G4Media.ro

Peste 67.000 de turişti au vizitat în 2023 cetatea dacică Sarmizegetusa Regia,…

sursa foto: Facebook/Andrei Bota

Peste 67.000 de turişti au vizitat în 2023 cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, unul dintre monumentele UNESCO și principal punct de atracție în Hunedoara

Peste 67.000 de turişti au vizitat, anul trecut, unul dintre principalele puncte de atracţie ale judeţului Hunedoara, cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, relevă datele Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) din cadrul Consiliului Judeţean, relatează Agerpres.

„Ne bucurăm că în anul 2023 mai bine de 67.000 de turişti au ales să viziteze Sarmizegetusa Regia şi, implicit, judeţul Hunedoara. Din taxele de vizitare am reuşit să generăm venituri în sumă de 720.000 de lei, bani care se vor întoarce pentru investiţii şi buna funcţionare a sitului istoric”, a declarat Doiniţa Bălănesc, şef de serviciu în cadrul DGAMPT Hunedoara, conform Agerpres.

De asemenea, din suvenirurile vândute turiştilor, au fost realizate venituri de circa 220.000 de lei, la dispoziţia vizitatorilor aflându-se, între altele, replici ale monedelor dacice de tipul kosonilor, cărţi cu tematică istorică sau broşuri cu informaţii despre fosta capitală a Daciei.

În această perioadă a anului, cetatea poate fi vizitată după programul de iarnă, între orele 10,00 – 15,00, cu excepţia zilei de luni, când situl este închis pentru lucrări de ordin administrativ.

Accesul se face pe un drum judeţean asfaltat, pe ruta Orăştie-Costeşti-Grădiştea de Munte, până la o parcare amenajată la câteva sute de metri distanţă de intrarea în sit.

Situl se află în administrarea CJ Hunedoara din anul 2013, între timp aici fiind instituite un regulament de vizitare, paza monumentului şi un serviciu de prim-ajutor cu paramedici civili din cadrul Asociaţiei Salvital Hunedoara, asigurat pentru zilele sfârşitului de săptămână, atunci când numărul turiştilor este mai mare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...