G4Media.ro

Petre Mihai Băcanu a lansat cartea de memorii „Bilet de ieşire”, la…

Petre Mihai Băcanu a lansat cartea de memorii „Bilet de ieşire”, la Bookfest 2024 : „Am supravieţuit până astăzi pentru că am învăţat să-mi stăpânesc destinul”

Jurnalistul Petre Mihai Băcanu a lansat la Bookfest cartea de memorii „Bilet de ieşire”, editat de Vremea. „Cartea de faţă cuprinde mai toate aberaţiile sociale, o relatare din locul în care se producea frica şi mecanismele anchetei penale”, a spus la eveniment autorul. „Am supravieţuit până astăzi pentru că am învăţat să-mi stăpânesc destinul”, a subliniat jurnalistul, potrivit News.ro.

Petre Mihai Băcanu, preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor din România şi fost director al ziarului România Liberă, a fost închis câteva luni chiar în 1989 pentru activităţi împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu iar în 22 decembrie 1989 a fost alungat din celula sa, după cum a povestit chiar el în cadrul unui interviu pentru România Liberă, fără „bilet de ieşire”.

„După ce am scris câteva zeci de mii de articole şi câteva milioane de ştiri, mi-am zis că a venit momentul să mă opresc şi să las pe alţii să scrie. Am fost martor în procesul inginerului Ursu şi am fost intrigat de uşurinţa cu care instanţa i-a iertat pe torţionari şi mi-am zis că este momentul să povestesc şi să arăt adevărata faţă a regimului comunist şi a braţului său – Securitatea. Pentru că dacă instanţa era corectă, măcar aplica articolul 267 din Codul Penal comunist care spunea că ‘relele tratamente sunt pedepsite cu până la 5 ani cu închisoare’ şi la fel şi violenţele”, a spus Petre Mihai Băcanu la evenimentul de lansare a volumului său.

„Am adus aici un buletin pe care îl tipărea Securtiatea zilnic, despre ceea ce se transmitea la Europa Liberă. Exista chiar şi o direcţie care se ocupa numai de Europa Liberă. Numai dacă citeşti introducerile la fiecare relatare din acest buletin, îţi dai seama de cum minţea Securitatea. La un moment dat, Ceauşescu, nepricepând că respectivii transcriau cele transmise de Europa Liberă, i-a întrebat dacă şi ei cred ceea ce se spune acolo şi atunci Securitatea făcea un preambul de câteva rânduri în care practic se delimita dar ajunsese la grotesc”, a povestit Băcanu.

Cartea de faţă „cuprinde mai toate aberaţiile sociale, o relatare din locul în care se producea frica şi mecanismele anchetei penale”, a rezumat autorul.

„Am supravieţuit până astăzi pentru că am învăţat să-mi stăpânesc destinul. Sunt întrebat adesea de ce n-am primit nicio decoraţie în aceşti 35 de ani. Nu că m-aş da în vânt după decoraţii, pentru mine decoraţia cea mai preţioasă o reprezentaţi dumneavoastră aici. Când văd atâtea cărţi la acest târg, mă întreb dacă ar mai fi posibil să fie topită sau retrasă dintr-o bibliotecă sau librărie o carte”, a încheiat scriitorul.

La discuţia moderată de directorul editurii, Silvia Colfescu, au fost prezenţi scriitorii Ana Blandiana şi Nicolae Prelipceanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...