G4Media.ro

Peste 30 de persoane suspectate că ar face parte din organizaţia mafiotă…

Sursa foto: Pixabay

Peste 30 de persoane suspectate că ar face parte din organizaţia mafiotă Ndrangheta au fost arestate în Italia / Un proces împotriva grupului care controlează fluxul de cocaină în Europa, cu 355 de acuzaţi, a început în ianuarie

Poliţia italiană a arestat 33 de persoane suspectate de apartenenţă la organizaţia mafiotă ‘Ndrangheta şi de implicare în traficul internaţional de droguri, relatează DPA, citată de Agerpres.

Anchetatorii au reţinut persoanele în Roma, în oraşul Reggio Calabria din sud, în oraşul Grosseto din Toscana şi în regiunea Veneto din nord, au precizat marţi carabinierii.

Toţi cei reţinuţi sunt suspectaţi că ar fi membri ai organizaţiei mafiote ‘Nrdangheta şi că au fost implicaţi în comerţul internaţional de droguri.

Ei sunt acuzaţi de asemenea de şantaj şi de deţinere ilegală de arme.

Anchetatorii au spus că au descoperit o reţea care are legături cu ‘Nrangheta şi care se întinde până în America Latină.

‘Ndrangheta este considerată una dintre cele mai puternice şi mai brutale organizaţii mafiote din Italia şi obţine bani din traficul cu cocaină, printre alte activităţi ilegale.

În prezent este în derulare un proces uriaş împotriva a 300 de presupuşi membri ai ‘Ndrangheta în oraşul Lamezia Terme din Calabria.

Citește și:

Mafia calabreză: În Italia începe cel mai mare proces din ultimele decenii împotriva grupului Ndragheta

În Italia începe un proces de amploare cu 355 de acuzaţi. Lideri politici, funcţionari, poliţişti şi oameni de afaceri sunt bănuiți că fac parte din temuta organizaţie mafiotă ‘Ndrangheta, care controlează fluxul de cocaină în Europa

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...