G4Media.ro

UPDATE VIDEO Un mort și peste 157 de răniţi după ce un…

UPDATE VIDEO Un mort și peste 157 de răniţi după ce un avion al companiei turcești low cost Pegasus s-a rupt în trei şi a luat foc după ce a ieșit de pe pista de aterizare pe un aeroport din Istanbul

UPDATE ora 00:22: O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 157 au fost rănite miercuri, când un avion de linie cu 177 de persoane la bord s-a rupt în trei şi a luat foc după o ieşire de pe pistă pe aeroportul internaţional Sabiha Gokcen din Istanbul, potrivit unui nou bilanţ, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

”În acest moment, 157 de răniţi au fost spitalizaţi, iar unul dintre concetăţenii noştri şi-a pierdut viaţa”, a declarat ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în cursul unei conferinţe de presă.

Fuzelajul aeronavei, un Boeing 737 al companiei private turceşti Pegasus, s-a rupt în trei şi a luat foc după ce avionul a ieşit de pe pista aeroportului, potrivit unor imagini difuzate de canalul CNN-Türk.

Avionul venea de la Izmir (vestul Turciei) şi a derapat, ieşind de pe pistă din cauza unei ploi torenţiale care s-a abătut asupra metropolei turce. Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.

Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.

știrea inițială

Un avion de linie cu 177 de persoane la bord s-a rupt şi aluat foc după ce a ieşit de pe pista de aterizare miercuri, la Istanbul, într-un accident spectaculos soldat cu peste 50 de răniţi de răniţi, dar nu şi cu morţi, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

Fuzelajul aeronavei, aparţinând companiei aeriene private turce Pegasus, s-a rupt în trei şi a luat foc după ce a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istanbulului, potrivit unorimagini difuzate de postul CNN-Türk.

Boeingul 737, care transporta 177 de pasageri şi membri ai echipajului şi venea de la Izmit, în vestul ţării, pare că a ieşit de pe pistă din cauza unei ploi puternice în cel mai mare oraş din ţară.

Guvernatorul Istanbulului Ali Yerlikaya a anunţat într-un comunicat că 52 de persoane au fost rănite şi spitalizate.

Zeci de ambulanţe au venit la faţa locului, scrie presa.

Ministrul Transporturilor Cahit Turhan a anunţat că nimeni nu a murit în accident, însă a adăugat că unii pasageri erau în continuare blocaţi în aeronavă.

”Unii pasageri au părăsit avionul prin propriile mijloace, însă alţii sunt blocaţi în interior, iar salvatorii noştri depun eforturi să-i elibereze”, a declaart ministrul la CNN-Türk.

Presa turcă scrie că cei doi piloţi – un turc şi un sud-coreean – au fost grav răniţi.

În imagini difuzate de televiziuni turce, aeronava s-a rupt în două locuri după ce a ieşit de pe pistă.

Partea din faţă a fuzelajului, unde se află cabina piloţilor şi primele rânduri de locuri s-a despărţit de restul aeronavei.

O a doua fisură era vizibilă la nivelul treimii din spate a avionului, unde se află ultimele zece rânduri de locuri şi coada aeronavei.AEROPORT ÎNCHIS

Potrivit presei turce, 12 copii se aflau la bordul avionului.

În imagini difuzate de presa turcă apar persoane pe iarbă, în jurul avionului, şi un bărbat în picioare pe o aripă a aeronavei.

Incendiul care a izbucnit după accident a fost controlat de către pompieri, potrivit agenţiei turce de stat de presă Anadolu.

Aeroportul Sabiha Gökçen a fost închis, iar toate zborurile au fost redirecţionate către Aeroportul Internaţional Istanbul, situat de partea europeană, capitala economică a Turciei.

Situat la intersecţia Europei, Asiei, Orientului Mijlociu şi Africii, Istanbulul este o placă turnantă majoră în transportul aerian.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan intenţionează să transforme oraşul în prima destinaţie aeriană mondială, cu ajutorul megaaeroportului Istanbul, inaugurat în 2018.

Însă metropola cu 15 milioane de locuitori este măturată frecvent de rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale care complică sarcina piloţilor.

Condiţiile climatice, care pot fi extreme iarna, obligă autorităţile portuare să anuleze zboruri.

Incidente minore – ieşiri de pe pistă şi coliziuni cu păsări – au loc uneori pe cele două aeroporturi internaţionale din oraş.

În 2018, un avion aparţinând companiei Pegasus a ieşit spectaculos de pe pistă la Trabzon, în nord-estul Turciei, şi şi-a terminat cursa suspendat pe o parte, pe faleză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează