G4Media.ro

Peste 600 de copii din Ucraina, înscriși în școlile brașovene / ”Profesorii…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 600 de copii din Ucraina, înscriși în școlile brașovene / ”Profesorii sunt extrem de toleranți, extrem de înțelegători, li se adresează în engleză sau în română”

În județul Brașov sunt peste 700 de copii ucraineni de vârstă școlară, conform datelor oficiale existente în acest moment. Dintre aceștia, aproximativ 600 sunt înscriși la școlile românești ca elevi audienți, iar mai bine de 400 și frecventează școala în limba română, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

„Ei trebuie să vină la noi și în funcție de domiciliul lor, în Brașov, sunt direcționați către școli. Există o hotărâre de Guvern 168 din mai anul trecut, care îi obligă să-și înscrie copiii la școală, să aibă un cont în bancă și să fie înregistrați la AJOFM, pentru căutarea activă a unui loc de muncă și atunci noi îi primim pe acești copii în școlile din județul Brașov. Am primit aproximativ 600 de copii, dintre care au ajuns în școli ceva mai mult de 400 de copii, în județul Brașov. Cei mai mulți sunt concentrați în municipiul Brașov și poate cei mai mulți la Școala Gimnazială Nr. 13 din Brașov”, spune inspectorul șef adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Nicolae Savin.

Elevii ucraineni sunt trecuți într-un registru separat, dar au manuale și li se pun absențe și au aceleași drepturi și obligații pe care le au și elevii români.

Aproximativ 130 de elevi ucraineni și-au echivalat cursurile și sunt înmatriculați deja în școlile brașovene, moment din care primesc și note.

Pentru elevii ucraineni o mare problemă este bariera de limbă, însă autoritățile s-au gândit și la acest aspect și le oferă șansa să învețe limba română la fel cum se învață limbile moderne.

„În primul rând, cei care merg în școli interacționează cu elevii români. Profesorii sunt extrem de toleranți, extrem de înțelegători, li se adresează în engleză sau în română. În al doilea rând, Inspectoratul Școlar a organizat, începând din toamnă, din noiembrie, cursuri de limba română, de inițiere în limba română pentru cetățenii ucraineni”, a adăugat Nicolae Savin.

La aceste cursuri participă atât adulți, cât și elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal.

Cursurile se desfășoară la Colegiul Național Aprily Lajos, iar la finalizarea acestora, ucrainenii pot susține un examen care să ateste cunoașterea limbii române.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. unde e sosoaca si simion aur sa ne spuna cum copilasii astia ne lasa copii nostri romani fara scoala ?