G4Media.ro

Pfizer ar urma să publice datele privind eficacitatea vaccinării împotriva Covid-19 a…

sursa foto: Pexels

Pfizer ar urma să publice datele privind eficacitatea vaccinării împotriva Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani la sfârşitul lui octombrie

Pfizer anticipează că va publica datele unui studiu clinic privind eficacitatea vaccinării Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani cel mai devreme la sfârşitul lui octombrie, a declarat marţi directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla, transmite Reuters, citată de News.ro.

Datele despre vaccinul Covid pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani vor veni mult mai devreme, a spus el, fiind posibil să poată fi trimise Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din SUA până la sfârşitul acestei luni.

„Apoi, depinde de FDA să analizeze şi apoi să ia o decizie”, a spus Bourla în timpul unui interviu acordat la 2021 National Health Research Forum al Research! America.

Comentariile directorului executiv apar în timp ce mulţi părinţi spun că sunt nerăbdători să îşi vaccineze copiii, mai ales că şcolile se redeschid şi varianta Delta extrem de contagioasă continuă să se răspândească. Tulpina a dus la o creştere a spitalizărilor în SUA, inclusiv în rândul copiilor mici, care nu sunt eligibili în prezent să primească vaccinurile.

Până în prezent, vaccinul împotriva Covid-19 al companiilor Pfizer şi BioNTech a fost aprobat de FDA pentru persoanele de cel puţin 12 ani, în timp ce vaccinurile dezvoltate de Moderna şi Johnson & Johnson au fost autorizate pentru adulţi.

Vineri, oficialii FDA au spus că ”lucrează non-stop” pentru a sprijini aprobarea vaccinurilor împotriva Covid-19 pentru copiii cu vârste de sub 12 ani.

Dr. Peter Marks, cel mai important expert al agenţiei, a declarat luna trecută că agenţia va acţiona cât mai rapid posibil în vederea aprobării vaccinurilor pentru copiii de sub 12 ani, odată ce companiile vor trimite date.

”În prezent, există încă studii în curs de desfăşurare şi astfel agenţia trebuie să aştepte ca firmele să trimită datele pentru aceste studii”, a spus el pe 23 august.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. De cand producatorii care pun pe piata un produs medical ne prezinta tot ei studiile clinice?!

    • Dintotdeauna. Iar studiile clinice respecta suficiente criterii încât sa fie credibile.

    • Concluzia studiului e deja cunoscuta :

      se recomanda „imunizarea”

      beneficiile depășesc riscurile

      in caz ca sunt și boli asociate, studiile spun ca șansele acelor boli sunt de 10000 ori mai mari pt. nevaccinati

      Sincer,poate ii respectam dacă ziceau de la început ca vor sa vaccineze toată lumea, de la nou născut la ultimul bătrân, dar stilul asta putin câte puțin e de cerșetori.

    • voi chiar existati ?