Petre Daea a inaugurat prima Brânzărie din țară cu un discurs despre cormorani: Aceste păsări sunt iscusite și nu pot fi învinse
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a inaugurat luni, la Sibiu, prima Brânzărie din ţară. În cadrul întâlnirii, Daea a vorbit despre cormorani, păsările care l-au făcut celebru din cauza declarațiilor controversate pe care acesta le-a făcut despre păsările iubitoare de pești: ”Sunt atât de iscusiţi în lupta aceasta încât nu îi învinge nimeni”, a declarat Petre Daea, citat de News.ro.
În Brânzăria de la Sibiu, producătorii îşi pot comercializa marfa, fără să achite vreo taxă, iar chiria spaţiului este suportată de Casa Română de Comerţ Unirea:
”Am spus cu ani în urmă că trebuie să facem această verigă extrem de importantă, pentru România, pentru producători, pentru consumatori şi anume să facem acea verigă care asigură preluarea produselor de la fermieri, aducerea lor în magazine bine puse la punct, controlate şi evident prezentate consumatorilor penmtru a putea fi valorificate. Aici urmărim câştigul producătorului şi al consumatorului. Statul a intervenit cu această verigă. Astăzi am pornit pentru prima dată în România, unde în această zonă sibienii, producătorii s-au organizat rapid şi am putut realiza acest magazin micuţ, dar el este suficient de expresiv şi suficient de valoros pentru oamenii care au adus produsele aici să le valorifice. Vom face acest lucru în toată ţara. Acest exemplu de aici care a fost denumit brânzărie, în altă parte cum doresc localnicii, pentru a fi cât mai aproape de specificul zonei şi să fim cât mai aproape de gustul oamenilor. În zilele următoare o să deschidem la Bucureşti, în Craiova, în Slatina, la Piteşti, la Timişoara, în Teleorman, peste tot, până la sfârşitul anului să avem. Aceasta este sarcina primită de la Adunarea Generală a Acţionarilor şi anume aceea de a realiza, în prima etapă în fiecare capitală de judeţ câte un magazin şi nu numai pentru că am început şi la nivelul producătorilor să le asigurăm condiţiile necesare pentru preluarea producţiei şi pentru pregătirea producţiei”, a declarat Petre Daea, citat de News.ro.
În cadrul aceleiași întâlniri, Petre Daea a fost întrebat ce părere are despre iniţiativa legislativă privind vânătoarea cormoranilor. Ministrul Agriculturii a spus că este o problemă importantă la nivelul Uniunii Europene şi că mai mulţi miniştri din statele UE sunt îngrijoraţi.
”Este o problemă extrem de importantă la nivelul Uniunii Europene şi pentru care ministrul Agriculturii din România, alături de încă 19 miniştrii din ţările din UE sunt îngrijoraţi datorită faptului că este o presiune formidabilă pe acest sector, iar piscicultorii solicită de mult timp şi lucrul acesta a fost auzit de Parlamentul European pentru că în noiembrie 2008, în Parlamentul European a fost o rezoluţie care spunea foarte clar că trebuie să se intervină întrucât la nivelul UE pagubele produse de cormorani se ridică la peste 300.000 de tone de peşte, ceea ce înseamnă echivalentul producţiei de acvacultură din Franţa, Germania, Cehia şi Ungaria. Iar în România este o situaţie deosebită. Iată că şi parlamentarii din România au purces pe acest drum al legiferării, cum au făcut şi alte ţări până acum”, a declarat Daea.
Ministrul spune că mai multe ţări au solicitat Comisiei Europene derogări pentru a putea rezolva problema cormoranilor:
”Toate ţările din Uniunea Europeană au solicitat la Comisie cel puţin o dată derogări pentru a regla efectivele de păsări în aşa fel încât piscicultorii să poată să aducă producţia pe care o realizează cu mare efort pe masa consumatorului, în aşa fel încât lumea să mănânce peşte bun, proaspăt şiprodus de piscicultorii noştri”, a declarat ministrul.
Întrebat, de asemenea, ce părere are despre motivaţia iniţiatorilor legii privind vânarea cormoranilor, cum că aceste păsări sunt inteligente şi stresează peştii, Daea a spus că informaţia nu este lipsită de temei.
”Cred că această informaţie nu este lipsită de temei pentru că s-a referit la faptul că sunt atât de iscusiţi în lupta aceasta încât nu îi învinge nimeni. Am mai spus-o, nu se feresc de nimic, urmăresc cu foarte mare atenţie prada şi acţionează în consecinţă”, a mai spus ministrul, citat de News.ro.
sursa foto: Inquam Photos/ Mircea Manole
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii