Șeful Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj susține că nu a fost informat că Episcopul Florentin Crihălmeanu era infectat cu Covid-19. Episcopul a murit marți, la 61 de ani
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus, relateaza actualdecluj.ro. Florentin Crihălmeanu avea 61 de ani și fusese confirmat cu Covid-19 în ultima zi din anul 2020.
În 2 ianuarie a fost internat pentru o zi la Spitalul municipal „Clujana”. Aici concluzia medicilor a fost că forma infecției este una ușoară, că nu necesită internare, și i-au recomandat episcopului un tratament medicamentos acasă. Crihălmeanu urma să rămână în izolare la domiciliu până în 13 ianuarie, adică până mâine.
„Până în prezent, starea Preasfinției Sale este bună, iar cura medicamentoasă își face efectul”, informa recent Eparhia Greoco-Catolică Cluj-Gherla, conform publicației actualdeclu.ro
De regulă, cazurile mai grave de infecție sunt preluate de Spitalul de boli infecțioase, însă managerul Ioan Mureșan a precizat pentru actualdecluj.ro că nu se știa de cazul episcopului Crihălmeanu. „Sunt consternat; la noi nu a fost internat deloc. Sunt contrariat, de ce nu l-a adus cineva să-l vedem, să-l investigăm, să-l ținem sub tratament. Sunt supărat, nu l-a adus nimeni să-l tratăm. Dacă avea simptomatologie grea trebuia să-la aducă la noi sau măcar să știm de el. Nu am știut”, a spus medicul Ioan Mureșan.
Eparhia Greco-Catolică a confirmat informația. Decesul a survenit astăzi la ora 15.20. Episcopul Crihălmeanu „s-a stins subit din viață” la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca. „În ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu Covid-19 și se apropia de sfârșitul perioadei de carantinare, s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie. A fost chemată ambulanța, iar medicii au efectuat toate procedurile de resuscitare, dar, cu tot efortul depus, la ora 15:20 s-a constatat decesul”, arată purtătorul de cuvânt Daniel Avram.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii