Peste 550 de copii din familii care au revenit în ţară, înscrişi la şcoli din judeţul Timiş / Copiii vin din 35 de țări
Peste 550 de copii care au revenit în ţară cu familiile din 35 de ţări s-au înscris în şcolile din judeţul Timiş, anunță News.ro.
Copiii au revenit din ţări ca Germania, Italia, Spania, SUA sau Canada şi s-au înscris pentru a-şi continua studiile. Un sindicat al cadrelor didactice a solicitat mai multe posturi în învăţământul din acest judeţ.
”Peste 550 de copii români reveniţi din străinătate s-au înscris în ultimele luni în şcolile din Timiş. Ei s-au repatriat din 35 de ţări, în principal, din Germania, Italia, Spania, SUA, dar chiar şi din Cuba. Şi mai mulţi elevi vin din alte judeţe din România. Este o urmare firească a dezvoltării economice tot mai susţinute a judeţului şi a Timişoarei ca pol de dezvoltare. Mai trebuie să creştem însă şi numărul profesorilor pentru toţi aceşti copii”, a scris pe Facebook Ovidiu Drăgănescu, subprefectul judeţului Timiş.
Reprezentanţii unui sindicat din domeniul Educaţiei au solicitat mai multe posturi în învăţământul din Timiş, iar solicitarea lor a fost deja transmisă ministrului Sorin Cîmpeanu.
”În cadrul Comisiei de dialog social am avut, azi, o întâlnire cu reprezentanţii celui mai mare sindicat al cadrelor didactice din vestul tării care au cerut alocarea unui număr mai mare de norme didactice, de personal nedidactic şi auxiliar. Am transmis aceste cereri direct ministrului educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, susţinându-le şi cu datele oferite mai sus”, a mai anunţat Drăgănescu.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii