G4Media.ro

Peste 55.000 de tichete de câte 500 de lei pentru rechizite, date…

Foto: Pixabay.com

Peste 55.000 de tichete de câte 500 de lei pentru rechizite, date elevilor cu 3 săptămâni înainte de vacanța de vară, propune Ministerul Proiectelor europene în ședința Guvernului de miercuri

Ultima tranșă de bani acordată prin tichete educaționale celor peste 55.000 de elevi defavorizați va ajunge la părinți pe 26 mai 2023, cu 3 săptămâni înainte să se termine anul școlar în curs, potrivit unui Memorandum privind stabilirea unor termene de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile, propus pentru aprobare în ședința de Guvern de miercuri de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Amintim că 55.000 de elevi nu au primit tichete educaționale pentru că anul acesta a fost depășit numărul de carduri care să poată fi emise pe un contract: “Din păcate, vechiul contract a fost încheiat pe un număr limitat de achiziție publică, cu peste 50.000 de carduri noi am depășit”, spunea Marcel Boloș anul trecut, conform Edupedu.ro.

Peste 55.000 de elevi, care nu au primit nici până acum tichetele educaționale în valoare de 500 de lei, la 7 luni de la începerea anului școlar, tichete care îi ajută să cumpere rechizite, vor primi cardurile pe 23 mai 2023, iar banii vor intra abia pe 26 mai, estimează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) într-un Memorandum privind stabilirea unor termene de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile, calendar de recuperare a întârzierilor în acordarea voucherelor educaționale ce va intra în Guvern spre aprobare, miercuri, 22 martie.

Cardurile vor fi emise în jur de 12 mai, vor fi distribuite ISJ-urilor și școlilor în 23 mai, iar banii vor fi livrați pe 26 mai 2023, cu 3 săptămâni înainte de încheierea anului școlar și începerea vacanței de vară.

Potrivit Memorandumului privind stabilirea unor termene de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile:

Lansarea procedurii pentru achiziția de tichete – 21.03.2023
Depunere oferte (10 zile calendaristice)- 31.03.2023
Evaluare oferte (5 zile lucrătoare) – 07.04.2023
Raportul procedurii (2 zile lucrătoare) – 11.04.2023
Semnarea acordurilor cadru si a CS 18.04.2023.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...