G4Media.ro

Peste 8.600 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 8.600 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Un număr de 76.233 de persoane au intrat în ţară vineri prin punctele de frontieră, dintre care 8.623 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 5,9% faţă de ziua precedentă, relatează Agerpres.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.059 cetăţeni ucraineni (în uşoară creştere cu 1,5%) iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.688 cetăţeni ucraineni (scădere cu 23,8%), precizează sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, de la declanşarea acestei crize, până la 8 aprilie, ora 24,00, au intrat în România 659.064 cetăţeni ucraineni.

IGPF informează că în continuare controlul la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

„Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. Rugăm cetăţenii să se informeze doar din surse oficiale”, se mai menţionează în comunicat.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...