Peste 300.000 de persoane din etapa a II-a s-au programat pentru vaccinare. Numărul maxim de accesări simultane ale platformei a fost de 23.000 de utilizatori
300.109 persoane s-au programat pentru vaccinare în etapa a doua de vineri 15 ianuarie până astăzi la orele 15:30 pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro, care s-a confruntat cu mai multe disfuncționalități, potrivit unui comunicat al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Dintre aceștia, 159.288 sunt persoane peste 65 ani, 68.146 sunt pacienți cu afecțiuni cronice și 72.675 sunt angajați din domenii esențiale.
Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
– individual direct în platformă – 138.962 de persoane
– prin intermediul medicilor – 29.282 de persoane
– telefonic, prin Call Center – 47.946 de persoane
– prin intermediul angajatorului – 83.919 de persoane din domenii esențiale
Numărul maxim de accesări simultane ale platformei programare.vaccinare-covid.gov.ro în cursul zilei de astăzi a fost de 23.000 de utilizatori. (Foto: Pexels.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu