Peste 77 de tone de deşeuri fără documente complete, transportate de şoferi bulgari, au fost depistate în Vama Giurgiu
Peste 77 de tone de deşeuri transportate de şoferi bulgari fără a avea documente conform legii au fost depistate de poliţiştii de frontieră, în această săptămână, la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, deşeurile au fost depistate în patru automarfare conduse şoferi bulgari, cu vârste cuprinse între 26 şi 44 de ani.
- „Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri care proveneau din diferite materiale. Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor sus-menţionate, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Giurgiu din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, autorităţile au constatat că unul dintre automarfare transporta 17.500 de kilograme deşeuri din aluminiu, două dintre acestea conţineau, în total, 40.030 de kilograme deşeuri din plastic, iar cel de-al patrulea autocamion transporta 20.260 de kilograme de deşeuri din zinc”, precizează sursa citată.
În urma cercetărilor s-a stabilit că cele patru transporturi erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie, diferite societăţi comerciale situate pe teritoriul României.
Pentru întreaga încărcătură transportată, şoferii celor patru automarfare au prezentat documentaţii de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu erau complete. Autorităţile nu au permis accesul în România a mijloacelor de transport respective.
În ultimele două luni, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au mai oprit în vamă 180 de tone de deşeuri de oţel, plastic, alte materiale metalice, praf metalic şi pilitură de alamă pe care opt şoferi bulgari şi trei români încercau să le introducă în România.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii