G4Media.ro

Piața avioanelor de lux începe să își revină, tot mai mulți clienți…

Sursa foto: Pexels

Piața avioanelor de lux începe să își revină, tot mai mulți clienți aleg să zboare cu avioane private în contextul pandemiei: „Nu poţi să pleci în vacanţă pe Zoom. Trebuie să ajungi cumva la casa de vacanţă”

Relansarea pieţei avioanelor de lux începe să accelereze, pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare de clienţi aleg să zboare cu avioane private în contextul pandemiei de coronavirus, susţin bancherii care se ocupă de cei care îşi cumpără avioane de lux, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.

O relansare a cererii pentru avioane second-hand în a doua jumătate a lui 2020 se prelungeşte şi în acest an, stimulată printre altele şi de cei care îşi cumpără pentru prima dată un avion privat, susţin bancherii de la Credit Suisse Group şi BNP Paribas. În plus, noi achiziţii sunt posibile la finele acestui an, pe măsură ce progresele înregistrate de campaniile de vaccinare vor stimula cererea din partea clienţilor corporate. Toate aceste evoluţii îmbunătăţesc perspectivele pentru o industrie care în urmă cu un an se pregătea de ce este mai rău.

„Dacă ne uităm înapoi, am avut un an foarte bun şi mult mai bun decât ne aşteptam. În special pe piaţa avioanelor mai mici am avut o cerere foarte puternică”, a spus Werner Slavik, director pentru aviaţie la divizia de finanţare pentru echipamente de la Societe Generale, cu ocazia unei conferinţe care a avut loc săptămâna trecută.

Restricţiile de călătorie au redus nevoia unor avioane mari care să traverseze oceanele. În paralel, un val de cumpărători şi-au cumpărat pentru prima dată un avion privat din segmentul inferior al pieţei, unde aceştia încep de obicei, precizează bancherii. Cererea este stimulată de călătoriile de divertisment, deoarece un număr din ce în ce mai mare de călători înstăriţi optează să zboare cu avioanele private, în loc să aleagă scaunele de la clasa business ale companiilor aeriene.

„Criza a demonstrat în mod evident valoarea sectorului avioanelor de business comparativ cu aviaţia comercială. De asemenea, a adus noi clienţi pe piaţă”, susţine Marie-Laure Gassier, consilier de credit pentru finanţarea de avioane şi iahturi la BNP Paribas.

Bancherii sunt surprinşi de cât de rapid şi-a revenit finanţarea pentru avioane private. Numărul tranzacţiilor pentru avioane second hand a crescut în 2020 comparativ cu 2019, până la 2.598, potrivit raportului Jetnet iQ.

Piaţa avioanelor private noi continuă să sufere de pe urma faptului că directorii de companii zboară mai puţin. De exemplu, Textron a livrat 132 de avioane anul trecut, comparativ cu 206 avioane în 2019, iar General Dynamics Corp. a livrat anul trecut 127 de avioane Gulfstream, cu 20 mai puţine decât în 2019.

Chiar şi aşa, declinul a fost mult mai modest decât prăbuşirea cu 74% din luna aprilie a anului trecut, ceea ce înseamnă că a avut loc o revenire la finele anului.

„Am avut foarte multe persoane care şi-au cumpărat pentru prima dată un avion”, a dezvăluit Rebecca Johnson, preşedinte pentru operaţiunile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa la firma JetHQ, care intermediază vânzări de avioane private.

Pentru moment, cumpărătorii sunt motivaţi mai ales de călătoriile de divertisment şi mai puţin de călătoriile în interes de afaceri. Acest lucru se va schimba, pe măsură ce graniţele se vor redeschide, prognozează Robert Gates, director pentru vânzările internaţionale la Global Jet Capital Inc.

„Nu poţi să pleci în vacanţă pe Zoom. Trebuie să ajungi cumva la casa de vacanţă”, spune Robert Gates.

Sursa: Agerpres

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...