PF Daniel, la întronizarea celui dintâi episcop al Episcopii Ortodoxe Române a Irlandei şi Islandei: Eparhia care v-a fost încredinţată astăzi este una în plin proces de organizare
Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, un mesaj la întronizarea PS Părinte Nectarie Petre drept cel dintâi episcop al nou înfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Irlandei şi Islandei, în care afirmă că aceasta este „un eveniment de aleasă şi binecuvântată bucurie, nu numai pentru comunitatea ortodoxă română din cele două ţări insulare ale Europei Occidentale şi de Nord, ci şi pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română”, transmite Agerpres.
„Slujirea poporului lui Dumnezeu din Episcopia Ortodoxă Română a Irlandei şi Islandei înseamnă asumarea unei mari responsabilităţi, mai ales că eparhia care v-a fost încredinţată astăzi este una în plin proces de organizare şi consolidare. Suntem, însă, deplin convinşi că Preasfinţia Voastră, ca un vrednic şi înţelept iconom al Tainelor lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 4, 1), veţi sluji cu jertfelnicie comunitatea ortodoxă română din Irlanda şi Islanda, îndeplinind cu devotament noua misiune la care aţi fost chemat, în cooperare cu ceilalţi membri ai sinodului mitropolitan şi în comuniune deplină cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”, a transmis Patriarhul BOR.
Patriarhul Daniel arată că noul episcop are datoria promovării dialogului şi conlucrării cu ierarhii celorlalte Bisericii Ortodoxe din Irlanda şi Islanda, dar şi cu reprezentanţii tuturor cultelor creştine din aceste două ţări.
„În plus, întreg continentul european este astăzi marcat de numeroase crize spirituale, economice, sociale şi politice, iar mărturia noastră creştină şi ortodoxă se cere a fi întărită şi afirmată cu şi mai multă înţelepciune şi fidelitate faţă de adevărul mântuitor al Evangheliei Domnului Nostru Iisus Hristos. De aceea, Preasfinţia Voastră, în calitatea de episcop al nou înfiinţatei eparhii, aveţi datoria promovării dialogului şi conlucrării cu ierarhii celorlalte Bisericii Ortodoxe din Irlanda şi Islanda, dar şi cu reprezentanţii tuturor cultelor creştine din aceste două ţări, în vederea unei mărturii comune, prin cuvânt şi faptă, pentru a arăta că principiile Evangheliei lui Iisus Hristos reprezintă soluţia spirituală la multiplele provocări ale lumii contemporane”, a adăugat PF Daniel.
Potrivit Patriarhului Daniel, Episcopul Nectarie Petre, unul dintre cei mai tineri ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, este un bun cunoscător al realităţilor religioase şi al provocărilor de ordin pastoral şi misionar din Europa de Vest, atât prin contactul cu spaţiul şi cultura occidentală în anii de formare spirituală şi teologică de la Institutul Teologic Ortodox „Saint Serge”, din Paris, dar mai ales prin experienţa dobândită în slujirea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
În şedinţa sa de lucru din data de 29 februarie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei şi Islandei, cu sediul la Dublin, ca eparhie sufragană a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, iar în data de 25 octombrie 2024 a ales în demnitatea de ierarh al acestei eparhii pe Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.