G4Media.ro

PKK, gruparea de gherilă kurdă, anunță încetarea focului în Turcia

sursa foto: Unsplash

PKK, gruparea de gherilă kurdă, anunță încetarea focului în Turcia

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), gruparea de gherilă kurdă din Turcia, a anunţat sâmbătă o încetare a focului cu Turcia, ca răspuns la apelul liderului şi fondatorului grupării, Abdullah Ocalan, potrivit unui comunicat de presă, citat de AFP, transmite Agerpres.

„Pentru a deschide calea pentru implementarea apelului lui Apo (porecla lui Ocalan – n.r.) la pace şi la o societate democratică, declarăm încetarea focului începând de astăzi”, sâmbătă, a anunţat comitetul executiv al PKK într-un mesaj publicat de agenţia ANF, apropiată PKK.

Totodată, potrivit EFE, PKK a anunţat şi o viitoare dezarmare sub conducerea lui Ocalan, încarcerat în Turcia.

Abdullah Ocalan, liderul intelectual întemniţat şi fondatorul gherile kurde din Turcia, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a cerut joi depunerea armelor şi încetarea violenţei pentru a pune capăt unui conflict ce durează de 40 de ani şi în care peste 45.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în lupte şi atacuri.

El declarase încă din anul 2013 renunţarea la aspiraţiile de independenţă ale gherilei kurde şi încheierea luptei armate, dar după doi ani de armistiţiu luptele şi atacurile au fost reluate.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.