G4Media.ro

Peste 425.400 de persoane beneficiare de pensii şi indemnizaţii speciale, la finalul…

Foto: Declic

Peste 425.400 de persoane beneficiare de pensii şi indemnizaţii speciale, la finalul anului 2023

Un număr de 425.460 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2023, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), relatează Agerpres.

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 – privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 181.990. Indemnizaţia medie era de 1.363 lei.

Un număr de 18.149 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 837 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.117 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 775 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 49.362, suma medie plătită fiind de 74 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.876, aceştia primind o sumă medie de 1.901 lei.

De asemenea, în decembrie erau înregistraţi 578 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 344 lei, 13.964 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.679 lei, şi 81.424 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 112 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Nu reiese din articol unde sunt indemnizatiile alea nesimtite, pensiile speciale care ne deranjeaza …?

  2. Nu trebuie sa mai suportam atatea capuse. Trebuie sa protestam pana cand se vor reduce drastic numarul acestor lichele. La vot sa sustinem acele partide care se angajeaza ferm ca vor taia privilegiile nemeritate.

  3. Magistrații, aleșii locali, parlamentarii și angajații Curții de Conturi sunt buba!

  4. Deci, un veteran de razboi primeste pensia medie 800 lei, in timp ce impostorii de la revolutie primesc 1900. Probabil sunt si care merita pentru revolutia din 89, dar marea lor majoritate sunt ciolaci!

  5. Aș avea o intrebare de șicanare : mai sunt și alte pensii în România, decât publice ? Denumirea CNPP ( casa națională de pensii publice ) sugerează că da. Dar dacă CNPP se ocupă numai de pensiile publice, atunci nu are cunoștințe de cele care nu sunt ( publice). Cel puțin această impresie o am, din datele publicate. Să detaliez un pic : Adunate la un loc, beneficiarii de pensii și indemnizații ”speciale” dau întradevăr cifra de 425.460 persoane. Aceștia incasează în medie ( !! ) 884 lei lunar și totalizează suma lunară de peste 376 milioane lei. Apropape 250.000 sunt beneficiarii conform Decretului lege 118 din 1990 : persoane persecutate politic, începând cu 1945 , deportate în străinătate sau prizionier de război : 181990 persoane ) și alți 67.117 persoane după ce în 2000, decretul de mai sus a mai fost ”completat și modificat”. Să-mi fie cu iertare, dar tot timpul am impresia că nu vorbim despre același lucru. Am o intrebare :
    Există categorii de persoane care beneficiază de pensii în baza altor legi / reglementări, decât cele ”publice” ? Nu văd persoanele din armată, interne, sistemul juridic și din cine știe ce alte sectoare / activități. Din datele de mai sus concluzia mea este că DA. De ce nu știm de ei ? Opinia publică nu este revoltată de ”pensiile” sau vârsta de pensionare a balerinilor și cioplitorilor de piatră !! Suntem serioși ?

    • Bravo! Ai pus punctul pe „i”! M-am intrebat si eu de ce nu apar in articolul asta cei ce au frecat menta in armata, cei care au tras in noi in ’89 si apoi si-au luat tara asta pe „persoana fizica”.