Pieţele stradale din Wuhan, de unde ar fi pornit epidemia de coronavirus, au fost redeschise, în ciuda reputaţiei scandaloase și a apelurilor din străinătate pentru închiderea lor
Pieţele stradale din Wuhan s-au redeschis în ciuda unei reputaţii scandaloase, care a stârnit apeluri din străinătate pentru închiderea lor, la patru luni de la apariţia COVID-19 în oraşul din centrul Chinei, relatează joi AFP, preluată de Agerpres.
Epidemia, care a ucis peste 125.000 de oameni în întreaga lume, pare a fi în mare parte controlată în această ţară după ce Wuhan şi cei 11 milioane de locuitori ai săi s-au aflat în carantină în perioada 23 ianuarie – 8 aprilie.
Potrivit experţilor, noul coronavirus şi-a făcut apariţia la sfârşitul anului 2019 într-o piaţă din oraş, unde erau comercializate animale exotice vii. Virusul de origine animală ar fi suferit mutaţii, răspândindu-se la oameni.
Această piaţă, numită Huanan, a fost închisă la 1 ianuarie. Acum este ascunsă în spatele unui gard lung, albastru.
Semne ale îngrijorării persistente care domneşte în Wuhan la o săptămână după suspendarea izolării, indicatoarele reamintesc interdicţia privind vânzarea animalelor sălbatice şi chiar a păsărilor de curte vii în piaţa Baishazhou, una dintre cele mai mari din oraş. În difuzoare, mesajele proclamă „victoria” ţării împotriva coronavirusului.
„Să protejăm lumea”
Afacerile merg însă prost pentru comercianţi, aşa cum o demonstrează aleile goale din piaţă, ascunse sub un acoperiş din tablă pe sub care bate vântul.
„Anul acesta suntem blestemaţi, nu există nicio îndoială în acest sens”, spune doamna Yang, vânzătoare de mirodenii. „Nu am văzut niciodată atât de puţini oameni”, a adăugat ea.
Vânzătoarea, a cărei cifră de afaceri este în scădere cu o treime faţă de perioada anterioară carantinei, este nemulţumită de criticile conform cărora pieţele în aer liber ar fi focare de boală. „Este o panică fără niciun motiv”, a declarat ea pentru AFP.
Yang are sticle cu dezinfectant cu care îşi curăţă taraba de mai multe ori pe zi, conform cerinţelor din regulament.
În trei pieţe din oraş, o echipă AFP a constatat că erau în continuare comercializate animale vii – ţestoase, broaşte, peşte sau crustacee, dar nu şi păsări de curte sau mamifere terestre.
În străinătate, existenţa acestor pieţe suscită îngrijorări, în special în Australia, unde premierul Scott Morrison a declarat că redeschiderea lor este „de neînţeles”.
„Trebuie să protejăm lumea de surse potenţiale de epidemii cu acest tip de virus”, a spus el la televizor săptămâna aceasta.
În Statele Unite, directorul prestigiosului Institut Naţional de Boli Infecţioase, Anthony Fauci, a declarat pentru Fox News că aceste pieţe ar trebui închise „imediat”.
„Prejudecăţi”
La Beijing, cotidianul naţionalist Global Times a sărit marţi în apărarea pieţelor stradale, denunţând „prejudecăţile” occidentale şi ideea „ridicolă” de a le închide.
Dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat statelor să interzică vânzarea animalelor sălbatice, nu a susţinut în niciun fel închiderea pieţelor, notează AFP.
În Wuhan, majoritatea comercianţilor intervievaţi de AFP au spus că nu au vândut niciodată animale sălbatice. Însă, în piaţa Tiansheng, doi vânzători au mărturisit că nu mai vând anumite specii de broaşte şi broaşte ţestoase în urma înăspririi reglementărilor.
Concurenţă
Unii consumatori susţin la rândul lor că rămân fideli pieţelor stradale. „Produsele lor sunt mereu proaspete”, a declarat doamna Chen, în vârstă de 40 de ani, adăugând că apreciază mărfurile „bune şi ieftine”. Criticile privind igiena precară „sunt pur şi simplu greşite”, a spus ea.
Cu toate acestea, chinezii mai tineri tind să favorizeze supermarketurile. Potrivit unui studiu publicat anul trecut de iiMedia, majoritatea consumatorilor preferă să îşi facă cumpărăturile din supermarketuri. „Există mai multe lucruri în supermarket”, a explicat Jiang Yonghui, un tânăr de 20 de ani din Wuhan.
Foto: Piață din China / sursa: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii