G4Media.ro

Platforma de socializare Bluesky a atras milioane de oameni în Brazilia, după…

Sursa foto: ID 275496468 © Mikhail Primakov | Dreamstime.com

Platforma de socializare Bluesky a atras milioane de oameni în Brazilia, după interzicerea rețelei X a lui Elon Musk

Interzicerea recentă de către Brazilia a platformei de socializare X a lui Elon Musk a sporit profilul rivalului său mai mic, Bluesky, în timp ce oamenii caută alternative pentru a-şi exprima opiniile, relatează CNBC, transmite News.ro.

Bluesky a spus într-o postare că a atras două milioane de utilizatori noi într-o perioadă de o săptămână, iar aplicaţia părea să întâmpine unele probleme miercuri, mai mulţi utilizatori raportând o întrerupere.

”Vor fi aproape sigur unele întreruperi şi probleme de performanţă”, a spus dezvoltatorul Bluesky, Paul Frazee, într-o postare, adăugând: ”Nu am văzut niciodată un astfel de trafic. Staţi cu noi!”

Sâmbătă, compania a mai spus că utilizatorii din Brazilia stabilesc noi maxime istorice pentru activitatea lor.

Creşterea raportată a traficului platformei vine după ce un judecător al Curţii Supreme din Brazilia a dispus vineri suspendarea la nivel naţional a platformei X.

Un complet al Curţii Supreme a confirmat decizia luni.

Înainte de interdicţie, X a indicat că nu va respecta ordinele judecătoreşti din Brazilia referitoare la politicile sale de moderare a conţinutului şi o solicitare de a numi un nou reprezentant legal în ţară.

Judecătorul, Alexandre de Moraes, a dispus, de asemenea, amenzi zilnice pentru persoanele sau companiile din Brazilia care folosesc reţele private virtuale (VPN) sau alte metode pentru a accesa X cât timp este interzisă, potrivit presei locale.

Se estimează că X are peste 22 de milioane de utilizatori în Brazilia.

Începând de miercuri, Bluesky a fost cea mai bună aplicaţie gratuită de pe iOS App Store din Brazilia, urmată de Threads – o alternativă a X de la Meta Platforms care deţine şi Facebook şi Instagram.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Au mai incercat sa inlocuiasca X/Twitter si n-a mers. Isi mai aduce cineva aminte te Threads? 😉