G4Media.ro

Peste 50% din rezultatele pozitive făcute cu aparatele DrugTest, în Brăila, au…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 50% din rezultatele pozitive făcute cu aparatele DrugTest, în Brăila, au picat la IML / Șeful Serviciului Rutier: „Dacă un șofer refuză DrugTest-ul și merge la sânge, nu i se reține permisul. Se reține doar dacă medicul constată semne evidente de consum”

De la începutul acestui an și până în prezent, polițiștii brăileni au testat, cu cele două aparate DrugTest din dotare 563 de șoferi. 99 de teste au avut rezultate pozitive, care au indicat consumul de substanțe interzise, însă 53 dintre acestea au fost infirmate de analizele toxicologice, anunță De Brăila.

La Brăila, unul dintre cele mai cunoscute cazuri de rezultat „fals-pozitiv” la DrugTest este cel al unui șofer de autobuz de la „Braicar”, care a fost testat în timpul serviciului, în octombrie 2022, rezultatul indicând consumul a trei substanțe interzise.

La începutul acestui an, după ce a fost suspect într-un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și i-a fost reținut permisul de conducere timp de câteva luni, șoferul trecut de 50 de ani și-a primit permisul înapoi, dar și soluția de clasare de la procuror. Analizele au arătat că nu a consumat substanțe interzise.

„Dacă un conducător auto refuză testarea cu DrugTest-ul, i se spune că trebuie să meargă la sânge. Dacă merge la sânge se întocmește o lucrare generală și nu se reține permisul de conducere. Se reține doar dacă medicul, la momentul prelevării probelor biologice, constată, pentru că se face și o examinare clinică, că sunt semne evidente de consum de substanțe psihoactive. Dacă medicul constată că nu sunt semne evidente, nu se reține permisul, ci așteptăm rezultatul probelor biologice. Refuzul recoltării de probe biologice este infracțiune”, susține comisarul-șef Virgiliu-Bogdan Zotoi (foto), șeful Serviciului Rutier.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Politia poate adauga aparatului respectiv un update = o fisa de 50 de bani (desi datul cu banul ar duce la rezultate mai aproape de realitate decat mizeria aia de aparat). 👮

    Oare cate fals-negative or fi fost? 🤔

  2. Dacă 50% sunt fals pozitive înseamnă că există si teste fals negative!!!

  3. Evaluation of Dräger DrugTest 5000 in a Naturalistic Setting
    Jurnalul de Toxicologie Analitică, Volumul 42, Numărul 4, Mai 2018, Pagini 248-254
    „Proportiile rezultatelor false pozitive cu DDT5000 în comparație cu descoperirile în mostrele de sânge peste limitele legale norvegiene au fost pentru cannabis 14,5%, amfetamină 23,2%, metanfetamină 38,4%, cocaină 87,1%, opiacee 65,9% și benzodiazepine 36,4%. Proportiile rezultatelor false negative au fost pentru cannabis 13,4%, amfetamină 4,9%, metanfetamină 6,1%, cocaină 0,0%, opiacee 0,0% și benzodiazepine 18,8%. Printre șoferii care aveau concentrații de droguri peste limitele legale în sânge, proporția celor care au testat pozitiv folosind DDT5000 a fost de 82,9% pentru THC, 90,8% pentru amfetamină, 75,7% pentru metanfetamină, 100,0% pentru cocaină, 100,0% pentru opiacee și 37,2% pentru benzodiazepine. În cazurile cu rezultate false pozitive DDT5000 în comparație cu sângele, urme de droguri au fost cel mai des găsite în lichidul oral. DDT5000 nu a identificat absolut corect conducatorii sub influenta datorită proporțiilor destul de mari de rezultate false pozitive sau false negative în comparație cu concentrațiile de droguri din sânge.”