G4Media.ro

Ploi, ninsori, polei şi intensificări ale vântului în toată ţara, până marţi…

Sursa foto: Pexels

Ploi, ninsori, polei şi intensificări ale vântului în toată ţara, până marţi dimineaţă / Cod portocaliu de ploi abundente în şapte judeţe

Meteorologii anunţă ploi şi ninsori, polei şi intensificări ale vântului în toată ţara, până marţi dimineaţă. Totodată, ei au emis Cod galben de ploi şi ninsori în Banat, Crişana şi, pe arii restrânse, în Transilvania şi nord-vestul Olteniei. În zonele de munte ale judeţelor Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş este Cod portocaliu de ploi abundente.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat informarea meteorologică privind precipitaţii moderate cantitativ, polei şi intensificări ale vântulului, valabilă de sâmbătă de la ora 10.00 până marţi, la aceeaşi oră.

„În intervalul menţionat temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) şi în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) şi luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei”, a arătat ANM.

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie), vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60…70 km/h spulberând zăpada.

Totodată, meteorologii au emis Cod galben de ploi şi ninsori însemnate cantitativ, de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 12.00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Alba, Arad, Timiş, Mehedinţi şi Gorj.

„În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, iar pe arii restrânse în Transilvania şi nord-vestul Olteniei va ploua însemnat cantitativ. În zona Carpaţilor Orientali şi în nord-vestul Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25…40 l/mp”, au transmis aceştia.

De asemenea, în acelaşi interval va fi Cod portocaliu de ploi abundente, în judeţele Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

„În Carpaţii Occidentali şi în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali vor fi precipitaţii abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi 40…50 l/mp şi pe arii restrânse 70 l/mp”, a menţionat ANM.
viewscnt

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...