Pledoaria unui membru al Congresului american pentru finanțarea postului Radio Europa Liberă în Ungaria: Poporul ungar şi instituţiile lui democratice au devenit din ce în ce mai vulnerabile la influenţa malignă a lui Putin
În raportul său din 2019, Freedom House a retrogradat Ungaria spre „parţial liberă”, o evoluţie îngrijorătoare pentru aliatul nostru din NATO, care reflectă o creştere dramatică a autoritarismului în Europa Centrală şi de Est, scrie Marcy Kaptur, membra a Congresului american, într-un text de opinie publicat de The Hill, citată de Rador.
Redăm mai jos integral analiza peisajului mediatic din Ungaria:
Spaţiul îngustat pentru o societate civilă liberă în Ungaria a fost stimulat de militanţii pro-Kremlin, precum RT şi Sputnik, plus de corupţia crescută, capturarea economiei de către stat şi fluxurile financiare opace – la toate acestea contribuind ruşii.
Drept urmare, poporul ungar şi instituţiile lui democratice au devenit din ce în ce mai vulnerabile la influenţa malignă a lui Vladimir Putin şi la campania sa de subminare a alianţei NATO.
Poporul ungar a văzut cum ziare independente solide au fost lăsate fără suflu, în timp ce platformele de socializare precum Twitter şi Facebook sunt utilizate pe scară largă de Moscova, pentru a răspândi dezinformarea, a propaga discursul urii şi a semăna discordia publică.
Apărătorii democraţiei, statului de drept şi mass-media gratuite sunt în primele linii care abordează aceste provocări, dar au nevoie de sprijinul Statelor Unite şi al aliaţilor noştri europeni. Acesta este motivul pentru care susţin reînfiinţarea postului Radio Europa Liberă (RFE) în Ungaria.
Reînfiinţarea postului Radio Europa Liberă (RFE) cu un birou în Ungaria, similar cu cel din Bulgaria şi din România, trimite un mesaj puternic despre angajamentul continuu al Americii faţă de mass-media independentă, libertatea de exprimare şi o societate civilă puternică.
Aşa cum am auzit de la electoratul meu din regiune, RFE a fost timp de zeci de ani o speranţă aducătoare de lumină pentru milioane de oameni din Europa de Est care au suferit în întunericul comunismului, în timpul Războiului Rece. Am auzit poveşti despre mii de familii aflate de partea greşită a Cortinei de Fier, adunate în jurul radioului, riscându-şi siguranţa pentru gustul libertăţii şi o fereastră spre lumea exterioară.
În timpul Războiului Rece, RFE a fost un instrument important pentru a reduce propaganda şi cenzura patronate de guvern. Regimurile comuniste au folosit propaganda şi au monopolizat informaţia ca pe o armă pentru a controla naraţiunile istorice şi astfel realităţile sociale şi politice ale cetăţenilor lor.
Mai degrabă decât să fabrice o contra-propagandă, RFE a relatat doar fapte. Acest efort a subminat, în cele din urmă, matricea minciunilor ce au susţinut regimurile autoritare, pentru că, după cum se spune, „cunoaşterea este putere”. Într-adevăr, înalţi oficiali ai guvernului au lăudat din punct de vedere istoric activitatea critică a RFE, inclusiv premierul însuşi.
Dacă guvernul ungar caută să-şi menţină democraţia, cu siguranţă nu va avea nicio critică împotriva relansării RFE şi, cel mai probabil, o va saluta.
Când RFE s-a retras din Europa Centrală şi de Est, mulţi au crezut că munca noastră în regiune a fost finalizată. Am presupus că rădăcinile democraţiei în locuri precum Ungaria erau ferm înfipte. Calitatea de membru NATO şi UE a fost considerată ca ancorarea care duce la transformarea democratică.
Cu toate acestea, aşa cum ştim din propria noastră experienţă în Statele Unite, democraţia este o treabă grea. Libertatea este fragilă şi conservarea ei necesită îngrijire şi atenţie constante din partea unor cetăţeni informaţi. Ea trebuie hrănită printr-un acces liber şi corect la informaţii şi prin libera exprimare.
După căderea Zidului Berlinului, Congresul american, în numele poporului american, a întins o mână prietenească popoarelor din Europa Centrală şi de Est. Acest gest a inclus schimburile de lideri, Open World Leadership, la nivel mondial, fonduri pentru companii şi eforturi pentru integrarea în NATO şi în UE.
Aceste eforturi au contribuit la asigurarea reformelor democratice, a oportunităţii economice şi a deschiderii culturale. Acesta este motivul pentru care am fost dezamăgit să văd evoluţii antidemocratice tulburătoare stimulate de influenţa rusă în regiune, cum ar fi în Ungaria şi în Polonia.
Naţiunile au reînviat naraţiunile etno-naţionaliste învechite care au dus la secole de conflicte pe continent. Au fost în vizor activiştii, organizaţiile şi iniţiativele democratice ale societăţii civile, iar finanţarea lor a fost întreruptă.
O mare parte a acestor strategii de a sufoca societatea civilă provin de la Moscova. Într-o perioadă de autoritarism în creştere, Statele Unite trebuie să îşi exercite acum conducerea globală ca pe o forţă pentru libertate, democraţie şi mass-media libere împotriva regimurilor tiranice. Preţul libertăţii este vigilenţa permanentă.
Sursa: The Hill / Autor: Marcy Kaptur (Democrată/Ohio), membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA/ Traducerea: Cristina Zaharia/ Sursa Foto: Facebook/ Marcy Kaptur
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii