
Petre Daea: ”De doi ani, în sistemele de irigații nu s-a făcut aproape nimic. Am regăsit aceeași stare de lucru pe care am lăsat-o în 2019” / Nu crede că vor fi scumpiri la alimente din cauza secetei
Noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, susține că nu s-a investit suficient în ultimii ani în sistemele de irigații, iar acest lucru se vede acum, în perioada de secetă pe care o traversează numeroase regiuni din țară.
”De doi ani de zile în sistemele de irigații nu s-a făcut aproape nimic. Am regăsit aceeași stare de lucru pe care am lăsat-o în 2018. (…) Într-un cuvânt, la PNRR să punem în stare de funcționare sistemul cu banii pe care îi avem, acești bani repartizați din bugetul statului.
Legea prevede peste un miliard de euro și din acest miliard s-a consumat aproape un sfert. Lucrurile sunt în desfășurare, ritmul trebuie impulsionat. Voi fi tot timpul în zonele acestea greu încercate datorită (sic!) vremii”, a declarat Daea într-o intervenție la Digi24.
El susține că nu se vor scumpi produsele agricole din cauza secetei.
”Nu vor fi influențe majore datorită acestei situații. România produce, iar recolta va asigura necesarul țării și va și exporta pentru ca fermierii să obțină profituri. Peste o lună, o lună și ceva începem să pregătim anul agricol viitor, iar fermierilor e trebuie bani să cumpere motorină pentru a crea spațiul germinativ necesar însămânțării. Se lucrează în câmp, fermierii sunt cu toate forțele la fața locului, caută soluții alternative, e o concentrație de forțe care merită văzută”, a mai spus Petre Daea.
Daea a fost ministru al Agriculturii în alte două rânduri, între și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii