Peste 3000 de bucureșteni s-au înscris în câteva ore pentru a fi testați în cadrul proiectului desfășurat de Firea
Peste 3.000 de bucureşteni s-au înscris, până în prezent, pentru a fi testaţi pentru noul coronavirus, în cadrul proiectului „Testăm pentru Bucureşti”. Aplicaţia în care se fac înscrierile este funcţională de vineri, transmite News.ro.
„Mă bucur foarte mult că peste 3.000 de bucureşteni au accesat platforma online http://testampentrubucuresti.assmb.ro/ şi au aplicat pentru a fi testaţi gratuit în vederea diagnosticării eventualei prezenţe a virusului SARS-CoV-2. Numărul mare de voluntari înscrişi în acest program într-un timp atât de scurt ne confirmă faptul că bucureştenii aşteptau din partea autorităţilor o astfel de iniţiativă, similară celorlalte metropole europene. Până acum, unităţile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea să afle dacă sunt sănătoşi sau nu”, a afirmat primarul general, Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă transmis de PMB.
Firea a explicat că vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR. Acestea vor fi prelucrate de 9 unităţi medicale de stat şi private, cu 36 de puncte de recoltare afiliate acestui proiect.
Aplicaţia oficială este funcţională de vineri, de la ora 13.00.
Bucureştenii vor completa o declaraţie care cuprinde criterii de eligibilitate şi date personale (nume, prenume, CNP, serie şi număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naştere). După finalizarea acestei prime etape şi acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere şi consimţământul pentru participare;
Fiecare participant înscris primeşte un număr de înregistrare şi un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare şi testarea propriu-zisă.
Testarea va fi gratuită, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmează să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat şi private afiliate proiectului, se arată în comunicat.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii