Petre Daea: Este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă, pentru faptul că le-a ajuns cuţitul la os / Vor mai veni bani
Ministrul Agriculturii, Petre Daea a declarat duminică, la Prima News, că ”este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă, pentru faptul că le-a ajuns cuţitul la os şi a arătat că aceştia au trecut printr-o criză COVID, prin criza energetică, prin secetă şi acum sunt confruntaţi cu situaţii deosebit de grele ca urmare a conflictului armat din Ucraina”, transmite News.ro.
Ministrul a susținut că vor mai veni nişte sume de bani de la UE, în săptămânile următoare.
”Aceşti fermieri nu ies în stradă decât când le ajunge cuţitul la os. Au trecut printr-o criză covid, prin criza energetică, prin secetă şi iată acum sunt confruntaţi cu situaţii deosebit de grele ca urmare a conflictului armat”, a spus ministrul Agriculturii.
El a precizat că cerealele, în loc să îşi continue drumul spre destinaţia unde au fost proiectate, au rămas ”dintr-o alegere directă a celor care au vrut să cumpere, care au spus de ce să mai luăm grânele de la fermierii noştri, să luăm mai iefine, pentru că avem un avantaj economic”.
”Acest avantaj economic i-a afectat pe fermierii români”, a afirmat Daea, precizând că decizia a fost luată în consens la Comisia Europeană. ”Trebuia să se găsească o soluţie pentru a se degaja cerealele din Ucraina, cunoscându-se zonele mari din lume unde nevoia de hrană este la ea acasă”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Petre Daea a explicat că sunt trei ţări fanion ale lumii, Ucraina, Rusia şi România, ţara noastră fiind ”cea mai importantă ţară exportatoare din bazinul Mării Negre, din Uniunea Europeană”.
Ministrul Agriculturii a arătat că autorităţile urmăresc intrarea produselor în România. ”Niciun produs nu a intrat de capul lui, aşa, pur şi simplu, el a intrat ca urmare a cumpărării lui de către un cumpărător din zona de interes”, a mai spus ministrul, arătând că ridicându-se barierele vamale s-a creat oportunitatea cumpărării produselor din Ucraina şi această activitate i-a izolat pe fermierii români.
Petre Daea a arătat că ”este legitimă supărarea fermierilor şi ieşirea lor în stradă, de faptul că le-a ajuns cuţitul la os”.
”Forma de sprijin pe care noi am solicitat-o şi care a fost la îndemâna noastră atunci (..) spuneam activaţi rezerva de criză. Rezerva de criză la nivelul Uniunii Europene este de 400 de milioane de euro, în momentul în care am solicitat în Consiliul de Ministri punerea în mişcare a rezervelor de criză, şapte state s-au opus spunând că trebuie să fim rezervaţi vizavi de scoaterea din rezerve a unor sume pentru că sunt şi alte situaţii care vor impacta”, a mai spus Daea, arătând că din această sumă s-au luat 56 de milioane, care trebuiau împărţie la 6 ţări.
El a mai arătat că României i-a revenit suma de 10 milioane de euro deşi din formula aplicată nu trebuia să primească nimic.
”Asta era suma care ne- pus în faţa faptului împlinit, nu am avut niciun dialog, nicio negociere, nu mi-a prezentat nimeni înainte această sumă. În momentul în care am văzut această formulă m-am îndreptat împotriva ei, susţinând că e nevoie să schimbăm formula şi alte interpretări”, a completat el, afirmând că i-a cerut comisarului să discute cu experţii români.
Ministrul Agriculturii a precizat că vor mai veni bani. ”Petre Daea nu vorbeşte decât pe bază de documente, trebuie să vină săptămânile următoare ( alte sume, nr). Surpriza o să o aveţi când o să aduc eu documentul care atestă suma”, a mai afirmat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii