G4Media.ro

Petre Daea nu mai așteaptă renegocierea PNRR pentru irigații: Avem o lege…

Sursa foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Petre Daea nu mai așteaptă renegocierea PNRR pentru irigații: Avem o lege şi bani pentru modernizarea sistemului de irigaţii, nu aştept după PNRR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat luni că nu va aştepta o ipotetică modificare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a face investiţii în sistemul de irigaţii din România, transmite Agerpres.

El a spus că există fonduri bugetare și fonduri europene prevăzute în acest sens, dar va aborda acest subiect la Comisia Europeană împreună cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Până acum, liderii PSD au insistat pe nevoia de modificare a PNRR pentru a include și irigațiile.

„Sunt două aspecte şi eu vreau să fie clare pentru toată lumea. Eu nu aştept după PNRR. Nu aştept pentru că avem lege din acest punct de vedere, avem bani bugetari, trebuie să îi folosim, cum altminteri am folosit şi banii de la Uniunea Europeană pe măsura 4.3 privind modernizarea sistemului secundar de irigaţii, în aşa fel încât să putem iriga culturile. Al doilea aspect: obiectivul major pentru noi este acela de a face reţeaua principală de irigaţii cu banii statului pe care îi avem şi avem aprobat prin lege acest program şi în acelaşi timp avem şi obligativitatea de a-l realiza”, a declarat, pentru AGERPRES, Petre Daea.

El a precizat că acum trebuie să executăm cât mai rapid lucrările de investiţii, nu să aşteptăm banii europeni.

„Pentru mine obiectivul imediat este acela de a folosi banii pe care îi avem şi de a executa lucrările de investiţii după un program pe care l-am stabilit, în aşa fel încât să nu pierdem timpul. Eu nu stau acum să aştept. Sigur că abordez această problemă, de aceea am şi avut o întâlnire şi săptămânal avem întâlnire cu ministrul Boloş, cu echipa de consilieri a domniei sale, în aşa fel încât să ne putem pregăti din punct de vedere tehnic şi pentru o discuţie la nivelul Comisiei Europene pentru a putea găsi şi căi de susţinere din sume provenite de la Uniunea Europeană”, a adăugat oficialul MADR.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. irigatii dar cu ce apa? aduc cormoranii?

    • Aici e problema. Din câte am înțeles nu se accepta proiecte prin PNRR pentru sisteme de irigații clasice. Doar ceva in genul pe care îl are Israelul, așa zisa irigare cu picătura. Un sistem scump dar extrem de eficient. Dunărea scade de la zi la zi. Tot ministrul anunța că 4 județe nu mai au apă de irigat. E un nonsens ce spune caricatura asta de ministru.

    • Cum au apărut banii PNRR s-au și strâns vulturii și cormoranii bolșevici 😂

  2. Banii din pnrr nu se pot sifona

  3. 1. Chestia cu fondurile din PNRR nealocate pentru irigatii e doar o chestie propagandistica PNL+PSD pentru pacalirea fraierilor: nu e existat niciodata un program serios pentru asta la Ministerul Agriculturii ca sa fie introdus in PNRR.
    2. PSD si PNL au inchis ochii la distrugerea sistemelor de irigatii timp de 32 de ani, dovada ca de fapt nu le intereseaza subiectul. Ati vazut pe cineva condamnat pentru distrugerea sistemelor de irigatii?
    3. Aceleasi PSD si PNL nu au accesat din 2007 nici un euro, bani europeni, pentru irigatii (pentru ca nu se puteau fura)! Acu, brusc, le-a apucat „dragostea” de irigatii pe bani europeni (PNRR)…
    4. Cu bani de la buget pentru irigatii, PSD si PNL vor putea fura fara emotii.

    • Nu pnl-psd, ci doar psd. Ei au lansat vrăjeala cu renegocierea pentru irigații. Niciodată nu a fost vorba de asa ceva. Oricum, pentru psd a fost un soc când s-a aprobat pnrr-ul, lui ciolacu i-a albit barba.

  4. Avem bani de irigatii și de la buget și din fonduri europene dar nu știu ce sa fac cu ei.
    Merg noaptea printre ciucalai și dau vina pe PNRR.
    Lumea musca la combinație.

  5. Ce viseaza Daea sunt prostii aberatii care se vor infunda la DNA.
    Pe scurt, se vor fura milioane de euro pentru niste canale si instalatii inoperabile!

  6. Care irigatii? Alea pe care nu le-a facut nici in celalalt mandat? Data trecuta a tocat banii Dragnea. De aceasta data oare cine ii va toca? Ciuca sa Ciolacu?
    Si cu ce iriga el daca tot se plange ca niste judete au ramas fara apa? Doar alt nonsens marca PSD.

  7. „avem bani bugetari”, zice ministrul… Banii platiti de romani prin taxe si impozite… Pe care ii cheltuieste PSD+PNL pentru proiecte, mana in mana cu clientela de partid…

    Nu am inteles de ce trebuie sa platim NOI sistemul LOR de irigatii… Firmele care il vor folosi nu pot sa plateasca? Nu e construit pentru a fi folosit de ele? Va fi kg de rosii mai ieftin? Care e avantajul romanilor? Pentru ce suntem pusi sa platim irigarea pentru firme private?
    (Oricum, nu mai face nimeni in Europa canale de irigatii; ca sa nu se piarda apa folosesc conducte subterane. Nostalgiile ceausiste chiar nu sunt compatibile cu felul in care se face astazi agricultura)

    • Pai mai ieri plangeati pe aici dupa sistemul de invatamant comunist si de selectare a valorilor cu privire la acea soprana romana, ca ar fi facut o scoala de asta adevarata, comunista, cu profesori comunisti. Acum, ceea ce ne au invatat comunistii despre irigatii e naspa?!

    • Cam asta nu inteleg multi.
      Sistemele alea cu canale si pompe sa impiga apa la deal nu se mai construiesc de mult in europa.
      Conducte subterana, in legumicultura irigatiile picatura cu picatura care dau rezultate excelente in Israel.

    • Cine plangea dupa invatamantul comunist, anonomule C?
      Nu stiu ce te-au invatat pe tine comunistii despre irigatii… Nu se potriveste cu agricultura de astazi. E o risipa de fonduri, o risipa de apa…
      Ca sa te linistesti: sistemul de invatamant comunist a fost la fel de prost gandit ca si sistemul de irigatii comunist, indiferent cat le regreta unii (in realitate isi regreta tineretea, nimic altceva).

  8. Daca il ridica DNA-ul p-asta, o sa planga psd-ul ca uite domne, de aia nu avem irigatii ca ati arestat cel mai bun ministru, a vrut sa faca si nu a fost lasat!
    Tine-ma ca rup irigatiile!

  9. Daia e un fel de Becali la agricultural. Combinatii.

  10. Ministru vechi, sistem de irigații învechit. Irigaţiile prin picurare nu existau când Cormoranu Şef brăzda ogoarele patriei. Randamentul şi risipa de apă nu sunt noţiuni pentru el. Canalul Siret Bărăgan este obiectivul lui. Sau, dacă ar putea să vorbească cu cineva, ca Dunărea să curgă de la Porţile de Fier la Suceava , apoi să ajungă pe la Braşov, apoi la Iaşi, Bacău, Buzău, un pic de Bucureşti, ar fi cel mai bine. Festivism grotesc. Clownul nu se dezminte. Cu o armata de reportere şi ziarişti prin lanurile patriei. Arse de secetă…

  11. Domnul meu,circumscrierea lui nu suferă nici o lacuna de la dumneata; deși știu ca disociindu l exhaustiv,am tulbura matematica memoriei; și chiar dac am face doar o schita; atât e de veloce.Dar în veridicitatea elogiului , îl socotesc un suflet de mare esenta; și concoctiunea lui e de asemenea preț și raritate,încât, ca să l formulam adecvat,unicul semen al sau ii e oglinda; și oricine i ar calca pe urme doar umbra. HAMLET Actul V SHAKESPEARE

  12. Specialiștii după specialiști comentează… la ordin sau naivi….nu știu ce e aia agricultura dar …poate fac ei un sistem de irigare cu picatura la culturile de grâu,orz, porumb, rapiță floarea soarelui, lucerna etc…..

    • Mai mâncam și altele in afara de pâine, ulei și carne, cam asta rezulta din ce ai enumerat. Sau poate ca nu, și poate ca d’aia si plesnim de sănătate. Adevarul e ca legumele de import sunt mai ieftine decât cele de la noi udate cu găleata nu cu picurătorul.

  13. Ghinea, dacă era patriot, trebuia să specifice în PNRR că vrem banii doar ca să facem ce vrem noi cu ei și nu dăm socoteală nimănui. Astfel mulțumea pe toată lumea chiar dacă UE ne-ar fi dat cu flit.