G4Media.ro

Peste 300 de judecători și procurori din întreaga țară semnează o scrisoare…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Peste 300 de judecători și procurori din întreaga țară semnează o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile speciale / În premieră, magistrații recunosc că există anomalii și inechități și oferă soluții

328 de magistrați de la instanțele și parchetele din întreaga țară, inclusiv de la DNA și DIICOT, semnează o scrisoare deschisă prin care își apără pensiile de serviciu. Magistrații intenționează să trimită scrisoarea președintelui, premierului și președinților Camerelor Parlamentului.

Dincolo de argumentele binecunoscute potrivit cărora li s-ar încălca independența dacă le-ar fi tăiate pensiile speciale și s-ar încălca jurisprudența CCR, semnatarii admit în premieră că există anomalii și inechități și oferă soluții.

O astfel de anomalie ar fi faptul că legea permite unor persoane care au activat în avocatură, de exemplu, să intre în magistratură, li se asimilează vechimea și primesc pensie de serviciu.

Spre exemplu, recent, CSM a primit-o în magistratură pe avocata Claudia Gherbovan Silinescu, iar aceasta s-a pensionat după numai câteva luni de activitate și beneficiază de pensie specială. Avocata este nepoata unui fost general SIE, care a fost consilierul lui Adrian Năstase. Avocata a fost achitată în procesul de corupție în care a fost judecată și actuala șefă a Instanței supreme, judecătoarea Corina Corbu.

”Este indiscutabil că prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, cu modificările și completările ulterioare, recunosc această pensie de serviciu în favoarea unor persoane care au exercitat alte funcții sau profesii juridice decât aceea de magistrat, inclusiv ca efect al asimilării vechimii în magistratură cu vechimea dobândită în exercitarea altor activități și, tot astfel, aceste dispoziții legale instituie un tratament diferit în cazul posibilității de a se pensiona anticipat în baza unei vechimi cuprinse între 20 și 25 de ani, diferențiat de un criteriu de vârstă (60 de ani)”, arată semnatarii scrisorii.

O altă anomalie ar fi că există cazuri în care pensiile sunt mai mari ca salariile. Potrivit ”revoluției” fiscale a PSD, salariul brut a fost majorat, iar pensia de serviciu a magistraților este 80 la sută din ultimul venit lunar brut. Mărindu-se brutul, automat s-a mărit și valoarea pensiei. Prin urmare, s-a ajuns în situația aberantă ca un magistrat să aibă salariu net de 15.000 de lei și să iasă la pensie cu 18.000 de lei.

”Există și alte inechități care pot fi corectate şi care decurg din existența unor reglementări care asigură o pensie în plată mai ridicată decât nivelul indemnizației nete a judecătorilor și procurorilor în activitate, care prevăd pensii de serviciu achitate pentru personal asimilat magistraților sau pentru diverse perioade asimilate și care asigură chiar posibilitatea de pensionare imediat după reintegrarea magistratură a unor foști judecători și procurori, printr-un simplu interviu, dar toate aceste deficiențe sunt determinate de incapacitatea puterii legislative și executive de a legifera consecvent și neechivoc, iar nu în beneficiul unor entități profesionale direct interesate în obținerea acelor beneficii specifice profesiei de magistrat”, arată semnatarii scrisorii.

Magistrații oferă și soluții de corectare a acestor anomalii și inechități.

”Vă înaintăm următoarele propuneri de amendare a legislaţiei în vigoare pentru înlăturarea anomaliilor mai sus menţionate :

  • Adoptarea unor măsuri fiscale care să determine un cuantum al pensiei care să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate aferent funcţiei deţinute prin promovare sau numire, cu excluderea oricăror drepturi obţinute ca urmare a delegării/detaşării;
  • Modificarea tezei finale a art. 82 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, în sensul că, “La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent, precum şi judecătorul de la Curtea Constituţională, judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat una din profesiile prevăzute la art.33 alin.1, dar nu mai mult de 5 ani”, fiind obligatorie vechimea minimă în magistratură de 20 de ani;
  • Eliminarea din categoria beneficiarilor pensiei de serviciu, reglementată de prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, având în vedere lipsa unei justificări obiective de acordare a acestui drept.”

Magistrații spun că scrisoarea deschisă este ”o invitaţie la dialog, exprimându-ne toată disponibilitatea pentru dezbaterea şi identificarea unor soluţii corecte şi eficiente, în acord cu principiile constituţionale aplicabile, iar în situaţia în care punctul de vedere expus va fi ignorat, ne rezervăm dreptul de a sesiza organismele interne și europene, pentru a lua măsurile cele mai eficace şi mai urgente, în vederea apărării şi restabilirii normelor legale de protecţie împotriva unor imixtiuni, ce afectează independenţa judecătorilor, legitimate prin avansarea sau edictarea unor proiecte de lege”.

Citește aici în întregime scrisoarea magistraților.

Vezi aici lista semnatarilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

91 comentarii

  1. 300? Nesemnificativ!

    • Da, dar putem bloca totul.

    • #kondensatorilor, incepeti sa va treziti ?!

      incepeti oare sa observati ca sistemul juridic este singurul care nu a fost reformat din 89 incoace ?

    • Pensii speciale pentru alti nesimtiti, care peste jumatate din ei sunt oricum corupti si imbuibati de vile, masini si dezmaturi…

      La sapat santuri cu voi, daca nu va convine statutul actual; ti-ai naibi de mormoloci avortati.

  2. Pensii speciale nesimțite este nr 2 ca importanta națională in acest moment in randul populatiei.
    Deci ori le abrogati total si modificari legea pensiilor
    Ori le supraimpozitati de la 2000 lei in sus pe trepte.
    În România pensia minima e de 1300lei ,oameni ci 40 ani vechime in baza contributivitatii.

    • Magistratii trebuie sa aiba SALARII mari, nu PENSII mari. Salariile se justifica sa fie mari, pe de o parte pentru ca au niste interdictii, pe de alta parte pentru a nu fi chiar asa de usor coruptibili. Dar odata ajunsi la pensie, pica toate justificarile (nu mai au interdictii si nici nu mai au de catre cine sa fie corupti)! Iar din salariile mari, vor contribui cu sume mari drept contributii si vor avea pensii mari. Ce e in neregula aici?

      Ia intrebati magistratii, care este justificarea pentru existenta pensiilor de serviciu mai degraba decat a salariilor mari?

    • Sanitare, mie nu-mi da nimeni salariu si pensie mare ca sa nu fur din magazine, sa nu ucid oameni pe strada sau sa nu scot limba la lume. Ce fel de justificare e asta (si inca la stilpii justitei !), bani multi ca sa nu fie corupti ? Pai sa-i pazeasca si sa-i pedepseasca daca sint penali, asa cum se intimpla cu omul de rind, nu sa le dea si iar sa le dea ca sa nu puna laba unde nu trebuie. Si sanctiunile sa fie uriase, ca dupa ce a intrat un judecator la mititica pe viata (asa cum sint inamovibili, sa fie si inchisi pe viata daca judeca strimb), un altul sa nu mai indrazneasca pentru nici o suma sa strimbe legea. Poate sa spuna cineva care e salariul sau pensia minima pentru care un judecator nu mai ia mita ? CUms-a calcxulat cuantumul ?

    • E veche problema: cine-i pazeste pe paznici? 💡

      Totusi, si judecatorii sunt tot dintre noi, romani si oameni. Cu tentatii, cu slabiciuni (chiar si cu betesuguri, caci daca avem jumatate din populatie analfabeti functional, avem si dintre judecatori la fel, chiar daca nu in aceeasi proportie)… 🙁

      Teoretic ai dreptate, dar trebuie o solutie practica, chiar daca aproximativa si care nu garanteaza succesul. Si asta ar fi salariul mare (fara alte beneficii, avantaje, etc). N-avem altceva, ca am face. Dealtfel, si in prezent, toate beneficiile pe care le au (lasam pensia de serviciu) sunt un salariu mai mare, dar camuflat in „venit”. Pentru ca pe noi ne intereseaza venitul unui angajat, nu doar salariul. Dar ei, cand prezinta, prezinta doar salariul. 🙁

      PS: Cati dintre judectorii in functie, azi, in Romania, merita sau nu salariile alea mari, asta e o discutie factuala. Ce discutam noi e altceva, daca, in principiu, ar fi indreptatiti sa aiba salarii mari sau nu. Nu-i amesteca pe judecatorii cu Dreptu’ la Spiru (da, sunt si d’astia!) cu idea de judecator, in general.

      Daca ar fi dupa mine, as mari schema de personal, le-as da salarii FOARTE mari (pentru incompatibilitati si pentru independenta), pensie contributiva (si s-ar pensiona la limita de varsta din proprie alegere), iar pedepsele pentru mita, abuz, favorizare, etc ar incepe de la dublul minimului pentru cetateanul de rand si nu s-ar putea da cu suspendare.

      Dupa care as incepe sa curat din ei (de exemplu, printre judecatori, unii sunt si usor de prins, fiind surprinzator de primitivi in apucaturi – am vazut cazuri in care au dat ca motivare copy-paste dintr-un text care n-avea legatura cu cauza … d’astea incredibil de rudimentare … zici ca erau la Spiru la examen si au copiat si ei de la colegu’ … chiar daca ala avea alt numar de subiect. Mai mult, eu cred ca si in cazul multora dintre judecatori cu spete banale (dar care dureaza o vesnicie) este ca la Beuran: de fapt, le scriu grefierii motivarile. Si mai gresesc si aia pe la copy-paste, ca n-au citit nici ei dosarul, si daca suna „pe acolo”, atunci „merge si asa”.)

  3. Oug pe legea pensiilor speciale. Abrogare.
    Apare in monitorul oficial.
    Anticipate, moțiunea trece.
    Pa si pusi jigodii speciale.

  4. Nu sunt decat niste HYPERIMBUIBATI , NESIMTITI .

  5. Ar trebui sa va fie rusine!!!
    Nu sunteti mai presus de lege si de ceilalti contributori la pensii in Romania!

  6. Auzi, pensia „să nu depăşească venitul în plată în ultima lună de activitate”.Buna propunere, adica tot peste 18000.Nu dragilor, 30 ani de magistratura efectiva adica judecator sau procuror, si varsta de 60 ani, cu 60% din media veniturilor nete pe ultimul an.

    • Un procent ( 60-80)% din media salariilor nete din întreaga activitate, nu din ultimul sau ultimii ani de activitate, eventual la alegere. Măririle de pensii să se aplice numai asupra acelor care sunt sub valoarea coșului minim de trai decent, celelalte ajustate numai cu rata inflației și nici o pensie nu trebuie să depășească 80% din valoarea salariului net aflat în plată aferent funcției din care s-a ieșit la pensie. O altă măsură necesară asanării bugetului public trebuie să fie aceea că nimeni nu poate avea mai multe surse de venit de la bugetul public ( indemnizație aferentă funcției de demnitate publică, profesor titular, asociat, îmbârligat, membru în CA, AGA, comitete și comiții, etc. ). Orice om are dreptul la muncă și odihnă, nu putem să ne „omorâm” oameni prin „sclavie” în funcții bine plătite de la „țâța țării”.

  7. Magistratii astia nu au „solutii” si pentru prostii care au MUNCIT o viata intreaga, adica cei 35 la Barbati, respectiv 30 de Ani si ceva la Femei(conform Legii!) NECESARI pentru Pensie la Limita de Varsta(65 Ani la Barbati, respectiv 60 si ceva de Ani la Femei, conform Legii!) si care au Pensii de NIMIC, comparativ cu ale lor!?
    Amaratii astia cum pot trai cu Pensia medie AZI de 1296 Lei?!
    De ce un medic sau un inginer(fara functii de conducere), care au Diplome de licenta pe bune(NU de la fabricile de diplome PSDiste!) au Pensie SUB 2000 de Lei?!
    In timp ce in Institutiile publice clientela PSDista se lafaie cu salarii de MII de Euro/Luna?!
    Magistratii NU au nici o „solutie” si pentru muritorii de rand?!
    Cinism, ipocrizie, asta e Romania dupa 30 de ani: am inlocuit clientela comunista a lui Ceausescu(beneficiara de TRAI PE PLAI(in timp ce romanii mureau de foame si frig!) cu clientela politica PSDista si din Institutiile de stat, favorizata de acelasi PSD prin Legi speciale, la Salarii si Pensii!!!

    • Amaratii, mai degraba prostii, au acceptat contract cu minim pe economie cu diferenta la negru. Am facut si eu greseala asta pt ca aveam nevoie de bani pe termen scurt, dar am plecat cand patronul a refuzat marirea salariului din contract. Ganditi-va si la viitor, contribuiti la pilonul 3, mai puneti cate un gram de aur deoparte.

  8. Asa nu se rezolva mare lucru …….cca 10 %……Cate mismasuri fac magistratii ca sa aiba pensii nesimtite. Te doare capul cand citesti…….Au timp de prostii . Ei zic ca nu pot face afaceri, si din acest motiv merita pensii speciale. Fac INVARTELI…….

  9. Fără ciocanul ăla de lemn nu există justiție, că n-ar avea judecătorii cu ce să bată în masă. Fără tribunal cucu justiție. Fără curent în bec la fel, nema tribunal.
    Păi atunci trebuie să-i ținem și pe Gigel, Costel și Mirel imparțiali, să construiască în mod imparțial ciocanul, tribunalul și, respectiv, să pună siguranțele corespunzătoare la tabloul electric.
    Deci Gigel, Costel și Mirel trebuie să aibă pensii speciale și ei.

    N-avem nici cea mai slabă urmă de respect pentru tagma judecătorilor dar acum am reușit să-i desconsider chiar mai mult, sunt niște râme.

  10. M-am cacat pe mine cand am vazut ce anomalii si solutii au depistat jegurile ordinare!
    Cum plm mai asigura ei independenta justitiei din postura de pensionar?!
    Am mai spus si o repet pana va intelege toata lumea, mai ales ei: sa puna mana sa invete sa-si faca mancare in bucatarie ca sa nu fie nevoiti sa mearga numai la resturant de 3 ori pe zi ca in timpul activitatii si din 4000 -5000 de lei pensie lunara le va ajunge si de concedii.
    Eu am impresia, insa, ca ne tot invita in strada si noi nimic deocamdata!

    • Daca nu le dai pensie nesimțită, vor fura în timpul activității să pună de-o parte pentru bătrânețe !
      Integritate, cinste, doar pe bani mulți, nu pe caracter și principii !

  11. si cand citesti stiri cum unii au fost achitati dupa ce au traficat copii, sau achitati unii care au omorat in puscarii .. parca iti vine …
    oricum e clar ca ei se cred superiori , medicilor care salveaza vieti, minerilor care lucreaza in conditii foarte grele, romanilor care muncesc pana la 65 de ani

  12. Suntem in topul tarilor corupte la nivelul EU. Sau nu sunteti independenti sau nu va faceti treaba. Si atunci pentru ce pensie speciala si atata galagie? Va meritati macar salariile?

  13. Ăștia reprezintă justiția! Nu avem nicio o șansă să sperăm la o justiție independentă cu asemenea specimene interesate doar de îmbuibare, prin mijloace imorale.

  14. Asta e și din cauza la cacatii ăștia cu „justitia independenta” și „statul de drept” care in prostia lor fără margini doresc să dea cât mai multă putere la judecatori și procurori. Normal că acum li se pare normal să beneficieze de pensii speciale tot felul de privilegii și să se considere „speciali”..

    • Se considera chiar dumnezei. Dar asa meritam daca… au cu cine. Popor las si prost!
      Sa ne-o traga!

  15. Rusine! Pana cand o treime din populatie sta la pragul saraciei ei vor sa traiasca in lux! Nesimtire curata!!!

  16. Bravo Sică/Ioha/Rareș ….poporu vă susține….momentan….nota 10*

  17. de ce sa prineasca pensii speciale cand pot avea pensii de cateva ori peste medie si din pensia contributiva?
    in plus, de ce pensionare la 50 de ani, daca un avocat/profesor/medic/inginer se pensioneaza la 65 de ani si poate profesa pana la 70?

  18. Sa intelegem ca magistratii vor ca Statul sa fie in continuare: ”pentru unii muma iar pentru altii ciuma…” ?! Dar ”Ciuma” nu mai e de luni bune la butoane, asa ca Statul sa faca bine sa fie ”muma” pentru toti, functie de cat a contribuit fiecare…!

  19. Munca putina, tineri pensionari, pensii speciale…Astia impart dreptatea in Romania.Politicienii nu indraznesc sa se atinga de ei…ca imediat le scot astia la suprafata toate matrapazlacurile.Unde e coruptie, legile sunt stambe. Se protejeaza unii pe altii. Oricum ar trebui sa le fie rusine, au salarii de mii de euro, deci vor avea o pensie babana.Dar sunt nesatui si profita de slabiciunile politrucilor.

  20. Modificata de urgenta aceasta lege imbecila.
    Sa ne uitam in primul rand la pensiile sub 2500 lei.Acolo este problema.
    Progresiv sa se mareasca pensiile mici pana sa se ajunga la cosul minim pentru un trai decent.
    Nu poti sa dai unui om cu 700 lei pensie doar trei sute lei si la unul cu 5000 lei pensie 2000 lei.
    Asa si cu salariul minim . Dai 100 lei la sarac si 800 lei la cel cu 10000 lei salariu.
    Aceasta lege a fost facuta de niste imbecili.
    Hai sa vedem ce facem cu marirea de 40%.
    Economia are regulile ei, am vazut ce s-a intamplat cu cresterea brusca a salariilor, preturi dublate,triplate, inflatie ,curs de schimb ametitor.
    Tocmai cei mai saraci romani vor avea de platit.
    Ce facem cu cei din 1,2 mil din privat care muncesc pe salariul minim?
    Sant morti si neingropati.

  21. Le este teamă că trebuie să vândă vilele și proprietățile de lux achiziționate cu trudă din vânzarea de sentințe pt că nu vor mai avea cu ce să le întrețină. Tăierea tuturor pensiilor speciale de orice fel.

  22. Mai urmeaza ca populatia miloasa in semn de solidaritate cu pensionabilii speciali ( 3000-5000 euro) sa iasa ca la OUG 13/2017 si sa strige ” Noi vrem justitie independenta cu salarii si pensii de serviciu adecvate „

  23. Rusine nesimtitilor ce santeti sa cereti pensii speciale.Tara se duce de cacat, plina cu corupti si magistrati puturosi si corupti,dar voi vreti pensii speciale.Vai de tara asta nenorocita.
    Asa si militienii.Absolut nimeni nu are dreptul la pensii speciale ( cu exceptia soldatilor care isi risca viata prin misiuni, dar nu cacaciosii si basinosii din birouri).

    30 de ani ati furat statul asta nenorocit, nu va este rusine de copiii si nepotii vostrii ?
    Unde ai mai auzit crestere de pensii de 40 % ? Ciuma rosie a distrus tara asta cu mita electorala si pensii pentru securisti imputziti.

    • Soldatii care isi risca viata sunt angajati, nu mai sunt recrutati prin forta legii.
      Asta le e meseria, pe care au ales-o liber si in cunostinta de cauza, cu riscurile si avantajele ei. Cum justifici pensiile de servciu in cazul lor?!

    • Soldatii care isi risca viata pentru apararea tarii- Romania si nu mercenarii care merg in strainatate

  24. Magistratii nemultumiti au dreptul sa renunte de a lucra in magistratura pentru a lucra in sectorul privat sau pentru a face afaceri. Doar asa vor aprecia valoarea banului muncit cu adevarat și vor intelege dece oamenii onesti care platesc impozite nu vor coruptii din magistratura care nu raspund de nimic.
    Sa va fie rusine!!! Chiar aveti tupeul de nesimtiti.

  25. Intreg statul roman e o suma de „anomalii și inechități”.

  26. Sunt ceva peste 300 de magistrati NESIMTITI! Totusi procentul lor este nesemnificativ, deoarece exista aproximativ 6500 de magistrati. Rezulta ca maximum 5% dintre ei au avut NESIMTIREA sa ceara mentinerea privilegiilor acordate de ciuma rosie.

    • Da, dar daca-i pui in fruntea lor pe cei doi capi ai CSM care s-au dus ieri cu jalba-n protap la premier, parca nu mai e asa neimportant!

    • Stai linistit , chiar daca nu au semnat toti , asta nu inseamna ca nu sustin mentinerea pensiilor speciale.Sa-l vad eu pe ala care sustine ca vrea sa-i fie taiata pensia !

  27. IMPOZITAREA PROGRESIVA a tuturor veniturilor lunare, ca-i pensie speciala, pensie publica, salariu la stat sau la privat, este SINGURA SOLUTIE rapida, constitutionala, nediscriminatorie si eficace pentru indreptarea inechitatilor din societate.
    Cand ai de-a face cu zeci de legi si de modalitati de calcul a pensiilor speciale, cu zeci de modificari a pensiilor publice si cu sute de privilegii ale salariatilor bugetari, aceasta este singura masura fezabila care poate fi luata.
    Cine vorbeste despre alte masuri de exemplu „taieri” de pensii speciale sau modificari a unor legi a pensiilor speciale, inseamna ca nu stie despre ce vorbeste, iar daca acela este guvernant sau politician inseamna ca doar ne minte si vrea sa ne duca cu presul pana unde va putea!
    Sper sa nu mai fiu nevoit sa mai scriu pe aceasta tema.

    • Corecta abordarea d-voastra .Asteptam ca aceste categorii privilegiate dintr-o eroare ,pusa pe seama politicului, sa ceara cu de la sine putere , ca parteneri sociali cu intreaga societate , modificarile corespunzatoare .

    • Ce sa faca?! Cati anisori aveti?!

    • Uite ca eu zic invers: impozitarea identica ca procent, cu eliminarea tuturor artificiilor cu salarii umflate prin venituri suplimentare (sporuri, tichete masa, etc) si a pensiilor de serviciu.
      In cazul fiecarui angajat, salariul lunar sa fie egal cu venitul lunar iar impozitele sa se ia la valoarea venitului=salariul. De unde decurg si valorile pensiilor, a averilor, etc. Simplu si, mai ales, echitabil.

    • Sanitare, nu e simplu deloc, dar n-ai spus ce faci cu cei existenti acum in plata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      Mai gasesti o solutie simpla?!

    • Nu. La cei in plata ai dreptate – e complicat! 🙁

  28. Ma uit cum curg invectivele ,atata puteti? Incercati un exercitiu de sinceritata cu voi insiva (ma indoiesc de faptul ca sunteti capabili) si intrebati-va ce ati face daca ati beneficia potrivit legii de un venit mare ,indiferent daca e vorba de salariu sau pensie,si asa,doar pt a castiga ceva voturi,brusc puterea ar hotara sa vi- l suprime…ati sta cumintei si ati zice multumesc???Stiiuuuu,nu doriti strugurii la care nu ajungeti,sunt acri…Va puneti un pic problema de ce asa e in statele cu democratie si justitie reale? Sunteti orbiti de ura si invidie doar…Stati linistiti,o aveti in continuare mobilul urii voastre,pentru cu vor fi abrogate …va fi corectata prostia legii si atat…Degeaba scoti romanul din comunism,nu poti scoate comunismul din roman …

    • Problema nu se pune daca ti-l suprima sau nu, ci daca e JUST sa ti-l suprime sau nu.

      La fel cum te indoiesti tu ca noi putem fi sinceri cu noi insine, la fel nici eu nu cred ca tu ai vreo apropiere de moralitate. Sper sa nu fii magistrat …

      Tu nu te intrebi daca e corect sa fie suprimate sau nu pensiile de serviciu, tu te intrebi daca ai vrea sau nu. Precum un copil …

    • Mr, plimba ursul!

    • @mr dead tata esti mai prost decat permite bunul simt, consideri toti cei care comenteaza niste prosti si niste saraci .. pai stii cat castig? stii cat muncesc? crez ca ma intereseaza altii sa castige mai putin? asta numai o minte bolnava poate judeca. dar ai auzit de dreptate? de moralitate? de corectitudine? de concurenta? stii cumva varsta celor care comenteaza? iar esti prost de bubui.. sa comentezi iti trebuie un dram de inteligenta, sa folosestio tastatura, sa accesezi un website, trebuie sa fii obisnuit cu tehnologia… m-as mira sa fie „comunisti” aia care „injura” … mai incearca .. poate sunt aia care au iesit in piata sa apere justiitia si jegurile de.magistrati ( nu toti )

      dar revin .. auzi achitari de traficcanti de copii, fete disparute si procurori care isi fac treaba defectuos, oameni ucisi in temnitele comuniste si nimeni vinovat … coruptia e sus si din cauza lor .. si vreti pensii? vresti sa iesiti anticipat?

      hai sictir

    • Multumesc Andrei! Am fost unul din zecile si sutele de mii de fraieri care am marsaluit prin Bucuresti, pe frig, pe ploaie si pe vant, crezand ca apara o Justitie corecta!
      In viata mea n-o sa mai fac o asemenea prostie, promit!

  29. Radulescu Marcel,inapoi in anii ,50 cu tine…sau pregateste-te sincauta-ti un job mai bine platit…inteleg de fapt ca tu nu vrei sa castigi mai mult,cindoar sa castige altii mai putin…E grav ,sincer…tu ai habar ce inseamna pt economia Romaniei impozitarea progresiva? Ai cea mai mica idee despre ce vorbesti? Iti spun eu: inchiderea si relocarea afacerilor marilor investitori,cu consecinta aruncarii in somaj a mii de oameni si cu scaderea drastica a veniturilor la buget…Stiu,nu poti pricepe, te roade ura de clasa…Exista Coreea de Nord,Rusia,etc…te poti stabili acolo

    • Hai nu, pe bune?! Vor fugi investitorii care sunt in Romania?! Pe ce argument economic? Pe ei nu-i va afecta cu nimic impozitarea progresiva a salariilor, am zis salarii nu profit, nu dividende, pentru ca vor avea aceeasi cheltuiala, deci acelasi pret. Ce prostii vorbesti acolo?! Ma intrebi daca am idee despre ce vorbesc? Eu as zice ca da, eu sunt economist, tu ce esti, magistrat?!!!!!!!!!!!!!

    • nea radulescu, ai castigat vreodata vreun ban ca salariat performant in mediul privat?
      poate crezi ca salariatii din it sau din alte ocupatii care se pot reloca or sa stea sa-i beleasca statul progresiv?

    • Nu, bai pula, eu sunt venit cu pluta pe Bistrita!

  30. Principiul universal valabil este cel al contributivitatii . Textul pus in discutie se referea strict la peroada activitatii unui magistrat ce poate beneficia de salarii conforme activitatii si responsabilitatilor ce le revin . Fiecare cetatean daca doreste poate sa acumuleze venituri(economii ) in timpul perioadei de activitate , ce ii permit la pensie un trai onorabil . Statul nu are nimic de a face cu decizia personala a fiecaruia . Statul nu poate decit sa ofere o pensie conform principului mai sus mentionat . Restul este decizia fiecaruia dintre noi si alegerea personala cu riscul de riguare .Discutiile cerute de persoanele in cauza nu pot face parte dintr-o noua lege a pensiilor (principiul este clar stabilit ). Ca magistrati ar trebui sa fie primii care sa ceara eliminarea (ca partener social )al acestor forme de pensii .Valabil si pentru restul de categorii ce printr-o decizie politica de moment au beneficiat de unele avantaje .

    • Nu pot sa cred ca esti atat de idealist!

    • Marcel am pretentii la tine .Identifici orisicare zicere cu o posibila parere personala de nesdruncinat ? Asa ca o gluma . Si daca cineva sau ceva (parte a unei institutii sa zicem ) va zice primul -nu doresc sa mai detin o astfel de pensie – Cineva de care am auzit cu totii . Asa ca sunt la modul foarte sigur cel mai putin idealist dintre oameni , dar poate imi place sa provoc un comentariu ca al tau . Deci , ceea ce spun nu inseamna ca reprezinta si cea ce cred .

    • Provocatorule nebunatic!
      Dar ce rost mai are sa mai scriem daca toti am fi histrioni si cameleoni?!

    • Ma refeream doar la bucatica din scrierea mea ce cuprinde partea de idealism aratata de tine nu de tot textul pe care l-am scris .

  31. As vrea sa stiu si eu la ce varsta se pensioneaza judecatorii,procurorii in alte tari ( nu stiu ,grefierii romani se pensioneaza si ei mai devreme?si ei sunt „magistrati”-intreb pentru ca prin alte parti,de exemplu,procurorii nu sunt „magistrati”)); aud ca in Ungaria s-ar pensiona la 70 de ani (ba citisem ca,vrand Orban &Co sa scape de niste „incomozi”,au dat lege cu pensionarea la 62 de ani,lege care a fost retrasa din cauza protestelor celor in cauza)

  32. Eu nu vreau sa le mai platesc nici salariile nesimtitioor astora .
    Bai nesimtitilor . Atit poate si atit vrea poporul roman sa va plateasca . Nu va convine ?! Demisionati si mars in sectorul privat . Secaturi ordinare .

  33. Subscriu!
    Eu as mai vrea si regularizare pentru sumele incasate imoral in ultimii 5 ani!

  34. Atât timp cât corupția a înflorit in România si este problema numărul 1 înseamnă ca voi nu prea v-ati facut treaba.

    Salariile voastre sunt mai mari decât ale altor romani mai inteligenți decât voi, care sunt educați la universități mai bine cotate, care au medii mai mari, sunt mai cinstiti si mai performanți, si care primesc doar jumătate din salariul vostru, cand ei ar merita de trei ori mai mult.
    Deci salariu vostru este deja un privilegiu, având in vedere performanta sub-standard a sectorului. A cere pensii speciale este deja o absurditate raportata la realitatea din România.

    Dacă vreți salarii de 10.000 de euro puteti sa va angajați ca manageri sau directori in străinătate după ce dați teste si sunteți angajați pe competente cum am fost angajați mulți dintre noi.

    Dacă vreți sa ramaneti in România si sa luptați împotriva corupției, puteti sa o faceti si pro-bono, cum o fac si eu. Am reușit sa obțin rezultate mai bune intr-o luna decât o echipa de-a voastră intr-un an, plătită cu 100.000 de euro! Deci dacă vreți, se poate!

    • Problema noastra, a astora „obisnuiti”, nu este marimea salariului lor ci marimea si modul de constituire a pensiilor lor, pentru ca lor le inmulteste pensia rezultata din contributivitate cu 9 sau cu 10! Adica ei sunt pensionari 10 sau 11 intr-unul! Adica este vorba de megadiscriminare si meganedreptate!

  35. Va rog frumos pe voi, astia mai informati, sa-mi explicati si mie ce-a apucata-o asa, dintr-odata, pe securista aia Soneria Matei de labe 1TV de calareste Justitia pe pensiile speciale zilnic de vreo 2 saptamani?!
    Ma scot din sarite asa-zisii jurnalisti care incep „pur si simplu” la un moment dat o campanie absolut furibunda pe cate un subiect, subiect care se cunoste chiar si in spatiul public de ani de zile, dar astepata ceva…valul, maturarea (ca la cascaval), momentul politic de cotitura, nu stiu ce conjunctura sau ce dracu asteapta si de la cine!
    Tu le sesizezi jurnalistilor, DE LA TOAAAATE TV-le, posturile de radio, ziarele si site-urile lucruri anormale, nedreptati evidente, abuzuri institutionale clare, etc., iar ei nu fac nimic ani si ani de zile (ca Justitia) dar, brusc, ca si cum atunci au descoperit ei, cu titluri pompoase si cu breaking news – uri, dau drumul campaniei, de zici ca fac revolutie la TV!
    Daca-as putea vomita si pe astia, m-as usura!

  36. Romanii trebuie sa insiste pentru un referendum pe tema pensiilor speciale.

    Conform articolului 2 din Constituția României: “(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

    Poporul vrea sa voteze pentru:
    • eliminarea pensiilor speciale si
    • eliminarea corupției si înființarea unei noi structuri independente de lupta anti-corupție care sa colaboreze cu experti multi-disciplinari

    Problema numărul unu in România a fost si este corupția, oricât de cliché suna!
    In loc sa ne pierdem vremea cu soluții la efectele cauzei este mai logic sa adresam cauza problemelor…

    De-a lungul anilor, mai mult de o suta de miliarde de dolari au fost furate din România si transferate in străinătate!!! Atenție: $miliarde, nu $milioane!

    Nimeni nu se atinge de marii corupți protejați de sistem.
    Furtul s-a facut prin evaziune fiscală, prin fraudarea achizițiilor si contracte cu statul obținute prin mita, trafic de influența, bid rigging de către aceleași firme corupte si incompetente care au lăsat servicii de proasta calitate populației contra unor prețuri exorbitante, si prin alte metode binecunoscute.
    Favoritismul incompetenților corupți si discriminarea celorlalți romani antreprenori a dus la sabotarea si distrugerea mediului de afaceri românesc si a inovației pe care firmele discriminate o puteau crea!

    Listele cu hotii (aka marii corupti) si beizedelele lor care sparg zeci de milioane de euro chiar acum prin Londra, Monaco si Dubai trebuie făcute publice de către asociații de investigații independente si de catre presa liberă, astfel încât oamenii sa știe unde sa se ducă sa-si recupereze banii pe care nu i-au avut pentru creștere economică, salarii, si pensii pentru un trai decent!

    Dacă s-ar fi investit cele peste o suta de miliarde de dolari in companii cu capital românesc de-a lungul anilor, in domeniul tehnologiei, industriei, etc., nu doar ca s-ar fi creat locuri de munca in România si s-ar fi plătit taxe, dar acele companii își puteau creste valoarea de zece ori pana acum, ajungând la o valoare totala de 1 trillion USD!!! care ne-ar fi permis sa ne respectam si plătim seniori cu pensii medii de $1000 si poate si magistrații si procurori ar fi primit atât cât își doresc.

  37. La astea rega e simpla ma angajez ca să ies la pensie

  38. Eu sunt de acord sa se dea pensii speciale, celor carora statul roman le-a pus ”sula-n coaste”, si i-a obligat sa se faca magistrati, grefieri, militari, politisti, sri-sti, sie-isti, aviatori, demnitari, diplomati, parlamentari, sau orice alta meserie aducatoare de pensii speciale. Daca nu s-a intamplat asta, … s-avem pardon, a fost o optiune personala sa fie una sau alta, e treaba lor. Nu-i tine legati in acele functii sau meserii nimeni, sunt liberi sa plece oricand, nu-i obligat nimeni sa candideze la primarie sau la Parlament, o fac de buna-voie. Asa ca, fara speciali, la cum merg lucrurile in tara asta a fost condusa numai de incompetenti si ipocriti, in toate sferele de activitate. De ce vor sa-i si platim, dupa ce ne-au vandut? Doamne, ce mult tupeu au!

  39. https://www.youtube.com/watch?v=fvWwjd3nydw

    Tupeul este doar in gura politicienilor, momentan PNL sI USR, neam de bovine!

  40. Discuția despre pensiile speciale ale magistraților este dominată de propagandism politic și acoperă o mare minciună.

    O dezbatere despre povara pensiilor speciale asupra bugetului de stat, de ce sunt menționate doar pensiile civile care însumează puțin peste 9.000 de persoane, iar cele militare incluzând armata, serviciile secrete, poliția și asimilații însumând circa 160.000 de persoane sunt trecute sub tăcere în mai toată mass media și în politică? Din cei 9 miliarde de lei, doar 1 miliard se duce pe pensiile civile. Așadar ce se rezolvă la bugetul de stat dacă se efectuează reduceri de cheltuieli la 10% din suma totală!? Mai mult, judecătorii și procurorii pensionari sunt în jur de numai 3.800, ca să ne dăm seama cât de falsă și propagandistică este dezbaterea publică. Totul seamănă mai degrabă cu o vendetă a clasei politice împotriva justiției pentru că politicieni de frunte din toate partidele de la guvernare de ieri și azi continuă să încaseze condamnări…

    Propunerile celor 320 de judecători mi se par de bun simț, dar ar trebui extinse. Fie că ne place sau nu pensia de serviciu este un drept al magistraților în toată Uniunea Europeană și în multe alte state, iar munca de judecător numai ușoară nu e (vă rog informați-vă despre supraaglomerarea instanțelor de judecată înainte să susțineți că nu se muncește). Dar să acorzi pensii de serviciu după 20 de ani de activitate este inadmisibil. Este absurd să renunți la forță de muncă înalt calificată încă în floarea vârstei. Acest drept ar trebui acordat numai magistraților cu minim 30 de ani în activitate.

    De asemenea nu se justifică pensii speciale pentru majoritatea personalului din armată, din securitate, din poliție și asimilat, iar pensiile speciale trebuie făcute publice împreună cu justificarea lor.

    Deci dacă vorbim de dreptate, ar trebui să fie luați în considerare în dezbaterea publică TOȚI beneficiarii acestui drept, altfel țintirea unei singure categorii profesionale pare un act de răzbunare față de magistrați care nu are nimic de a face cu corectarea unor nedreptățiși de fățărnicie față de electorat.

    • 1 Aveti impresia eronata ca uitam ”armata”!?
      2 Nu vorbiti de supraaglomerarea instantelor si volumul de munca !! Chestiunile astea pot genera conflicte de munca in sensul ca nici un judecator nu poate decat simula ca analizeaza, proceseaza, si decid in baza legii (buna/rea) caruta de dosare pe care o au in fata zilnic ! Direct sau indirect avem toti exemple de atrocitati juridice din procese publice sau ale cunostintelor ! Independenta este pentru ei scut , dar ce sa vezi aceasta e si recompensata !! Atat ca sa nu deschidem subiectul judecatorilor corupti ca aici incepe alta dementa……….
      3 Si ce daca si UE are pensii speciale la magistrati ? Spune /obliga UE cat sa fie aceasta ? De ce n-ar fi un bonus de 1000 lei peste pensia cuvenita din contributii, calculata ca pentru toti ceilalti ? Modul asta de calcul pentru speciali a fost copiat dupa state cu economii infloritoare, care isi permit asa ceva !Cand o sa avem PIB-ul cat ei, o sa ne mai gandim…. Intr-o perioada in care Romania avea salarii mizerabile pentru toti, niste politicieni, s-au gandit sa isi fidelizeze aceasta categorie si aceeasi politicieni au uitat sa corecteze aberatia, prin 2007 cand salariile lor la debutanti erau de 10.000 lei ! Cum dracu sa recompensezi orice munca, cu pensii si nu cu salariu ?!
      4 Cred ca politicienii stiu, ca daca nu vor elimina toate pensiile speciale, noi platitorii, vom cere sa devenim si noi ceilalti, imediat, la fel de……. speciali !

  41. Munca. Intr-o societate capitalista n-o sa fie niciodata echitate. Nu se cuantifica corect Munca.
    Painea de-o mananca magistratul o viata ca sa ajunga special n-o respecta nimeni la valoarea ei reala. Si nu toti au sansa sa devina magistrati, nu brutari.

    Exemplele sunt virtual nelimitate.

  42. Stimată doamnă @eva va răspund punctual:

    1. Da, poate nu dumneavoastră personal, dar în mass-media și în guvern, parlament sau la Președinție nu mai vorbește nimeni despre pensiile speciale ale militarilor – polițiști, militari, jandarmi (da și aceia care au bătut românii la protestele de stradă anti-PSD), securiști, gardieni, deși acestea reprezintă aproape 90% din bugetul pentru pensiile speciale. Uitați-vă în articolele de pe Internet și reportajele de știri ale televiziunilor să vedeți cum se prezintă problema pensiilor și veți vedea cât de manipulator este prezentată.

    2. Nu vă supărați, dar cred că nu cunoașteți situația reală din interior. Nu ai cum să ¨simulezi¨ că ai văzut dosarele, marea majoritate a judecătorilor nu își permit să facă așa ceva. Pentru erorile grosolane de judecată există sancțiuni severe care merg până la excluderea din magistratură. Sigur se vor găsi câțiva judecători care nu au ce căuta în justiție, oameni fără experiență băgați pe ușa din dos de partidele politice prin proceduri inventate în ultimii ani pentru a subordona sistemul juridic intereselor lor obscure. Acești oameni pot și ar trebui eliminați din sistem, dacă există voință politică, dar niciun partid politic la guvernare nu o face. În schimb SS se ¨ocup㡠de judecătorii onești care au băgat politicieni corupți după gratii sau instrumentează și judecă cazuri cu astfel de ¨personalități¨. De ce? De asemenea instanțele sunt artificial menținute cu număr insuficient de personal astfel încât dosarele să fie blocate ani de zile de termene prea lungi.

    3. ˝baza legii (buna/rea)¨este esențială în calitatea actului de justiție. Legile au fost făcute în ultimii ani în Romania de către penali pentru penali. Sunt atât de permisive și de încâlcite că permit unui penal cu un avocat bun să lungească procedurile judiciare ani de zile până la prescriere. Nu de puține ori judecătorii sunt neputincioși în fața unui corp de legi special conceput ca să le blocheze activitatea. Responsabili de această situație sunt Parlementul și Guvernul României și nu Justiția, a cărei independență a fost subminată metodic în ultimii 8 ani.

    4. Ca să ajungi judecător prin procedura normală, corectă trebuie să desfășori un efort imens, nu este același lucru cu a conduce, de exemplu un TIR sau a face curățenie la hotel. La fel responsabilitatea și greutatea acestei munci este deosebită. De asemenea, datorită volumului de muncă și a prafului și bacteriilor din dosare magistrații ajung în proporții mult mai mari decât restul populației la final de carieră să aibă cancer, boli autoimune și o serie de boli profesionale. De aceea anumite munci, așa cum era și cea de miner, nu pot fi remunerate identic cu cele obișnuite. Dar, așa cum menționează și cei 328 de magistrați, au fost cazuri de abuzuri la calcularea unor pensii, care ar trebui corectate, la fel cum cei sprijiniți politic ajunși pe ușa din dos în magistratură cu unul sau doi ani de vechime ajung direct în pensie ar trebui eliminați de la acest drept ce nu li se cuvine.

    5. Cred că o corectare a nivelului pensiilor s-ar putea face prin reintroducerea unui sistem de impozitare progresivă pe TOATE veniturile mari, inclusiv pensii, nerestricționat la anumite categorii profesionale. Dar nu cu impozitări de 90%, cum s-a sugerat nu de mult, aceasta fiind o tăiere mascată a dreptului la pensia de serviciu. Sunt conștient că majoritatea pensiilor în România sunt nedrepte. Totuși să creezi o nedreptate câtorva mii de magistrați, nu va rezolva nedreptatea celorlalți.

    Avem nevoie de un sistem de pensii transparent, cu corecturi serioase, dar și de proiecte de dezvoltare a infrastructurii, de cadre legislative și administrative de atragere a investiițiilor, de guvernare de calitate. În schimb ni se servește circ fără pâine.

  43. Sa ne zica imbuibatii astia cum au calculat suma de la care un magistrat devine imun la spaga si judeca independent, nu mai pune mana pe plic. Si dupa iesirea la pensie ce plm de independenta si pensii uriase le trebuie ? Sunt liberi sa faca orice, inclusiv sa dea cu sapa ca orice muritor. Nu au de fapt nici o justificare pentru pensiile astea uriase si speciale, ies din orice logica.

  44. După ce parcurgi mesajele…în integralitatea lor observi mai multe aspecte: toți au muncit! ; toți au învățat; toți merită!
    Ce este insa cel mai important, insa , este ca toti sunt de acord ca ” JOS LABELE DE PE JUSTITIE” e valabil numai cand e in favoarea lor! Asta., dragi semnatari ai petitiei era o chestiune de a,b,c! In Romania noastra draga…”interesu’poartă fesu'”! Așa că…nu va mai plângeți! Fiți judecători! Ganditi voi si pentru ei, caci, oricum asta va e meseria! Acesta nu este un subiect care sa se discute pe la toate colturile! Daca o faceti, asta primiti! Faceti ce stiti sa faceti cel mai bine si la sfarsit veti fi respectați, temuti , onorați de toti! Pentru ca ..ei nu stiu! Daca s-ar pricepe toti, aceasta putere a statului n-ar exista! E pentru ei! Dar iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac! Imaginea judecătorului lor national este aceea a celui care spala masinile celor bogati si care aduce pachete celor saraci Atata pot ! Atata vad! Atât!

  45. dacă primesc vreun leu pe perioada de inactivitate să fie arestați ! și ei și cei care-i plătesc !

  46. inechitatea consta in faptul ca aceste venituri fabuloase, pentru romania, ar trebui platite pentru impartialitatea si incoruptibilitatea magistratilor pe cand ele sunt o plata a fidelitatii si servilismului fata de cei de la putere!!! justitia romana e o prostituata si nu o deranjeaza asta, ba chiar mai vrea….

  47. Problema lor este ca nu-i mai tine NIMENI in brate, nici PSD-ul nici ceilalti!
    Daca pana acum, au jucat la ambele capete, acum pt ei ata nu mai are nici un capat !

    Bah, pute pamantul de procurori si avocati in romania! Pute, avem inalte curti, parchete, dna, o struto-camila facuta special pt niste terminte ! Va dam 500-700 euro numai bani de chirie, si voi stati cu proprietatile pe numele rudelor. Pai ce tara e asta! Sunteti mai rau decat haiducii aia! Dar se termina toate, stati linistiti! S-a inchis la paine, hotilor! V-ati facut propriile voastre legi !

    Ati demonstrat de ce sunteti in stare, rectorul de la Iasi a facut macel justitia, voi ati stat si ati incasat salariile, ati asteptat sa treaca timpul sa se scurga anii si sa iesiti linistiti din sistem, inainte de vreme si pe o pensie BABANA, complet NEMERITATA!

    Ei uite ca v-ati inselat! Urmeaza si altii! Toti cei care incasati mai mult decat ati visat la mama voastra in burta, sa va pregatiti sufleteste de revenirea la adevarata voastra valoare! Aia de parveniti ai tranzitiei romanesti pe spinarea prostimii!

  48. TOATE PENSIILE CARE NU SUNT STABILITE DE CONTRIBUTIVITATE TREBUIESC ANULATE , inclusiv cele care sunt in plata acum .

  49. Ori contributivitate, ori nimic. Pensie in funcție de cât contribui. Nicăieri in lumea asta, nu poți încasa pensie cu mult mai mare decât ai contribuit. As vrea și eu sa încasez pensie fără sa contribui. Dacă nu, statul sa se împrumute pentru ceea ce eu nu contribui, dar încasez! Așa e just, eu sa încasez suma necontribuită la pensie! Sau să trag mâța de coada 99% din perioada de contributivitate și 1% (la finalul perioadei de contributivitate) mă fac magistrat și apoi mă pensionez. Oricum nu contează ce se judecă in instanța (când apel, când recurs, când anulare și rejudecare.- toate pe același dosar). Ce trai pe vătrai! Oare cine e hoțul? Și cine e prostul? Răspuns: copiii acestei țări deja pleacă din țara (forța de munca a plecat demult)

  50. Hei? Dar ce vad eu aici? Nu suntem o tara doar de. . „cu toții ne pricepem la fotbal, nu-i asa?” Acum, toti ne pricepem si la justiție! Ca-n fond…niște hârtii invartite nu-ș cate termene….Dar noi? Mamă cum am face noi!!!!!! Dar noi cate si pe unde-am invatat , noi! Dar cate-am face dac-am fi NOI judecători , nu? Si cu asta …gata! Le-am zis-o si le-am si facut-o! Dar ce sa faci ca ei sunt acolo, sugrumati in in casta lor , iar noi nu! Atunci sa le-aratam pumnul strans, zic De parcă statutul lor e pe persoana fizica! De parca…X si Y pe care-i știm…vecini cu mine si cu tine…sunt MAGISTRATURA din ROMANIA! WAKE UP! V-ati gândit cu ce drept comentați ? Cine sunteti voi, si ce va dreptul sa vorbiti? De ce suntem intrebati intr-o astfel de problema, noi? De ce pe toate canalele de tv . se vorbeste numai despre asta? Nu simțiți
    deloc ca miroase de la o posta a diversiune? A strategie „securistica” pusă la cale de mințile odihnite ale unor băieți cu simbrie? Si cata energie si cuvinte curg si ce ” judecători ” am devenit toti, peste noapte! Da cum ne dam cu parerea si ce comparatii idioate facem?SI cum ne invråjbim unii cu altii??!!! Brrrr! Parca justitia era un serviciu „PENTRU NOI”! Singura salvare pe care o mai avem cand suntem „agresati ” ” Am incredere in justiție!” Sau nu? Sigur, cu cătușe la mâna! Daca castigam, ni se cuvine…merităm! Suntem chiar nevinovati, normal! Daca pierdem..sunt corupti! Tu-le mama lor.!!!Pe ei!!!
    Fratilor, credeam c-am invatat ca ” somnul rațiunii naște monștri!” Doamne, si ce ne-am mai supărat pe Brucan cu cei 20 de ani ai lui! Mai aruncati un ochi pe – afara…c-am zis ca vrem o tara ca afara! Noi am zis! Ne-am răzgândit? Se face cam frig! Voi nu simțiți?