G4Media.ro

Peste 5000 de benzinării au fost verificate de polițiști, fiind aplicate amenzi…

sursa foto: G4Media

Peste 5000 de benzinării au fost verificate de polițiști, fiind aplicate amenzi de câteva milioane de lei

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a informat sâmbătă că Ministerul Afacerilor Interne a aplicat amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării, în contextul creşterii nejustificate a preţului carburanţilor.

„Am văzut cu toţii acele imagini cu portbagaje de maşini încărcate cu pungi de benzină sau carburant încărcat în tomberoane şi vărsat apoi pe străzi. Toate aceste lucruri s-au transformat în amenzi. Au fost, cel puţin din perspectiva Ministerului Afacerilor Interne, date amenzi de câteva milioane de lei, după verificări efectuate la peste 5.000 de benzinării din România. La acest lucru, bineînţeles, se adaugă demersul şi controalele efectuate prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde, de asemenea, am anunţat încă din primele zile amenzi destul de dure date atât unor staţii din ţară, dar şi unor sedii centrale ale unor furnizori de carburant”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Guvern.

El a precizat că aceste controale făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului au arătat, în multe situaţii, creşteri nejustificate de preţ, în condiţiile în care erau vândute stocuri ce nu mai aveau nicio legătură cu fluctuaţiile preţurilor la nivel internaţional şi ca atare unele amenzi au fost dublate şi de decizii de revenire la preţul iniţial.

„Consiliul Concurenţei, de asemenea, a funcţionat în această perioadă ca unitate integrată de sprijin în verificările declanşate de statul român. Şi, bineînţeles, ANAF, la rândul său, a comunicat încă din primele zile constatările pe care le-a făcut şi amenzile sau avertismentele pe care le-a dat”, a adăugat Dan Cărbunaru

Sursa foto: g4media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Incredibil, stirea asta e de ceva vreme si nu e niciun postac :O

  2. Bun, am înțeles cine este de vină pentru prețul exorbitant al carburantului. Benzinăriile. Speculanții. Ce e îngrijorător este faptul că toată presa susține minciuna asta. Nu se găsește unul să le demonteze minciuna guvernanților. Unii mai au și disclaimer: G4Media nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Acesta este un ajutor de stat mascat care distorsionează piața de media și este inacceptabil.
    O fac gratis. 😂

  3. Curat ca in Caragiale! 2 la Primarie, 1 la Prefectura, 3 in Piata Publica … total 10!!?? In Romania totalul benzinariilor este sub 3.000. Cum au vizitat si controlat 5.000 de benzinarii? Le-au vizitat de cate 2 ori? Au trecut granita si la bulgari?