G4Media.ro

Peste 5.600 de zboruri au fost anulate în perioada Crăciunului în întreaga…

sursa foto: Facebook\ Air Algerie

Peste 5.600 de zboruri au fost anulate în perioada Crăciunului în întreaga lume din cauza variantei Omicron a coronavirusului

Peste 5.600 de zboruri au fost anulate de companiile aeriene, în timp ce alte câteva mii au înregistrat întârzieri în perioada Crăciunului în întreaga lume, varianta Omicron a COVID-19 perturbând călătoriile din timpul sărbătorilor, informează sâmbătă AFP.

Potrivit site-ului Flightaware, sâmbătă la orele 13:40 se înregistrau 2.500 de zboruri anulate, dintre care puţin peste 850 erau rute legate de SUA, fie că e vorba de legături internaţionale sau interne.

De asemenea, peste 3.500 de zboruri au înregistrat întârzieri la nivel global.

Vineri, circa 2.400 de zboruri au fost anulate şi aproape 11.000 au înregistrat întârzieri, potrivit aceleiaşi surse, care a înregistrat deja aproape 800 de anulări prevăzute să aibă loc duminică.

Piloţi, însoţitoare de zbor şi alţi membri ai personalului au fost nevoiţi să intre în carantină după ce au fost expuşi la COVID-19, ceea ce a constrâns companiile Lufthansa, Delta sau United Airlines să anuleze zboruri.

Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze circa 439 de zboruri vineri şi sâmbătă, adică circa 10% dintre cele programate.

Delta Air Lines a anulat la rândul său 280 de zboruri sâmbătă şi 170 cu o zi înainte, invocând atât Omicron, cât şi, punctual, condiţii meteo nefavorabile. Mai mult de zece zboruri ale Alaska Airlines, angajaţi ai căreia au anunţat că „este posibil să fi fost expuşi virusului” şi trebuie să se izoleze, au fost de asemenea anulate.

Companiile aeriene chineze sunt la originea celor mai multe anulări de zboruri: China Eastern a suprimat circa 540 de zboruri, mai mult de un sfert din planul său de zbor, în timp ce Air China a anulat 264 de zboruri, tot aproape un sfert dintre zborurile prevăzute.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook\ Air Algerie

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Datele despre Omicron arata ca e mult, mult mai inofensiva decat varianta Delta. Plus ca o suprascrie (daca iei Omicron, nu mai pot dezvola Delta).

  2. Păi ce-ar vrea?
    Ori restricții, ori clienți.