G4Media.ro

Peste 800 de permise de conducere reţinute duminică, dintre care 132 pentru…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 800 de permise de conducere reţinute duminică, dintre care 132 pentru consum de alcool și 22 pentru consum de droguri

Peste 800 de permise de conducere au fost reţinute, duminică, de poliţişti, 132 pentru consum de alcool şi 22 pentru consum droguri, a informat, luni, Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI transmis Agerpres, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat duminică misiunile pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, creşterea gradului de siguranţă rutieră, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Personalul structurilor operative a intervenit la 5.872 de evenimente, dintre care 4.049 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.823 circumscrise situaţiilor de urgenţă, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

„La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 1.013 posibile infracţiuni, aproximativ 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 224 de autori de infracţiuni care au săvârşit 218 fapte penale, iar faţă de 41 de persoane au fost dispuse măsuri preventive”, se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost depistate 10 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru fluidizarea circulaţiei pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor şi depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 250 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 840 de permise de conducere – 132 pentru consum de alcool şi 22 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

Tot în cursul zilei de duminică, poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.365 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,9 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 55 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate şase obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Pompierii au aplicat 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 123.500 de lei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce s-a întîmplat cu milițenii de au ieșit la muncă duminica, au primit vreun șpiț în dos?

  2. Tot nu se pot abtine sa se laude cati bani au facut din amenzi…