Pleșoianu, marea surpriză la primul congres PSD în epoca post-Dragnea. Mult arțag față de ”haștag”, plus obsesia pentru apă și canal. Dăncilă, liderul fără priză la partid
Apa și canalul au reprezentat firul roșu al majorității discursurilor de la congresul PSD, un congres al presupusei ”înnoiri și deschideri” după condamnarea lui Liviu Dragnea. Discursuri de anii 90, cu teme dragi baronilor locali ori aripii radicalizate din partid. Nimic despre noile tendințe sociale, nici un cuvânt despre digitalizare. Plus momentele de umor involuntar care riscă să transforme PSD dintr-un partid de temut într-un continuu furnizor de cancan politic.
Noii lideri ai PSD, Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, au avut discursuri moderate din punct de vedere ideologic, fără stridențele anti-occidentale și anti-justiție obișnuite înaintea alegerilor europarlamentare.
De remarcat performanța lui Liviu Pleșoianu, candidatul promovat intens de Antena 3 și de Sputnik, organul oficial al propagandei ruse. Cu un mesaj dur anti-justiție, referiri dese la Liviu Dragnea și atacuri la pactizarea Vioricăi Dăncilă cu ”statul paralel”, Pleșoianu a ieșit pe locul doi în cursa pentru șefia partidului, surclasându-i pe Șerban Nicolae și Ecaterina Andronescu (clasament oficial: Dăncilă – 2828 voturi, Pleșoianu 715, Șerban Nicolae 375, Ecaterina Andronescu – 50).
Momente-cheie și detalii de atmosferă de la Congresul PSD:
- Evenimentul de la Sala Palatului a început pe piesa Stand up for the Champions a trupei Right Said Fred, un icon al mișcării LGBT în anii 90. Umor involuntar de mare calitate, melodia oricum nu a mișcat aproape nici unul dintre cei 3961 de delegați
- Discursurile celor patru candidați la șefia partidului (Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu) au fost calpe, lipsite de idei noi, deconectate de la marile schimbări din societate. Aceleași promisiuni de investiții în sistemele de apă, canalizare și spitale, programul de guvernare, analiza greșelilor de la europarlamentare. Viorica Dăncilă a insistat pe reconectarea partidului cu partenerii externi și pe unitatea partidului. Ecaterina Andronescu a jucat cartea apropierii de baza partidului și a reproșat lipsa infrastructurii care să explice PSD căile nevăzute ale online-ului. Șerban Nicolae a propus un discurs revanșard în fața insultelor din campanie și celebrarea în 2020 a Tratatului de la Trianon, care pentru Ungaria e doliu național. În fine, Liviu Pleșoianu a însuflețit sala cu discursul anti-”statul paralel”, anti-DNA, anti-servicii secrete și pro-Dragnea.
- Niciunul dintre cei patru candidați la șefia partidului nu a însuflețit sala, cu excepția câtorva momente din speech-ul lui Pleșoianu (cadidat care, pentru efectul dramatic, a venit îmbrăcat într-o cămașă neagră).
- Viorica Dăncilă are zero priză la membrii de partid, cum doar Mircea Geoană a mai avut în istoria PSD. Dăncilă e un lider artificial, lipsit de orice abilitate oratorică,
- Momentele cu iz naționalist au fost singurele care au ridicat tensiunea în Sala Palatului: imnul și doina de jale ”Nu plânge Românie” cântate de un copil în straie populare, plus câteva bucăți din discursurile lui Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu și Felix Stroe
- O premieră absolută în istoria PSD: primul lider al partidului huiduit și forțat să plece de pe scenă în timpul congresului. Marian Oprișan, baronul local de Vrancea, a fost întâmpinat cu huiduieli de o parte a delegaților, printre care și Cătălin Rădulescu, și a renunțat să-și mai țină discursul.
- Pleșoianu a avut un discurs atipic, cu referiri la filme horror, parabole cu monștri și formulări de un teribil haz involuntar: ”Dacă monștrii ăia răi (probabil securiștii, reprezentanții ”statului paralel” – n.red.) vor veni la doamna Dăncilă, la Oprișan, la Firea, o să vorbesc!”. Discursul a prins bine la mare parte din delegați
- Haștag Rezist, obsesia PSD. Campania anti-PSD din ultimii doi ani a fost principala preocupare a câtorva dintre candidații la funcțiile de conducere. S-au remarcat Felix Stroe (”Alegerile europarlamentare au fost deturnate de un imens zgomot de fond provocat de mercenari internauți”), Ecaterina Andronescu (care a cerut partidului să atragă și corporatiști), Șerban Nicolae (”prea mult am acceptat etichete, insulte, răutate”), Liviu Pleșoianu (”oamenii care ne susțin au fost înjurați, batjocoriți, agresați, dar ei nu au tăcut”), Codrin Ștefănescu (”am văzut primari PSD care la ședințe de partid în loc să spună ”onorată asistență” spuneau ”onorată instanță”)
- Activiștii de partid: au lipsit cu desăvârșire interlopii, bodyguarzii și personajele dubioase aduse de diverși primari de sectoare la ultimele congrese pentru a contracara manifestațiile anti-PSD
- Delegații au fost în silenzio stampa totală față de ziariști. În numele unității, au refuzat să vorbească despre opțiunile lor la vot
- Încercarea de curățare a imaginii PSD a făcut ca din prezidiul congresului să lipsească orice baron local, cu excepția lui Marcel Ciolacu (Buzău), care e și președintele Camerei Deputaților. Dar fiecare discurs a vizat tocmai agenda baronilor: micile investiții locale aducătoare de fonduri pentru clientela de partid, solidaritatea în fața atacurilor Opoziției etc.
- Ecaterina Andronescu se apropie de finalul carierei politice: locul 4, cu doar 50 de voturi în cursa pentru șefia partidului. După seria nesfârșită de gafe la Ministerul Educației, Andronescu și-a epuizat definitiv rezerva de încredere în partid.
Foto: Liviu Pleșoianu (InquamPhotos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
49 comentarii