G4Media.ro

Piste de biciclete pe o lungime de peste 190 kilometri, pe digurile…

FOTO: Exemplu de traseu de biciclete ce ar putea fi introdus pentru plimbări într-o pădure din Ilfov/ Sursa: Platforma pentru Centura Verde

Piste de biciclete pe o lungime de peste 190 kilometri, pe digurile a cinci râuri din vestul României / Investiţie de aproape 80 milioane lei

Administraţia Bazinală de Apă Crişuri va reabilita digurile a cinci râuri şi va realiza piste pentru biciclete pe o distanţă de peste 190 de kilometri, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 80 milioane lei cu bani din PNRR, transmite News.ro.

”Investiţia aferentă reabilitării digurilor şi infrastructurii pentru traseele cicloturistice din bazinul hidrografic Crişuri a fost aprobată de Guvernul României şi a intrat în licitaţie publică. Realizarea infrastructurii se va face prin împărţirea în cinci loturi cu execuţie lucrări de-a lungul digurilor de pe râurile: Ier, Barcău, Crişul Repede, Canal Colector şi Crişul Negru”, a transmis Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, într-un comunicat de presă, de marţi.

Sursa citată a explucat că a atras bani europeni pentru a amenaja, în total, 191,325 kilometri de piste de bicilete pe digurile de apărare împotriva inundaţiilor.

”Vorbim de o investiţie cu multiple beneficii, şi anume: malurile apelor vor fi consolidate, accesul pe coronamentul digului în caz de intervenţii la inundaţii va fi îmbunătăţit, şi, nu în ultimul rând, populaţia va avea acces la piste de biciclete după modelul reţelei europene de trasee EuroVelo” , a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crişuri.

Potrivit sursei citate, primul lot se va construi pe malul stâng al râului Ier, pe sectorul Andrid-Ianca, pe o lungime de 52,71 km şi va face conexiunea între localităţile: Santău şi Pir din judeţul Satu Mare, respectiv Sălacea, Tarcea, Cherechiu, Săcueni, Diosig din judeţul Bihor.

A doua pistă va fi amenajată pe o lungime de 43 de km, pe digul de pe malul drept al râului Barcău şi pe valea Înot, pe sectorul Marghita-Frontiera cu Ungaria şi va trece prin localităţile: Marghita, Abrămuţ, Chişlaz, Sâniob, Sălard, Roşiori şi Tămăşeu (judeţul Bihor).

A treia şi a patra pistă se vor construi pe digurile de pe râul Crişul Repede, pe o lungime totală 60,88 km distribuite astfel: pe malul drept, între Oradea şi frontiera cu Ungaria, trecând prin localităţile bihorene Sântandrei, Borş, Girişu de Criş şi Toboliu, şi pe pe malul stâng, sector pod Tărian – Dig mal drept Canal Colector, respectiv pe digul de pe malul drept Canal Colector – confluenţa cu Valea Culişer trecând prin localităţile: Girişu de Criş, Toboliu, Sânnicolau Român, Cefa, Mădăras şi Salonta (judeţul Bihor).

Ultimul lot de traseu de cicloturism, cu o lungime de 34,735 km, se va construi pe malul drept al Canalului Colector, la confluenţa cu valea Culişer – Dig mal drept râul Crişul Negru; Dig mal drept râul Crişul Negru sector confluenţă Canal Colector – pod Zerind şi Dig mal stâng râul Crişul Negru, sector pod Zerind – Frontiera cu Ungaria, pe teritoriul localităţilor: Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu (jud.Bihor), Mişca şi Zerind (jud.Arad).

” Pistele vor avea lăţimi cuprinse între 2 şi 2,4 metri şi un strat de 10 cm de macadam, adică o îmbrăcăminte rutieră formată din mai multe straturi de piatră spartă. Acolo unde râurile se intersectează cu afluenţii acestora, se vor construi pasarele pentru a asigura continuitatea traseului”, a mai precizat Pásztor Sándor.

Documentaţia de atribuire pentru contractul de execuţie lucrări a fost lansată pe platforma electronică SEAP şi are termen limită de depunere a ofertelor data de 4 februarie 2025.

Valoarea totală estimată pentru atribuirea contractelor de execuţie lucrări aferente proiectului ”Reabilitarea coronamentului digurilor de apărare şi crearea infrastructurii traseelor cicloturistice în Bazinul Hidrografic Crişuri (LOT 1-5)” este de 79.491.844,3 lei, iar banii provin din PNRR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu este rau, dar daca trec prin zone in care se afla saivane cu animale care sunt pazite de caini ciobanesti agresivi…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.