G4Media.ro

Pierderile economice în Ucraina cauzate de războiul declanșat de Rusia sunt estimate…

Sursa: Ukraine now/ Telegram

Pierderile economice în Ucraina cauzate de războiul declanșat de Rusia sunt estimate la 500 de miliarde de euro

Guvernul ucrainean a estimat luni la peste 500 de miliarde de euro pierderile provocate de războiul cu Rusia, a anunţat luni pe Facebook ministrul economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko.

Ministrul a evaluat la 564,9 miliarde de dolari (515,8 de miliarde de euro la cursul actual – n.r.) „impactul direct al distrugerilor” de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie, la care se adaugă „efectele indirecte ale luptelor” asupra economiei, legate în special de explozia şomajului, puternica diminuare a consumului gospodăriilor sau de scăderea încasărilor statului.

Însă la nivelul infrastructurilor pierderile sunt cele mai importante, cu „aproape 8.000 de kilometri de drumuri avariate sau distruse”, precum şi „zeci de gări, de aeroporturi”, în valoare de 108,5 miliarde de euro, a spus Iulia Sviridenko.

Zece milioane de metri pătraţi locuibili şi 200.000 de maşini au fost distruse în mai mult de o lună, a adăugat ea.

Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier, a estimat de altfel la 102 miliarde de euro scăderea PIB-ului în 2022, respectiv o contracţie estimată de peste 55% a economiei în comparaţie cu 2021.

Bugetul statului ucrainean riscă să fie amputat cu 43,8 miliarde de euro, potrivit ministrului economiei, respectiv o scădere de aproape 90% faţă de bugetul anual prevăzut.

„În fiecare zi cifrele se schimbă şi, din nefericire, cresc”, a postat Iulia Sviridenko pe pagina ei de Facebook.

„Astfel, Ucraina (…) va cere de la agresor o compensaţie financiară”, a adăugat ea, „fie prin decizii ale justiţiei, fie transferând direct statului bunurile ruseşti îngheţate în Ucraina”, relatează Agerpres.

Sursa: Ukraine now/ Telegram

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Si cam o treime din cel al Rusiei. Mai exact, din cat era. Daca mai distrug in ritmul asta inca 3 saptamani, rusii trebuie sa caute pe cineva sa ii accepte ca argati ca sa-si mai poata plati datoriile

  2. Ptr cine nu stie .. Ucraina are peste 40 de milioane de cetãtzeni,e grânarul europei,avea douã orase superbe la marea neagrã (Mariupol si Odesa),au multe centrale nucleare,marea majoritatea a tineretului ucrainian cunoaste cel putzin limba englezã (bine),etc.

    • zero vizibilitate fizica a serviciilor nu inseamna ca functionarea lor nu are suport fizic. Care poate fi distrus in razboi.

  3. Oligarhii lui Zelensky o sa aibă de furat mult și bine până când epuizează atâția bani.