Peste 40 de localităţi au fost eliberate în sudul Ucrainei, afirmă Zelenski: „Trebuie să mergem până la capăt, pe câmpul de luptă şi în diplomaţie”
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat joi seara că cel puţin 41 de localităţi din sudul Ucrainei au fost eliberate după decizia Rusiei de a se retrage în partea de est a fluviului Nipru şi a schiţat obiectivele Ucrainei în conflict, menţionând inclusiv diplomaţia, relatează CNN, citată de News.ro.
„Trebuie să mergem până la capăt – pe câmpul de luptă şi în diplomaţie – astfel încât drapelele noastre, steagul ucrainean şi niciodată vreun tricolor inamic, să fluture pe întreg teritoriul nostru, în interiorul graniţelor noastre recunoscute la nivel internaţional”, a spus preşedintele ucrainean.
„Astăzi avem veşti bune din sud – numărul drapelelor ucrainene care se întorc la locul lor de drept, în cadrul operaţiunii de apărare care este în curs de desfăşurare, a ajuns deja la ordinul zecilor. Au fost eliberate 41 de localităţi”, a anunţat Zelenski în discursul său video transmis zilnic.
Preşedintele ucrainean a mulţumit mai multor unităţi ale armatei implicate în înaintarea pe teren. „Tot ceea ce se întâmplă acum a fost obţinut în urma unor luni de luptă acerbă. E realizat prin curaj, durere şi pierderi. Nu inamicul este cel care pleacă. Sunt ucrainenii care îi alungă pe ocupanţi, cu costuri mari”, a arătat Zelenski.
El a spus că unităţile de poliţie ajung în mai multe aşezări din Herson pentru a începe măsurile de stabilizare, dar eliberarea teritoriului ucrainean este doar primul pas dintr-un proces lung.
„Primul lucru, de bază, este deminarea. Ocupanţii lasă în urmă mii de mine şi muniţie neexplodată. Am auzit adesea estimări potrivit cărora curăţarea Ucrainei de minele ruseşti va dura zeci de ani. Nu putem aştepta atât de mult timp”, a spus preşedintele Zelenski. „Invadatorii minează totul: linii electrice, întreprinderi comerciale, câmpuri, păduri. La apogeul amplasării de mine în Ucraina, aveam 300.000 de kilometri pătraţi de teritoriu unde exista un pericol de moarte”, a afirmat Zelenski. Acum, a continuat el, datorită eforturilor geniştilor, au mai rămas aproximativ 170.000 de kilometri pătraţi care trebuie curăţaţi de mine. Acolo unde luptele sunt încă în desfăşurare, inamicul va amplasa şi mai multe mine înainte de a se retrage, aşa cum se întâmplă acum în Herson, a avertizat Zelenski.
Cu această ocazie, el a mulţumit celor 12 ţări care ajută Ucraina în operaţiunile de deminare. El a mulţumit, de asemenea, Olandei şi Statelor Unite pentru noile măsuri de ajutor anunţate – aproximativ 100 de milioane de dolari din partea Olandei şi un nou pachet de asistenţă militară din partea SUA. „Mijloace importante de apărare aeriană. Exact ceea ce avem nevoie, ceea ce am cerut”, a declarat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii