G4Media.ro

Peste 650 de permise suspendate, în ultimele 24 de ore

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 650 de permise suspendate, în ultimele 24 de ore

Peste 650 de şoferi au fost scoşi din trafic, în ultimele 24 de ore, şi li s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă de timp, în urma celor 53.539 de verificări şi 59 de alerte cu aplicaţia eDAC menite să prevină şi să combată posibile fapte ilegale, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis, 74 de persoane au fost depistate conducând sub influenţa alcoolului, 12 sub influenţa substanţelor interzise/ drogurilor şi 18 persoane fără permis de conducere.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 558 de autovehicule care nu prezentau siguranţă în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 558 de autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Potrivit aceleiaşi surse, au avut loc peste 4.700 de intervenţii ale efectivelor MAI pentru siguranţa cetăţenilor şi 1.345 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Principalele misiuni desfăşurate de angajaţii MAI au vizat prevenirea şi combaterea infracţionalităţii de orice fel; creşterea gradului de siguranţă rutieră; acordarea asistenţei medicale de urgenţă; supravegherea şi controlul frontierei de stat.

Pentru protejarea cetăţenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.727 de evenimente (3.022 ordine publică şi 1.705 situaţii de urgenţă).

Din cele 793 de posibile infracţiuni semnalate în domeniul ordinii şi siguranţei publice au fost prinşi în flagrant 157 persoane care au săvârşit 162 de fapte penale, 20 de persoane urmărite au fost depistate 20 şi pentru 36 s-au dispus măsuri preventive.

Traficul la frontiere a fost asigurat de 4.031 de poliţişti de frontieră (2.456 – supraveghere şi 1.284 la control) efectuat în punctele de trecere de la frontiera externă a UE, acţionând cu 963 de mijloace de mobilitate. În punctele de trecere de la frontiera externă, pe fiecare dintre sensurile de intrare şi ieşire în ţară, au fost controlate peste 30.000 de persoane şi peste 7.300 de mijloace de transport.

La frontieră au fost depistaţi 21 migranţi ilegali, constatate 37 de infracţiuni şi aplicate 79 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 33.535 de lei.

De asemenea, au fost efectuate 1.345 de misiuni de asistenţă medicală, 157 de stingere de incendii, două descarcerări şi au fost salvate cinci persoane.

Au fost ridicate de la sol opt aeronave pentru misiuni aero-medicale /SMURD, zboruri de instrucţie şi de verificare aeronave şi misiuni de monitorizare a traficului rutier. În urma misiunilor aero-medicale au fost salvate 13 persoane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.