G4Media.ro

Ploi torenţiale şi vijelii în București, miercuri şi joi

Sursa foto: Pexels.com

Ploi torenţiale şi vijelii în București, miercuri şi joi

Vremea va fi instabilă miercuri şi joi, în Bucureşti, când se vor semnala ploi torenţiale şi vijelii, iar temperatura maximă nu va depăşi 29 de grade Celsius, conform prognozei speciale pentru Capitală emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru 19 august, ora 10:00 – 20 august, ora 21:00, relatează Agerpres.

Astfel, din a doua parte a zilei de miercuri (19 august) şi pe parcursul zilei de joi (20 august) instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor putea avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor putea depăşi 7 – 10 litri/mp şi izolat 15 litri/mp.

Temperatura maximă va fi de 28 – 29 de grade (miercuri) şi de 26 – 27 de grade (joi). Minima termică se va situa în jurul valorii de 17 grade Celsius.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...