G4Media.ro

Plaja din Mamaia, afectată din nou de „cliffing”, un fenomen natural specific…

Foto: Mamaia, OAR

Plaja din Mamaia, afectată din nou de „cliffing”, un fenomen natural specific sezonului rece / Până vara viitoare, toate plajele de pe litoral vor fi lărgite cu bani europeni

Plaja din Mamaia se îngustează în fiecare iarnă, decembrie fiind luna furtunilor pe litoral, când valurile înalte spală nisipul plajei şi-l duc înapoi în larg.
În Mamaia Nord, nisipul de la țărmul mării a fost din nou erodat, însă specialiștii ABADL spun că este un fenomen normal, cauzat de furtunile marine puternice din iară, care duc nisipul de pe plaja uscată și îl antrenează în zona submersă, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

Denumit „cliffing”, fenomenul este natural și nu afectează doar plajele înnisipate, ci și plajele naturale.
Intervenția umană asupra profilului plajei a creat un dezechilibru inițial, care se va corecta natural prin acțiunea valurilor care erodează un volum tampon de nisip din plaja uscată și îl antrenează în zona submersă. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate până la atingerea stabilității, când acesta nu se va mai manifesta semnificativ.
Reprezentanții ABADL subliniază din nou că „fenomenul se întâmplă în mod regulat pe toate plajele, întrucât furtunile și valurile puternice modelează continuu linia țărmului, iar cliffing-ul este parte a acestui proces dinamic.”
Ei mai spun că „specialiști în inginerie costieră au proiectat plajele din Mamaia pentru a reduce efectele eroziunii costiere, ceea ce este esențial pentru protejarea suprafețelor de nisip, a infrastructurii de coastă și pentru menținerea echilibrului ecosistemelor marine.
În fiecare primăvară, echipele din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral lucrează pentru a pregăti plajele, astfel încât turiștii să se poată bucura de ele în condiții optime în sezonul estival”.
Până vara viitoare, toate plajele de pe litoral vor fi lărgite cu bani europeni. Investiția se ridică la peste 800 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.