe măsură ce oamenii învață mai multe despre moartea asistată, societatea în general devine mai confortabilă cu ea și vom observa o creştere peste tot.”

După ce moartea asistată a devenit legală în Quebec şi Canada, cel puţin 3.714 de pacienţi au câştigat dreptul de a primi asistenţă medicală pentru a muri mai repede.

Raportul Health Canada este cel de-al treilea publicat de agenţia canadiană după iunie 2016 şi oferă detalii legate de motivele pentru care unele dintre solicitările pacienţilor de a muri au rămas neîndeplinite. De exemplu, unii dintre pacienți, grav bolnavi și aflaţi pe patul de moarte, și-au pierdut capacitatea de a-şi da acordul pentru procedură. Alții au fost considerați ineligibili, deoarece decesele lor naturale nu erau previzibile în mod rezonabil, o prevedere controversată a legii (contestată în prezent în faţa unor tribunale inferioare). Unii dintre pacienţi au murit înainte ca cele două criterii de eligibilitate specificate de lege să fie completate.

Statistica Health Canada indică faptul că 90% dintre bolnavii care au solicitat să moară asistat au primit acest drept – cel puțin în cele șapte provincii care au furnizat date privind refuzurile (provinciile Columbia Britanică, Ontario şi New Brunswick, precum și cele trei teritorii canadiene nu au furnizat informaţii privind numărul de cazuri care au fost respinse.) „Ar trebui sa fie liniştitor pentru oameni faptul că majoritatea pacienţilor care au cerut acest lucru par să se califice pe baza legislaţiei federale,” a spus Blackmer. În cele șapte provincii care au oferit date despre solicitările refuzate în a doua jumătate a anului trecut au existat un total de 149 de cazuri în care pacienții au decedat înainte de finalizarea procesului de evaluare – aproximativ 14% din toate solicitările. Este o scădere de la 24 de procente înregistrată în prima jumătate a anului trecut.

Shanaaz Gokool, directorul executiv al grupului de advocacy Dying with Dignity Canada (http://www.dyingwithdignity.ca/), a declarat că, deși noile date sunt de ajutor, ele nu explică de ce unii pacienţi au murit înainte de finalizarea procesului de evaluare. „Este din cauză că persoana a așteptat prea mult?” s-a întrebat ea. „Este din cauză că le-a luat atât de mult pentru a obține ajutorul de care aveau nevoie, încât erau oricum erau pe punctul de a muri?” Health Canada se așteaptă să aibă un sistem mai cuprinzător şi permanent de raportare a cazurilor, până în toamna acestui an.

Potrivit raportului, vârsta medie a persoanelor din Canada care au optat pentru moartea asistată a fost de 73 de ani. Mai multe decese asistate au avut loc în orașele mari (56%) decât în orașele mici (42%), iar proporția bărbaților și femeilor care au recurs la această procedură a fost aproximativ egală.

Canadienii care au apelat la sinuciderea asistată au suferit de cancer (65%), afecțiuni respiratorii sau circulatorii (16%) și boli neurodegenerative, cum ar fi scleroza multiplă (10%). Cei mai mulţi dintre pacienţi au fost ajutaţi să moară acasă.

O procedură controversată. Atunci când legea morţii asistate a fost adoptată în iunie 2016, Canada a devenit una dintre puţinele ţări de pe glob unde procedura este legală. Legea a reflectat şi mai mult caracterul progresist şi liberal al societăţii canadiene. Dezbaterile privind moartea asistată au fost însă lungi şi controversate. Ele au căpătat un nou impuls în 2010, după ce Kay Carter, o femeie în vârstă de 89 de ani din North Vancouver – mamă a şapte copii şi victimă a unei boli degenerative terminale, cunoscută sub numele de stenoză spinală – a devenit al zecelea canadian care murea prin sinucidere asistată, ajutată de personalul medical de la clinica elveţiană Dignitas din Zurich. Povestea femeii a ajuns în presa canadiană, reaprinzând dezbaterea naţională despre dreptul canadienilor bolnavi de a putea să-şi curme suferinţele cu ajutorul medicilor.

Moartea lui Carter a stârnit polemici aprinse şi controverse atât în rândul opiniei publice, cât şi a clerului, a doctorilor şi politicienilor canadieni. Susţinătorii morţii asistate au afirmat că este „ciudat” că o bolnavă în fază terminală, care a dorit să aibă parte de o moarte atent planificată, a trebuit să meargă mii de kilometri şi să cheltuiască o sumă importantă de bani (35.000 de dolari) pentru a-şi îndeplini dorinţa. „De ce nu s-ar putea face acest lucru aici, în Canada?” s-au întrebat ei, adăugând că, dacă într-adevăr preţuim viaţa, trebuie să permitem oamenilor să şi-o termine în modul pe care şi-l doresc şi la momentul pe care şi-l aleg singuri.

Cei care se opun procedurii au afirmat însă că familia lui Carter a dat dovadă de „simpatie greşită,” susţinând dorinţa femeii de a „muri voluntar.” Niciun canadian n-ar trebui să aibă dreptul de a cere cuiva să-l ajute să-şi pună capăt vieţii, au afirmat ei. Carter a fost acuzată chiar că a încercat să-i forţeze pe „toţi canadienii” să aleagă sinuciderea asistată.

În dezbatere a intervenit şi chestiunea religioasă. Deşi Carter obişnuia să asiste uneori la slujbele de la o biserică unitariană din cartier, nu era practicantă şi nu credea în viaţa de apoi, declarând despre ea că este „o independentă înverşunată.” Unele asociaţii religioase au afirmat însă că „nu e corect să acordăm cuiva dreptul de a ucide o altă persoană”.

Bătălia legală. Discuţia pe marginea sinuciderii asistate a intrat într-o nouă etapă în 2011, după ce familia Carter a decis – cu ajutorul asistenţei legale oferite de Civil Liberties Association din Columbia Britanică – să atace în justiţie prevederea din Codul Penal canadian care incrimina această faptă. Plângerea familiei a fost susţinută şi de Gloria Taylor, victimă a bolii Lou Gehrig, care şi-a exprimat în mai multe rânduri dorinţa de a fi ajutată să moară (Taylor a murit fără asistenţă de specialitate în 2012, din cauza unei infecţii, la doar un an după ce s-a alăturat bătăliei ce urmărea legalizarea practicii sinuciderii asistate la nivel federal. Taylor – care avea 64 de ani – a fost la momentul respectiv singurul canadian care câştigase dreptul legal de a primi asistenţă pentru a muri).

În 2012, Curtea Supremă din Columbia Britanică a decis în favoarea reclamanţilor, dând Parlamentului un termen de un an de zile pentru a modifica legea împotriva sinuciderii asistate. Guvernul de la Ottawa a depus însă recurs, iar Curtea de Apel din provincie a respins decizia Curţii Supreme din Columbia Britanică.

Cazul a ajuns ulterior în faţa Curţii Supreme de la Ottawa, după ce Civil Liberties Association a afirmat că legile care interzic canadienilor bolnavi dreptul la o sinucidere asistată sunt neconstituţionale, iar chestiunea este de importanţă naţională.

La 6 februarie 2015, cei nouă judecători ai Curţii Supreme au decis că legea ce interzice sinuciderea cu ajutorul medicilor încalcă paragrafele 7 şi 15 ale Cartei Drepturilor şi Libertăţilor. Primul afirmă dreptul la viaţă, libertate şi securitate al unei persoane, în timp ce al doilea garantează tratament egal în faţa legii pentru toţi canadienii. Parlamentul a adoptat în iunie 2016 legea propusă de guvernul liberal condus de Justin Trudeau privind moartea asistată (în principiu, aceasta este situaţia în care pacientul în fază terminală este ajutat să moară de către personalul medical. Ceea ce o deosebeşte de eutanasie este faptul că pacientul realizează el însuşi ultimul act. De exemplu, doctorul sau asistenta oferă medicamentele letale, însă pacientul este cel care şi le administrează. De asemenea, este considerată sinucidere asistată atunci când personalul medical inserează acul seringii în vena pacientului, iar bolnavul declanşează injecţia letală).

Deşi cele mai multe sondaje indică faptul că majoritatea canadienilor sunt favorabili procedurii, cei care contestă legea afirmă că termenii ei sunt prea vagi şi, uneori, sunt interpretaţi într-o perspectivă mult mai generală decât cea pe care guvernul a avut-o în vedere. De exemplu, una dintre cele mai controversate prevederi din document este aceea că moartea naturală a unui pacient trebuie să fie „previzibilă în mod rezonabil.” Legea impune şi alte cerințe, între care suferință intolerabilă și declin ireversibil în starea de sănătate a pacientului, dar şi aceste concepte pot fi interpretate diferit.

Trudo Lemmens, profesor de drept și bioetică la Universitatea din Toronto, a declarat recent: „Atât decizia Curții Supreme a Canadei, cât și legislația tratează măsurile active de încetare a vieții de către medici ca pe o procedură excepțională, o excepție de la o interdicție penală care e încă existentă. Ar trebui să fim foarte atenți să nu normalizăm acest lucru ca și cum ar fi soluția la toate planurile de sfârșit de viață.” Este o opinie împărtăşită şi de Shanaaz Gokool de la Dying with Dignity care a spus că „fiecare caz trebuie evaluat pe baza meritelor individuale.”

Nu puţini sunt cei care se referă şi la problemele de etică ale doctorilor. Medicii au fost pregătiţi pentru a salva vieţi, nu pentru a le lua, iar uciderea pacienţilor nu este medicină – este unul dintre argumentele lor. Susţinătorii procedurii afirmă însă că discuţia nu este despre doctori şi ce cred ei, ci despre drepturile pacienţilor. Cine controlează dreptul de a muri – pacienţii sau doctorii – este de altfel una dintre dilemele majore aflate în centrul discuţiei despre moartea asistată în Canada. În plus, nu toţi doctorii implicaţi sunt dispuşi să asiste un pacient să moară (un sondaj din iunie 2016 al Asociaţiei Medicale Canadiene a dezvăluit că 25% dintre doctorii respondenţi ar face acest lucru, în timp ce 61% nu ar oferi MAiD). De altfel, legea nu-i obligă pe doctori să participe la morţi asistate. Discuţia continuă aşadar, dar ceea ce merită reţinut este faptul că ţara nord-americană recunoaşte în prezent că, chiar dacă oferă un acces limitat şi condiţii stricte, asistența medicală în caz de deces este un drept al omului, iar pacienţii din Canada apelează tot mai mult la această procedură.

Surse: The Globe and Mail, CBC, dyingwithdignity.ca, blogs.vancouversun.co, canada.ca, CTV News, ZigZag