G4Media.ro

Peste 3000 de evrei hasidici tranzitează Aeroportul Suceava la întoarcerea din pelerinaj…

Sursa foto: Monitorul de Suceava

Peste 3000 de evrei hasidici tranzitează Aeroportul Suceava la întoarcerea din pelerinaj / Măsuri speciale luate de autorități / Se întorc din Ucraina, unde au mers la Uman, cu ocazia sărbătorii Roș Hașana (Anul Nou evreiesc)

Măsuri speciale au fost luate de autorități la Aeroportul Suceava, care zilele acestea este „asaltat” de pelerinii evrei ultraortodocși care se întorc din Ucraina, unde au mers la Uman, cu ocazia sărbătorii Roș Hașana (Anul Nou evreiesc), anunță Monitorul de Suceava.

În total, 17 aeronave, cu 180 de călători fiecare, sunt programate să zboare de pe Aeroportul Suceava, la întoarcerea din pelerinaj.

Acestea sunt intercalate cu cursele uzuale, pe parcursul mai multor zile, pentru a nu afecta programul normal de zbor, a precizat directorul Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, Ioan Măriuța.

Dar pentru că în total 3060 de pelerini evrei ultraortodocși tranzitează Aeroportul Suceava în aceste zile, iar timpii de așteptare între curse sunt mai mari uneori, pentru evitarea supraaglomerării în incintă, pe un teren din apropiere au fost ridicate două corturi unde se pot adăposti temporar.

Operațiunea de asigurare a unui flux normal de călători în aeroport, chiar și în condițiile în care este tranzitat de peste 3000 de pelerini, se desfășoară cu sprijinul ISU, al Jandarmeriei și al Poliției.

După ce autoritățile de la Chișinău au refuzat solicitările pentru zborurile charter primite din partea organizatorilor pentru pelerinajul anual al evreilor hasidici la mormântul rabinului Nahman, ruta cea mai la îndemână a rămas România, prin Suceava, legătura cu Ucraina fiind pe la frontiera de la Siret.

La Uman, unde are loc anual pelerinajul de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc), se află mormântul rabinul Nachman din Breslau, unul dintre fondatorii mișcării hasidice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...