G4Media.ro

„Picătura care a umplut paharul”: angajații Ubisoft, în grevă, după ce conducerea…

Sursa foto: ID 252604060 © Timon Schneider | Dreamstime.com

„Picătura care a umplut paharul”: angajații Ubisoft, în grevă, după ce conducerea a convocat salariații la birouri trei zile pe săptămână

Mai multe sindicate ale salariaților companiei franceze Ubisoft au lansat marți un apel la o grevă de trei zile, a doua din acest an, în timp ce gigantul francez al jocurilor video traversează o perioadă dificilă cu vânzări slabe și amânarea unui joc important, pe fondul zvonurilor privind preluarea companiei. Mai multe pichete de grevă vor fi organizate în fața diferitelor studiouri ale editorului de jocuri, în special la Paris, Lyon, Montpellier și Annecy, după ce Ubisoft a anunțat la mijlocul lunii septembrie că va impune un minim de trei zile de muncă de la birou pe săptămână, potrivit Le Figaro.

„A fost picătura care a umplut paharul”, a explicat Clément Montigny, un delegat al Sindicatului lucrătorilor din domeniul jocurilor video (STJV) de la studioul din Montpellier. Într-un e-mail trimis angajaților, conducerea a justificat decizia de a convoca salariații la birou prin faptul că „creativitatea este stimulată de interacțiunea interpersonală, conversațiile informale și colaborarea în jurul aceleiași mese”.

„Oamenii au fost angajați pe baza promisiunii de a lucra trei zile la distanță”, susține Clément Montigny, „iar acest lucru pune în discuție întreaga organizare a vieții lor. “Potențial, acești oameni vor trebui să ia în considerare părăsirea companiei, ceea ce este inacceptabil”. Sindicatele cer, de asemenea, conducerii „să facă un efort real în ceea ce privește salariile”, subliniind că o primă grevă majoră în februarie a mobilizat peste 700 din cei 4 000 de angajați ai companiei în Franța – una dintre cele mai mari mobilizări din sector.

„Nu am primit niciun răspuns din partea conducerii”, regretă Pierre-Etienne Marx, delegat STVJ la Ubisoft Paris. „Vom crește (presiunea) până când vor exista concesii reale”, avertizează el, sperând de această dată să ajungă la o mie de greviști. La rândul său, Ubisoft afirmă că analizează „cum să își ajusteze (modelul) pentru a echilibra mai bine avantajele muncii la distanță și la birou”, după o primă întâlnire cu sindicatele marțea trecută”.

Succesul Ubisoft, sub așteptări

Greva a venit într-un moment nepotrivit pentru flagshipul francez al jocurilor video, care suferă de mai multe luni un eșec după altul. „Ubisoft suferă din cauza unei succesiuni de lansări (de jocuri) care nu obțin succesul scontat”, afirmă Oscar Lemaire de la site-ul de specialitate Ludostrie, citând în special „Skull and Bones” și noul episod din “Prince of Persia”.

La sfârșitul lunii septembrie, directorul general Yves Guillemot a recunoscut, de asemenea, că vânzările inițiale ale „Star Wars Outlaws”, lansat la sfârșitul lunii august, au fost „mai slabe decât se așteptau”, forțând Ubisoft să își revizuiască în scădere obiectivele financiare și să amâne cu trei luni lansarea următorului episod din seria sa emblematică, „Assassin’s Creed”, pentru a da timp echipelor sale să îl pună la punct. Prețul acțiunilor Ubisoft a scăzut cu peste 40% de la începutul anului, atingând în septembrie minimul ultimilor 10 ani.

La începutul lunii octombrie, agenția de presă Bloomberg a raportat, de asemenea, că gigantul tehnologic chinez Tencent, care deține deja aproape 10% din companie, și familia Guillemot, principalii acționari ai grupului, iau în considerare răscumpărarea de acțiuni pentru a scoate grupul de pe bursă.

Ubi-bashing

Dar Ubisoft nu este atacat doar pe piețe. Pe rețelele sociale, jocurile sale sunt în mod regulat ținta criticilor și a batjocurii, un fenomen care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „Ubi-bashing”. „Este greu de cuantificat, dar ideea că Ubisoft face întotdeauna aceleași jocuri este destul de răspândită”, constată Oscar Lemaire, pentru care „funcționarea centralizată duce la o formă de standardizare a tuturor proiectelor”. „Uneori ai sentimentul că unele dintre jocurile pe care le producem ar fi mult mai bine primite dacă nu ar avea logo-ul Ubisoft pe ele”, recunoaște Clément Montigny.

Aceste salve de critici se transformă uneori în valuri de hărțuire la adresa anumitor dezvoltatori, în special atunci când jocurile prezintă eroine (Kay Vess în „Star Wars Outlaws”) sau personaje precum samuraiul negru Yasuke în „Assassin’s Creed Shadows”. La sfârșitul lunii septembrie, Yves Guillemot a reacționat la aceste „comentarii polarizate“ declarând că Ubisoft rămâne “o companie de divertisment” al cărei „obiectiv nu este să promoveze o anumită agendă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...