Planurile lui Trump vizând salvarea președinției sale. Marcat de criza cauzată de pandemia de coronavirus, el se arată înclinat spre o strategie care l-a ajutat acum patru ani
Două dintre forțele-cheie care l-au condus pe Donald Trump spre victorie în 2016 au fost cultul personalității pe care l-a cultivat și apăsatul mesaj naționalist. Nu sunt semne că principalii săi susținători l-ar putea părăsi vreodată. Dar ‘Eternii Trumpi’ nu vor fi suficienți pentru a-i asigura realegerea în contextul unei crize istorice din cauza căreia cea mai mare parte a națiunii crede că el e cam dus. Trump trebuie să ajungă la alegătorii încă doritori să îl mai voteze, atrăgându-i prin niște argumente care lor li s-ar putea părea convingătoare. A li se spune noapte de noapte că el nu are de ce să fie învinovățit este o strategie care nu mai pare valabilă.
Cum procentajul sprijinului față de el e descendent, Trump s-a implicat în niște clare dispute economico-naționaliste care l-au ajutat să ajungă pe vremuri la Casa Albă, mizând pe faptul că asta ar fi suficient pentru ca el să mai poată rămâne acolo. El afirmă acum că se gândește la niște măsuri punitive împotriva Chinei, țara de origine a virusului, după ce o bună parte din lunile ianuarie și februarie și-a petrecut-o lăudându-l pe președintele chinez Xi Jinping. Luni noaptea, el a transmis prin Twitter că va semna un ordin executoriu prin care se va opri temporar întreaga imigrație din dorința de a proteja sănătatea și locurile de muncă ale oamenilor. Anunțul a făcut valuri în presă, dar impactul practic pare să fie neglijabil atâta vreme cât ordinul nu e definitiv.
În privința președintelui, cei mai mulți oameni au poziții clare: vor să-l vadă plecat sau îl admiră chiar mai mult decât pe Abraham Lincoln. Între aceste două tabere, există încă un mic grup de oameni care încă mai sunt dispuși să și asculte ce spune. Republicanii care fac sondaje spun că au depistat asemenea alegători în cercetările lor. Neil Newhouse, care a organizat sondaje în patru campanii prezidențiale republicane diferite, mi-a spus că un sondaj al firmei sale făcut anul trecut demonstra că dintre alegătorii nemulțumiți de modul în care Trump a rezolvat problema locurilor de muncă, 36% spuneau că le plac unele politici ale sale și măsurile pe care le-a luat. Acesta e premiul. Newhouse și alți aliați ai lui Trump mi-au spus că ei sunt alegătorii pe care Trump îi poate menține în jurul său printr-o poziție economico-naționalistă care s-ar putea arăta relevantă în contextul crizei provocate de COVID-19.
“O problemă de genul ăsta – naționalismul – ar putea interveni în joc. Se prea poate ca lor să nu le placă tot ce face el, dar le place felul său de a aborda China“, a explicat Newhouse. John McLaughlin, un expert în sondaje care de-a lungul anilor a lucrat pentru zeci de candidați republicani la Congres sau la președinție, a împărtășit și el această părere. “S-ar putea să existe unii cărora să nu le placă stilul lui, dar îi sprijină politicile și mai ales argumentația sa economico-naționalistă“, mi-a spus el. “Acesta e genul de alegători care pot fi convinși. Acolo sunt voturile“.
Totuși, chiar și în rândul acestui electorat, există unii care consideră că felul de a fi al lui Trump este atât de respingător încât nu-l pot trece cu vederea. Donald Scoggins e unul dintre ei. Un republican care se consideră moderat, din Virginia, el l-a sprijinit pentru un timp pe Trump la alegerile primare din 2016 și a fost de acord cu agenda economică a lui Trump, mai ales atunci când a promis că va readuce în țară locurile de muncă din industria manufacturieră. El admiră unele lucruri făcute de Trump în funcție, mai ales parafarea așa zisului First Step Act, o reformă juridică prin care sunt reduse pedepsele anumitor deținuți. Dar asta nu e suficient ca să-i asigure votul. “Ești un băiat de zahăr atâta vreme cât ești de acord cu el “, mi-a spus Scoggins, care are 74 de ani și care a fost agent imobiliar. “Dar din clipa în care nu mai ești de acord cu el, începe să te denigreze. Nu ăsta este exemplul pe care să-l putem da tineretului nostru“.
Cum oamenii continuă să se îmbolnăvească, s-ar putea ca argumentul naționalist să fie cel mai viabil care să mai fi rămas. Se prea poate să fi murit prea mulți oameni și să se fi pierdut prea multe locuri de muncă pentru ca Trump să mai poată susține în mod credibil că dezastrul e minim. Așa că el trebuie să devieze atenția asupra Chinei. Un nou sondaj NBC/Wall Street Journal arăta că 51% dintre respondenți nu credeau că guvernul federal le-a oferit americanilor suficiente “încurajări și orientări“. Numai 36% afirmau că au încredere în declarațiile lui Trump despre pandemie, comparativ cu procentul de 66% al americanilor care spuneau că au încredere în declarațiile guvernatorilor.
Unii republicani încep să se enerveze. “Mi-ar plăcea să nu se mai concentreze asupra modului său personal de abordare și asupra vendetelor“, mi-a spus un consilier senatorial republican. “Ar trebui să vorbească mai mult despre politica economică la nivel mondial, iar asta ar fi în concordanță cu declarațiile făcute de el în campania electorală din 2016. Cei mai mulți își îndreaptă privirile spre China și nu le place ceea ce văd, întrucât se pare că locurile de muncă de-aici sunt luate, iar totul se mută afară. China este ‘copilul-reclamă‘ pentru toate astea“.
Până la urmă, s-ar putea ca alegerile să depindă de starea de spirit a oamenilor. Dacă, la toamnă, oamenii mai sunt încă îngrijorați de starea economiei și de siguranța lor, s-ar putea ca declinul lui Trump să devină ireversibil. Dar mai există și un alt scenariu. Ce se va întâmpla dacă cercetătorii ar veni cu niște medicamente eficiente și dacă pericolul la adresa sănătății publice va scădea? Aliații cred că, în acest caz, el va putea să-l învingă pe Joe Biden atrăgându-i pe alegătorii care, deși nu îl plac, sunt atât de sătui de pandemie încât ajung să îi sprijine mesajul economico-naționalist care condamnă China. “Dacă oamenii speră că lucrurile se vor îndrepta – și vor rămâne supărați de China – atunci președintele va avea mult de câștigat“, mi-a spus un republican la curent cu campania lui Trump. În această analiză se regăsesc multe ipoteze, dar cea mai importantă ar fi aceea ca alegătorii să nu-l condamne pe Trump pentru viețile pierdute pe vremea când virusul ajunsese la apogeu.
Sursa: The Atlantic / Articol de Peter Nicholas / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii