G4Media.ro

Plasticul de care zilnic ne folosim nechibzuit ne ucide planeta – și…

sursa foto: Pexels

Plasticul de care zilnic ne folosim nechibzuit ne ucide planeta – și încet, dar sigur, ne ucide și pe noi

Cercetători fiind, am fost șocați să descoperim că cele mai izolate abisuri ale Pacificului sunt poluate cu plasticul nostru. Și el va rămâne acolo mult după ce noi nu vom mai fi.

(articol de Andrew Paris, The Guardian)

Încă o sticlă. Încă una. Suntem la 200 de kilometri de țărm, în mijlocului Pacificului de Sud, și e deja a treia sticlă pe care am găsit-o dimineața aceasta.

Peste tot este plastic.

Plasticul pe care zilnic îl folosim nechibzuit, plasticul pe care-l aruncăm la gunoi fără a ne gândi măcar o clipă la ce înseamnă asta, continuă să existe, și să tot existe. Undeva, acolo. Acolo unde ne ucide planeta, ne ucide viața marină și, încet dar sigur, ne ucide și pe noi.

Fac parte dintr-o echipă de cercetători de la Universitatea Pacificului de Sud care colectează mostre de apă de mare din zone extrem de îndepărtate de orice habitat uman.

Scopul meu este să compar concentrația de microplastic din larg cu cea de lângă țărm. Sper că astfel voi mai adăuga o piesă acestui puzzle al Pacificului.

Avem o idee destul de clară despre amploarea problemei în zona coastelor mai populate. Însă știm foarte puțin despre ce se petrece în larg. Un deficit de cunoaștere care acoperă jumătate din suprafața planetei.

Ideea acestei cercetări îi aparține regretatei dr. Marta Ferreira, iar până acum am găsit microplastic în apa de mare, în apa dulce, în pești, în crabi, în moluște și în păsări, dar și în sedimente peste tot în arhipelagul Fiji.

În fiecare loc pe care-l vizităm, fie că e o mare metropolă sau o insulă greu accesibilă, găsim ceea ce căutăm.

Doi din trei pești din ecosistemul de țărm de lângă Suva [capitala statului Fiji – n.trad.] conțin microplastic. Într-un pește s-a găsit incredibilul număr de 68 de particule de plastic.

Rata ingestiei de plastic la aceste specii comune de lângă țărm este similară cu cea descoperită la peștii din China.

Având în vedere că în Pacificul de Sud peștele constituie principala sursă de proteină animală – peste dublul mediei globale -, faptul este alarmant.

Concentrațiile microplasticului din apa de mare în apropiere de Suva sunt comparabile cu cele din Mediterana.

Sedimentele costale sunt amestecate cu mari cantități de microplastic în proporții similare cu cele descoperite în Singapore sau Portugalia.

Descoperim acum că tocmai plasticul pe care-l folosim pentru a ne conserva mâncarea e același cu cel care ne-o contaminează. Polietilenă. Cel mai utilizat plastic pe uscat poate fi găsit pretutindeni și în apă.

Numai în 2017 Fiji a importat peste 2.000 de tone de polietilenă.

Problema este agravată de unele procese oceanografice. Supa de plastic turbionară pe care o numim vârtejul Pacificului de Sud asigură o „aprovizionare” constantă cu plastic a micilor state insulare care se bazează în principal pe ocean pentru subzistență.

Pe insulele izolate situate la nord și est de Fiji plajele sunt pline de polietilenă în numeroasele ei variante. Absolut orice, de la fibre din cămăși la frânghii de ambarcațiuni.

E un alt tip de migrație care are loc în Pacific, numai că plasticul întotdeauna se întoarce.

Înseși procesele care i-au ajutat pe oameni să se extindă și să colonizeze Oceania ne distribuie acum gunoaiele de toate dimensiunile până în cele mai întunecate abisuri ale mării.

Iată-ne din nou în pragul unei catastrofe ecologice iminente.

Dacă cercetarea e încă în fazele ei timpurii, riscurile au ajuns în faza lor avansată.

Pe lângă studiile urmărind stabilirea unor repere de bază și niveluri ambientale, cercetăm și efectele plasticului asupra florei și faunei, în special asupra acelor specii de care depindem cel mai mult.

Dar înainte de a începe să gestionăm problema, trebuie întâi să o măsurăm.

Trebuie să monitorizăm îndeaproape efectele plasticului asupra ecosistemelor de care suntem intim legați.

Această cercetare, prima evaluare cuprinzătoare a contaminării cu microplastic a apelor de suprafață ale Pacificului de Sud, va asigura date de referință pe baza cărora programele de monitorizare vor detecta modificările din mediul înconjurător, iar pe de altă parte se vor putea evalua acțiunile vizând controlul poluării cu plastic.

Pentru că încâlceala în plastic a societății, culturii și mediului din Pacific este reală.

Trăim într-o lume materială, și plasticul este simbolul prevalent al modernismului.

În fiecare moment suntem înfofoliți și garnisiți cu plastic. Însăși existența noastră se desfășoară într-un decor de plastic, pe o scenă sintetică tridimensională.

Noi, cei din Pacific, deși suntem la mare depărtare de metropolele și industriile masive ale lumii, avem aici, pe vastele întinderi ale Pacificului de Sud, aceeași problemă care le afectează și lor oceanele.

Mult prea multă vreme am crezut că „moana” [„ocean” în mai multe limbi polineziene – n.trad.] noastră este o întindere nețărmuită de apă pe care o putem contamina fără consecințe.

Am greșit gândind astfel.

Acum găsim plasticul pretutindeni.

Ca oameni din Pacific, ne stă în fire să împărțim ceea ce avem, dar nu așa trebuie să stea lucrurile și cu plasticul din oceane.

Gunoiul unuia nu trebuie să fie cina altuia. Plasticul ajunge în hrana noastră și toată lumea are un loc asigurat la masă.

Individual, puteam crea doar un mic clipocit, dar colectiv putem crea un val seismic de schimbare pentru a opri înaintarea mareei de plastic.

Însuși țesutul societății contemporane din Pacific e ținut la un loc de fibre sintetice.

Un material care ne ucide viața marină și care, încet dar sigur, ne omoară și pe noi.

Sursa: The Guardian / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Nicio Greta thunberg nu face greva împotriva plasticului?

  2. Da, clar! Ne ucide plasticul acum. Trebuie gasit ceva care sa ne omoare fara gres. Petrol, Carbune, metal, plastic, freon, radiatii, caldura, frig, gauri in stratul de ozon, lipsa hranei, lipsa apei, fenomene extreme etc. Toate ne ucid, dar mor tot mai putini si speranta de viata creste continuu pe toata planeta. O sa murim negresit si foarte curand. 20-50 de ani. Adica din 20 in 20 de ani si din 50 in 50.

    • Unii o au șansă redutabilă: prostia. Dacă nu reușește plasticul, sigur îi scapă de chinul vieții ignoranța, nepăsarea, superficialitatea.

    • @troll
      Tu sa te feresti de microplastic, ar fi pacat sa ramanem fara o minte atat de ascutita si patrunzatoare ca a ta.

    • Cine s-a simțit vizat de șansa redutabilă, a și răspuns. S-a temut să nu care cumva să rămână neptrătuns de ceva ascuțit. Cine e pă primu’ loc și great again?

    • @troll
      Comentezi la mine si pe urma te miri ca-ti raspund?
      Esti un deosebit :))))

    • Ce m-a ”mirat” a fost ”ascutimea” dar mai ales ”patrunderea”. Specifică postacilor bolșevici de la Sputnik, deghizați în neoconși ca să pară de partea care trebuie. Mai mult decât cunoștințele de a ”comenta la” limba română.

    • @troll
      Tu de fapt ce vrei? Ai ceva de comentat la subiect sau doar te bucuri ca te-am bagat in seama? Trol obosit ce esti…

    • Dacă a văzut că nu-i mai răspunde nimeni, vajnicul apărător al plasticului ”comentează” și ”la” el însuși, dacă ”la subiect” nu nimerește, ca să fie și el ”băgat” undeva, măcar ”în seamă”. Surprinzător este că a reușit să observe, până la urmă, cât de mult a obosit de la atâta trollat în conservă.

  3. Ar trebui sa scrieti mai des articole care sa atraga atentia asupra problemelor de mediu. la noi in tara se discuta interminabil despre politica, in timp ce problemele grave sunt trecute cu vederea.

    • @carmen
      Cam ce gasiti grav in articolul de mai sus? Imi cer scuze, dar mie-mi scapa gravitatea situatiei sau pericolul iminent care ne pandeste din umbra microplasticului.

    • urmeaza articolul cu co2. ca ne omoara co2, uitand ca am ajuns 7 miliarde care emitem co2. si care 7 miliarde vrem sa mancam destul de multa carne, iar acele animale emana co2 serios. prea mult stres autoindus.

    • eh, sunt unii cărora le scapă mai multe. E după putirință și mi ales, după ascuțime. Și după priorități. În anumite cazuri e mai important, chiar vital aș spune, de evitat gurile de canal de pe stradă. Motiv pentru care e nevoie de concentrare maximă și de o minte pătrunzătoare. Și ”sa mancam destul de multa carne”. Nu mai loc loc de pătrundere și pentru microplastic, co2 sau alte prostii.

  4. ,,Omul”, cu toată ,,superioritatea” lui, nu este altceva decît o verigă în lanțul trofic. Și tocmai pen’ că se consideră undeva în vîrful lanțului, este obligat să se asigure de rezistența celorlalte verigi.
    Așa cum țăranu’ român cu gospodărie autarhică știe că – pentru ca el și restu’ familiei să o ducă bine – porcu’, oaia, curcanu’ și găinile din ogradă trebuie să fie sănătoși.
    Nu este nicio diferență între ce-am scris eu și ce scrie-n articol. Decît de scară.
    Drept este că au existat (sunt încă) tărani puturoși, țărani bășcălioși. Acu’ vreo tri sferturi de veac ăștia din urmă au dat buzna-n PCR/PMR, iar ca să se deosebească cei harnici lăsați pe dinafară, i-au numit ,,chiaburi”.

  5. Cat de prosti putem fi, cand ajungem sa credem ca suntem destepti!!!
    Combatem, cu argumente, absolut tot ceea ce am creat in trecut sub imperiul convingerilor ca ne va face bine.
    In fapt, suntem niste imbecili infatuati, atunci cand credem ca am produs ceva pentru progresul speciei din care facem parte.

    • @Anxi Etate
      Ne e greu sa avem grija de familie, de cei din jurul nostru si de noi, dar avem pretentia sa Protejam Planeta! Am iesit din pesteri de putina vreme (si doar pentru ca afara e mai bun semnalul la wi-fi) si brusc suntem toti extrem de inteligenti, responsabili si capabili.

    • Stai liniștit că nu eșți în pericol să devii nici responsabil, nici capabil.

    • @Vali
      Dorinta de nemurire, aceeasi care ne face sa fim vitele alea sanatoase despre care tot amintesti tu ( in cazul covid-19 ).
      Aceasta dorinta ne impinge spre paranoia.
      Nicio inventie/inovatie ce parea a fi benefica nu a venit vreodata fara a aduce la pachet si multiplele dezavantaje inevitabile.
      Generatii dupa generatii au tot venit, existat si au progresat (asa cum putem noi percepe acest progres), intotdeauna, doar pe gunoaiele generatiilor anterioare.
      Daca s-ar fi atins sau s-ar atinge vreodata perfectiunea, lumea s-ar fi oprit/s-ar opri in loc.
      Nu poate exista bine, fara rau!

    • @Alina
      Ti-l imaginezi pe Vali aruncand cu microparticule de plastic prin universul tau?!
      El isi exprima dezgustul fata de ipocrizia si snobismul unora dintre desteptii care si-au dat seama ca sunt prosti.
      Nu te poti casatori, desteapta fiind, si sa ai pretentia de a fi in continuare fata mare.
      Daca gandesti asa, vei descoperi, nu foarte tarziu, ca nu ai fost niciodata desteapta.
      Clar?
      Cam asa-i si cu …polietilena :))))))

  6. Din ciclul „Cercetatori socati”… De mult nu am mai ras atat de bine!