Peste 30 de mii de persoane au intrat în „Băile Sărate” din Ocna Mureş, de la deschidere / 1,7 milioane de lei din bilete, în 4 săptămâni / 60% au fost din Cluj
Aproape 30.000 de intrări, cu încasări de 1,7 milioane de lei, au fost înregistrate în cele patru săptămâni de la deschiderea Bazei de tratament şi agrement „Băile Sărate” Ocna Mureş, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.
În mini-vacanţa de Rusalii, numărul zilnic al intrărilor a ajuns la 2.000. În timpul săptămânii, sunt în medie cam 500-700 de turişti în fiecare zi. În jur de 60% sunt turişti veniţi din Cluj.
Cel mai scump bilet este de 70 de lei, sâmbăta şi duminica, pentru o zi întreagă. În timpul săptămânii este de 60 de lei pentru un adult. Copiii între 7 şi 17 ani plătesc jumătate.
La programul redus, de cel mult 4 ore, tariful este de 45 de lei, indiferent de zi, respectiv de 25 de lei pentru copiii între 7 şi 14 ani. Se pot face şi abonamente.
Cele mai solicitate sunt bazinele cu apă sărată, cele de interior fiind şi încălzite, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple de săptămâna viitoare şi la bazinul exterior.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank