Petre Daea suspectează că virusul pestei porcine a ajuns în Teleorman ca urmare a unei acțiuni intenționate/ De ce ferma lui Dragnea jr nu este totuși în pericol
Ministrul Agriculturii Petre Daea a afirmat, într-o intervenție la Antena 3, că există posibilitatea ca virusul să fi ajuns în judeţul Teleorman ca urmare a unei acţiuni intenţionate. „Eu spun foarte clar că îmi pun semne de întrebare dacă a fost intenționat, dacă e o nesăbuință a unuia, neștiind despre ce e vorba. Organele abilitate vor stabili care e situația acolo. Eu n-am de unde să știu acest lucru. Îmi pun semne de întrebare și, evident, ne punem toți cum pot să ajungă două cadavre în pădure pur și simpu”, a declarat Daea.
”Iată de ce Autoritatea Sanitar-Veterinară a dat dispoziție și a solicitat Direcției Sanitar-Veterinare de la Teleorman să ia măsurile juridice care se impun, să ceară sprijinul organelor abilitate pentru a vedea despre ce este vorba. Nu ne putem juca cu asemenea situație. Ne face rău și acest rău trebuie rupt odată pentru totdeauna. Trebuie să înțeleagă toți că e boală extrem de periculoasă”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Fiul lui Liviu Dragnea are în județul Teleorman o crescătorie de porci cu o capacitate de peste 20.000 de capete, însă virusul pestei porcine, chiar dacă ar ajunge în Teleorman, nu-i mai pune în pericol afacerea.
Ferma de porci din comuna Salcia, cea mai importantă afacere la vedere a familiei lui Liviu Dragnea, şi-a schimbat strategia de afaceri în acest an, înainte de apariţia primei ştiri oficiale la data de 31 mai despre depistarea pestei porcine în România, după cum rezultă din documentele oficiale ale APIA și ANSVSA consultate de G4Media.ro. Fiul preşedintelui PSD a renunţat încă din această primăvară să mai cumpere mii de porci sub 25 de kg din străinătate, așa cum a procedat în alți ani, pe care să-i crească în Salcia. În schimb, ferma sa s-a ocupat în special de achiziţia şi apoi tranşarea carcaselor de porcine. (Vezi ancheta integral aici)
Potrivit Agerpres.ro, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, la această dată, în 260 de localităţi din 14 judeţe, fiind înregistrat un număr de 1.021 de focare, din care 15 în exploataţii comerciale, arată datele actualizate ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), date joi publicităţii.
Conform informaţiilor centralizate, au fost consemnate şi 107 cazuri la mistreţi, iar numărul total al porcilor eliminaţi afectaţi de boală se ridică la 353.914 exemplare.
Prezenţa virusului PPA a fost semnalată în România, pentru prima oară pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic şi social. (Vezi aici intervenția ministrului agriculturii)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
17 comentarii