G4Media.ro

Piloţii aeronavei naţionalei Germaniei au declarat stare de urgenţă şi au aterizat…

sursa foto: Facebook

Piloţii aeronavei naţionalei Germaniei au declarat stare de urgenţă şi au aterizat la Edinburgh, la revenirea din Islanda

Piloţii aeronavei care transporta echipa naţională de fotbal a Germaniei după meciul disputat în Islanda au declarat stare de urgenţă în timp ce aparatul survola Scoţia, joi dimineaţă, şi au fost nevoiţi să aterizeze la Edinburgh, informează dailymail.co.uk, citată de News.ro.

Sursa citată a precizat că, deocamdată, nu sunt informaţii despre problemele apărute în acest zbor.

Avionul Boeing 737 circula pe ruta Reykjavik – Frankfurt, după meciul din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, disputat miercuri seară.

Pilotul a transmis un mesaj „squawk 7700”, un semnal pentru o stare de urgenţă generală, la 8.400 de metri altitudine, apoi aeronava a aterizat cu bine, după 20 de minute, în jurul orei locale 04.00 (n.r. – 06.00, ora României).

„#infotweet. Mai întâi siguranţa. O escală sigură ca măsură de precauţie la Edinburgh”, a fost informaţia de pe contul oficial de Twitter al naţionalei germane, urmată de un alt mesaj „Suntem bine, verificările de siguranţă la avion continuă”.

Aeronava decolase din Islanda la ora locală 01.05 (04.05, ora României).

Germania, care face parte din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale, în care se află şi România, s-a impus în deplasare cu 4-0.

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...