G4Media.ro

Peste o sută de oameni s-au infectat cu coronavirus în India, după…

sursa foto: Pexels

Peste o sută de oameni s-au infectat cu coronavirus în India, după ce au participat la nunta, iar două zile mai târziu la înmormântarea, unui tânăr care prezenta simptome ale noii boli

O sută de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în India, după ce au participat, la câteva zile distanţă, la nunta, apoi la funeraliile unui tânăr care ar fi putut contracta COVID-19, a informat miercuri un  medical local, relatează AFP.

Peste 400 de persoane au participat în total în statul Bihar (nord) la căsătoria, pe 15 iunie, a unui tânăr de 26 de ani, care prezenta  identice cu cele ale noului coronavirus, şi apoi la înmormântarea acestuia două zile mai târziu.

„Până în prezent, 111 persoane, care au participat fie la nuntă, fie la înmormântare, au fost testate pozitiv. Toate celelalte au fost identificate şi plasate în izolare”, a declarat Raj Kishor Chaudhary,  medical la Patna, capitala statului Bihar.

Autorităţile au înfiinţat o tabără specială pentru a testa persoanele prezente la nuntă şi funeralii după apariţia unui focar în satul respectiv. O anchetă a fost deschisă împotriva familiei mirelui.

Medicii nu ştiu dacă aceasta din urmă a fost sursa contaminării, corpul său fiind imediat incinerat de familia sa înainte să fi fost testat. Niciuna dintre rudele sale, inclusiv noua sa soţie, nu a fost testată pozitiv.

Bărbatul, inginer de sistem în informatică din Guargaon, sat satelit al capitalei New Delhi, s-a întors acasă cu doar o săptămână înainte de nuntă şi a avut febră şi diaree, a declarat Raj Kishor Chaudhary.

A fost internat pentru scurt timp în spital, însă familia sa a reuşit să-l aducă acasă după ce a luat medicamente şi a sărbătorit căsătoria cu 300 de invitaţi.

Mirele a murit la locuinţa sa două zile mai târziu. Aproape 200 de persoane au participat la înmormântarea sa.

Sursa foto: pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. sunt fosta nevasta a lui mihsu de la releul costila, m-a reangajat acolo dupa ce m-a dat afara acum cativa ani ca m-a gasit cu lipsa in gestiune la motorina
    eu nu cred in covid , e pus la cale de oculta mondiala, nu sunt betiva dar am capul plin cu gargauni..cateodata m-am mai babardit cu mosu matoliu ca el o are de fier ..stie toate lumea

  2. Trebuie sa se mai curete un miliard si o sa fie ok … Au poluat planeta de-au gasit-o dracii dar nu pare sa-i sanctioneze nimeni … Nu mai zic ce-i in tara lor, excremente la toate colturile, mortii arsi in strada, gunoaie cu duiumul, copii care dorm si-si fac scoala sub poduri, o lume minunata, ce sa mai … Si toate astea sa nu se supere Vishnu, Shiva, Dracu’n Praznic sau mai stiu eu ce elefantei cu 7 ochisori … Popor mai prajit nu exista.

    • Să nu îi uităm pe ăia dintre ei, cei mai needucati, care au migrat în europa și acum îi cheamă rroma.

  3. Asta este o știre?!
    Ceva nebulos, petrecut departe, în prea-murdara Indie, unde o nuntă cu 300 persoane este relativ mică. Tânărul nu se știe de ce a murit. Familia nu a luat virusul. Și atunci?
    Este doar încă un ingredient în cocktailul fricii, întreținut de mass-media.

  4. Cred ca a fost o situatie dramatica. Cum traiesc ei ingramaditi, stranuta unul la fiecare 10 secunde in casele afectate. Te durea si gatul de la atata urari de „sanatate!”