Peste 3000 de activiști și vegani au protestat în Franța pentru închiderea abatoarelor
Între 3000 și 4000 de vegani și activiști au protestat sâmbătă, la Paris, împotriva abatoarelor din Franța. Defilarea acestora s-a numit ”Marșul roșu”, după culoarea tricourilor purtate de manifestanți, informează AFP citată de Agerpres. Oamenii au bătut din tobe şi au strigat sloganuri precum ”Coşmarul trebuie să înceteze, să închidem abatoarele” sau ”Opriţi sângele vărsat!”.
Manifestanții au defilat purtând pancarte pe care erau desenate diferite animale, de la găini, rațe și gâște la vaci și porci și care afișau mesaje precum ”în spatele fiecărei bucăţi de carne se află o fiinţă sensibilă”.
La proteste au participat și reprezentanții Partidului Animalist, care a obținut 2,2% la alegerile europarlamentare, dar și asociațiile care se luptă pentru drepturile animalelor precum L-214, Action Antispéciste sau One Voice.
În momentul plecării din Piaţa Republicii, statuia Marianne – simbol al Republicii franceze de la Revoluţie – a fost stropită cu un lichid asemănător sângelui de circa 10 militanţi antispecisism – care se opun oricărei ierarhii în ceea ce priveşte speciile -, interogaţi ulterior de forţele de ordine.
„Ne aflăm aici pentru a susţine că dacă un individ este diferit de noi nu valorează mai puţin. În ziua de astăzi, plăcerea noastră gustativă valorează mai mult ca viaţa animalelor”, a declarat pentru AFP Hugo Bouxom, referent în cadrul asociaţiei L214, notează Agepres.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii