Peste 500.000 de persoane s-au întors în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a anunţat duminică Ministerul de Interne de la Kiev
Peste 500.000 de persoane s-au întors în Ucraina de la începutul invaziei ruse, a anunţat duminică Ministerul de Interne ucrainean, potrivit AFP.
„În ultima săptămână, 144.000 de persoane au părăsit Ucraina şi 88.000 s-au întors. În total, circa 537.000 dintre compatrioţii noştri s-au întors în Ucraina”, a transmis Ministerul de Interne într-un comunicat, citând date al Serviciului Naţional de Frontieră.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a contabilizat la rândul său sâmbătă un număr de 4.176.401 de ucraineni care au plecat în străinătate de la declanşarea conflictului la 24 februarie, cu 38.559 mai mulţi decât în precedentul bilanţ din urmă cu o zi.
Europa nu s-a mai confruntat cu un asemenea flux de refugiaţi de la Al Doilea Război Mondial.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a precizat că circa 205.500 de non-ucraineni au părăsit de asemenea Ucraina, întâmpinând dificultăţi în a se întoarce în ţările lor de origine.
În total, peste zece milioane de persoane, adică mai mult de un sfert din populaţie, au fost nevoite să îşi părăsească locuinţa, fie pentru a trece frontiera şi a se refugia în ţările vecine, fie pentru a se deplasa în interiorul Ucrainei.
Înainte de acest conflict, Ucraina număra peste 37 de milioane de locuitori în teritoriile controlate de Kiev, care nu includ prin urmare peninsula Crimeea din sud, anexată în 2014 de Rusia, şi nici zonele din est controlate de separatiştii proruşi începând din acelaşi an.
sursa: News.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank