G4Media.ro

Pierderi uriașe pentru benzinăriile din nordul Greciei după intrarea Bulgariei în Schengen

Sursa foto Pixabay

Pierderi uriașe pentru benzinăriile din nordul Greciei după intrarea Bulgariei în Schengen

Accesul liber și fără piedici în cele două țări a dus la deplasări zilnice ale grecilor pentru cumpărături, datorită prețurilor semnificativ mai mici, ceea ce duce la o scădere treptată a veniturilor afacerilor grecești. Ridicarea controalelor la frontieră a facilitat în mod semnificativ nu numai călătoriile și deplasările, ci și obiceiurile consumatorilor, deoarece în Bulgaria, în special, prețurile la combustibil, alimente și produsele de retail sunt semnificativ mai mici, potrivit Rador Radio România.

Pe lângă achiziționarea de bunuri de bază, mulți aleg să profite de beneficiile financiare și în alte domenii, precum tratamente stomatologice și proceduri cosmetice, întărind și mai mult această tendință.

Președintele Camerei de Comerț din Rodopi, Theodoros Savvakis, a declarat pentru Newsbomb.gr că: „Pierderile suferite de benzinării au fost uriașe încă din primele zile ale aderării Bulgariei la Zona Schengen. Deschiderea frontierelor a înlăturat ultima barieră psihologică ce exista din cauza controalelor. Acum, cetățenii se mișcă liber, iar acest lucru a afectat în mod semnificativ sectorul combustibililor și al alimentelor”. 

Referindu-se la tendința generală a grecilor de a merge în țara vecină pentru cumpărături, el a subliniat: „În mod evident, concetățenii noștri aleg să cumpere combustibil, alimente și alte articole din Bulgaria. Retailul a fost puternic lovit. Ne așteptăm la pierderi și mai mari, deoarece libera circulație întărește această tendință”.

În ceea ce privește eventualele măsuri de susținere a pieței locale, Theodoros Savvakis a subliniat: „Am propus stimulente personalizate pentru locuitorii din zonă, precum reducerea accizei la combustibil, astfel încât prețurile să fie mai competitive. Acest lucru a fost implementat și în timpul pandemiei cu relativă ușurință. Am ridicat problema și într-o întâlnire cu factori de decizie, parlamentari, conducerea Regiunii și primarii, pentru a exista o intervenție imediată din partea statului”.

Sursa: NEWS BOMB / Rador Radio România / Traducerea: Carolina Ciulu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.